Noua poezie a salvării Europei crizate a intrat într-un nou val retoric. Pe scurt sună cam aşa: gata cu politicieni corupţi şi mişei, vă aducem bancheri la guvernare, oameni care chiar pricep finanţe şi care ne vor biciu pe toţi să ne revenim în simţiri, să nu mai pretindem atît de multe cînd nu ne permitem; numai că aceşti bravi bărbaţi, fie că-i cheamă Papademos sau Monti sînt ameninţaţi de populişti şi extremişti, de cerinţe absurde ale trecutului care nu mai pot fi respectate (asistenţă socială solidă, sănătate, educaţie). Găsiţi rezumată această schemă într-un articol precum ăsta, dar veţi găsi şi nenumărate variaţiuni inclusiv în presa romînească.
Tehnocraţii europeni, în general, au calificări uimitor de asemănătoare. Să comparăm CV-urile domnilor Monti, Papademos şi Mario Draghi – proaspăt numit la conducerea Băncii Centrale Europene. Toţi trei sunt economişti cu studii în Statele Unite. Cu toţii au avut posturi la nivel înalt în birocraţia Uniunii Europene. Atât Dl. Monti cât şi Dl. Draghi au lucrat pentru Goldman Sachs. Aceste calificări vor fi pe placul pieţelor şi îi vor deranja pe anti-mondialişti. Dar Europa, şi lumea în general, are toate motivele să spere că domnii Monti şi Papademos vor face minuni. Pentru că dacă tehnocraţii eşuează, extremiştii aşteaptă pe tuşă.
Să vii din mediul bancar ultraperformant care a provocat criza şi să mai ai încă o astfel de imagine de arhanghel, asta da performanţă.
Asta stă la pachet cu alte reflexe propagandistice devenite adevăruri indubitabile. Dacă nu eşti cuminte, îţi zboară capitalul din ţară. Zilele trecute în România, chiar şeful de la E.ON ieşea cu tupeu să spună asta – or facem piaţa energie mai competitivă (adică scumpim), ori pleacă investitorii. Dar despre tupeul marilor companii care fac profit din servicii citiţi acest excelent articol al lui Ilie Şerbănescu.
Mediul financiar-tehnocrat, deloc performant la rîndul său, ba chiar dezastruos pe alocuri, furnizează iată speranţa Europei. Doi premieri, un nou şef la BCE (doi dintre ei angajaţi la Goldman Sachs). Politicile austerităţii continuă cu faţă tehnocrată dură. Trebuie tăiat ca să plătim datorii. Într-un articol bun despre BCE din Le Monde Diplomatique (numărul pe noiembrie) sînt reamintite tot felul de chestiuni simple care ne-ar putea reduce totuşi entuziasmul pentru tehnocraţie.
Cel mai important este contrastul dintre neutralitatea declarată şi garantată a BCE (art. 107 din tratatul de la Maastricht) şi măsurile impuse, evident politice. E mai mult decît politic să repeţi tot timpul, cum o făcea Trichet sau cum o face Draghi, că trebuie să facem un singur lucru: austeritate şi apoi rugăciuni la Dzeu să nu plece capitalul.
Peste tot în Europa a crescut TVA, au crescut cu vreo 20% utilităţile (apă, electricitate, gaz), dar nu ne băgăm să impozităm “banii mari” că ăia se supără şi pleacă.
Recomandările BCE nu mai sînt recomandări acum, sînt politică. Iar poezia sună ca acum ceva ani în America Latina: privatizaţi tot, servicii publice, tot, flexibilizaţi slujbe, salarii şi totul va fi bine. Trichet spune chiar că ţările din America de Sud îşi revin acum pentru că au respectat recomandările FMI, cînd realităţile spun exact inversul, că îşi revin tocmai pentru că au lăsat deoparte FMI după ruina îngrozitoare din anii 90. Le Monde Diplomatique aminteşte cu nesaţ, evident, că pînă şi şogunul Milton Friedman recunoştea într-un final, prin 2003, că responsabilitatea pentru ce s-a întîmplt în America de Sud ar trebui să apese umerii unor oameni din FMI.
Un citat dintr-o scrisoare a lui Draghi şi Trichet către Berlusconi (citez tot din LMD):
Cei doi recomandă la tăieri şi privatizări urgente cu următoarea recomandare: “reacţionaţi prin decret cu aplicare imediată, nu prin proiect de lege pentru care Parlamentul are mereu nevoie mare de timp pentru aprobare”.
BCE ar putea fi pentru noi ce-a fost FMI pentru ei, atunci. Asta e concluzia unora dintre intervievaţii de LMD. Eu aş mai adăuga doar atît: că pe lînga gargara financiaro-tehnocrată, mai vine ceva la pachet. Ceva periculos: tot restul sînt populişti, dacă aminteşti de drepturi salariale, de dreptul la sănătate, educaţie, eşti clar populist care cochetează cu extremismul. Iar ei, bieţii tehnocraţi au venit atît de tîrziu că nici nu se ştie dacă mai pot îndrepta ceva din populismele politicienilor… (Or, tocmai asta ridică extremismul, pentru că le sînt atribuite şi cereri de bun simţ.) Veţi auzi legenda asta de milioane de ori în următorii ani.