TEMA: Alegerile prezidențiale
Show-ul alegerilor prezidenţiale a fost împins într-o zonă în care şi ultimele fărîme de raţionalitate au fost distruse. Orice încercare de a mai dezbate teme, proiecte de ţară, programe electorale a eşuat. Asistăm la bătălii între instituţii ale statului, grupuri şi structuri de putere. Cetăţenii par inutili în acest joc. Ei, în marea lor parte, nu mai sînt reprezentaţi de nimeni, însă, cu siguranţă sînt folosiţi cu un cinism îngrijorător în diverse forme de nişte candidaţi şi grupurile lor de interese,.
Acum o săptămînă, impreună cu colegii mei de la CriticAtac şi specialisti din diverse discipline şi cu orientări politice diferite, ne-am adunat să discutăm despre alegerile prezidenţiale, despre programele candidaţilor şi despre principalele temele. Ne-am dat seama, dacă mai era nevoie, că de fapt temele majore şi semnificative sînt ocolite cu rigurozitate, că de fapt nimeni nu vrea să le pună în disuţie. Se pare că lor le este mult mai la îndemînă să producă multă gălăgie, fumigene şi bătălii care sînt doar ale lor şi nicidecum ale noastre. E adevărat însă că rezultatele catastrofale ale bătăliilor lor devin tragediile noastre de zi cu zi.
Stînga inexistentă
La o primă lectură a celor mai importante programe electorale, putem spune cu destulă convingere: avem o paletă mai largă de programe de dreapta şi nici-un program de stînga (nu am citit încă programul PAS). Electoratul de dreapta este privilegiat în acest sens: el poate alege între un program „mult mai extremist“ de dreapta, cum este cel al Monica Macovei (despre care am scris aici) şi unul de la dreapta „moderată“, cum e cel al lui Victor Ponta. Un alegător de stînga nu are, din păcate, nici o variantă, fie ea şi minimal de stînga. Ceea ce este şi mai îngrijorător e faptul că atunci cînd vobim de elementele centrale şi esenţiale ale programelor politice, cele legate de fiscalitate şi interesele marelui capital, atunci programele candidaţilor la preşedinţie sînt izbitor de asemănătoare. Mai simplu spus, şi asta rămîne să demonstrăm în următoarele texte, între candidaţii principali la preşedinţie nu avem, la nivel de program, deosebiri fundamentale pe chestiunile centrale, ci doar de ambalaj şi strategii.
Ce ar trebui să conţină un program de stînga azi în România, o ţară cu o populaţie majoritară tot mai sărăcită, cu o polarizare tot mai radicală şi cu şanse de dezvoltare tot mai restrînse pentru marea parte a populaţiei? Vorbesc de un minim de principii care ar trebui să treacă precum un fir roşu prin programul unui candidat cu o viziune de stînga.
Un candidat de stînga, indiferent cine ar fi şi de unde ar veni el, ar trebui să aibă în programul sau cîteva puncte esențiale (deja dezvoltate în programul propus de CriticAtac):
- Promovarea impozitului progresiv, eliminarea cotei unice și adoptarea sistemului european de impozitare.
- Asigurarea egalității de șanse în sistemul educației publice, prin finanțarea gratuității învățămîntului de toate gradele și refacerea infrastructurii de educație în mediile defavorizate economic și social (în mod special în rural & oraşele mici).
- Refacerea sistemului public de sănătate și a infrastructurii de medicină a muncii.
- Stoparea privatizărilor din educaţie, sănătate, infrastructură şi sectorul public în general.
- Asigurarea egalității de șanse în accesul la cultură, prin refacerea infrastructurii culturale din localitățile mici și mijlocii și finanțarea unor programe de educație culturală pentru toate vîrstele.
- Reconstrucția sistemului de asigurări sociale și o nouă legislaţie a muncii care să protejeze angajaţii.
Găsim noi toate acestea în programul candidatului asumat ca fiind „stînga pro business” cum îi place să se anunţe actualul prim-ministru Victor Ponta? Nu prea.
PSD tot mai conservator, tot mai creştin democrat, tot mai neoliberal
Nu voi mai repeta reproșurile tradiţionale care i se aduc PSD-ului: corupţie, guvernare prin ordonanţe de urgenţă, abuz de putere etc. O să încerc să mă axez pe cîteva elemente cheie din programul candidatului la preşedinţie Victor Ponta.
Cu ceva timp în urmă, scriam ironic despre Radio Erevan şi dreapta românească. Şi acolo observam un lucru: „Întrebare: E adevărat că PSD este partid de stînga? Răspuns: Cercetătorii noştri caută încă urme şi dovezi în acest sens, aşa că nu ne putem pronunţa. Ce ştim însă sigur este că în acest moment este singurul partid coerent şi consecvent de dreapta din România, iar fenomenul cel neobişnuit e următorul: cu cît întinereşte mai mult, cu atît devine mai de dreapta…“. O ironie amară.
Dacă privim atent la programul candidatului la preşedinţie Victor Ponta, ceea ce sare mai întîi în ochi este accentul pe elemente cheie pe care stînga tradiţională şi mai puţin tradiţională nu a insistat niciodată: o nouă „sfîntă treime“ a „stîngii românești” – Biserică, Naţiune, Familie. Cu Capitalul şi spiritul „pro business“ veghind asupra lor. Dar să le luam pe rînd.
Biserică? „Biserica trebuie încurajată să se deschidă către tineri, într-un parteneriat cu Statul și în folosul concret al cetățenilor, iar accesul tinerei generaţii la cultură şi educaţie trebuie regîndit prin proiecte strategice, menite să întărească şi să afirme identitatea europeană a românilor… Într-o societate profund creştin-ortodoxă, dialogul cu BOR, dar şi cu celelalte Biserici, precum şi cu organizaţiile religioase este important în vederea păstrării valorilor tradiţionale româneşti şi a întăririi solidarităţii sociale.“
De cînd, pentru „stînga“ românească declarată, Biserica a devenit principalul partener? Şi economic, şi politic, şi social, Biserica (BOR) este în România un stat în stat. Acum se pare că el devine partenerul oficial cel mai important. Ne mai rămîne să punem un prim-ministru patriarh ca să revenim la „epoca de aur“ interbelică.
Naţiune. Citez: „Promovarea mîndriei de a fi român trebuie să redevină un obiectiv al statului, dar şi al societăţii civile“. Sau: „Promovarea tradițiilor și a valorilor românești din România profundă“. Chiar și atunci cînd vorbește de sănătate, face referire la o națiune sănătoasă, nu la cetățeni sau pacienți. Națiunea pare a fi principala unitate de măsură a politicilor candidatului Ponta. Nu prea înţeleg: unde sînt în această ecuaţie cetăţenii şi drepturile lor?
Familie. Ponta își propune o întreagă strategie de „promovare a familiei ca instituție fundamentală a României“. „Inclusiv din punct de vedere al stimulării natalității“, adaugă, între paranteze, pentru a face și mai clar că se referă la familia tradițională, formată dintr-un bărbat și o femeie, care pot să procreeze. În ritmul acesta, conservatorii din România vor rămîne fără pîine.
Economie. Cînd vorbim de partea economică, lucrurile sînt clare: cotă unică, o creștere economică de 3%, România – grînar al Europei și competitivitatea sectorului IT (scutit de taxe), plan național de investiții publice. Adică nimic nou, vechea rețetă de dezvoltare reîncălzită electoral. Da, e adevărat că Ponta vorbește despre un echilibru între creșterea economică și reparațiile sociale, pe modelul ultimilor doi ani de guvernare. E la fel de adevărat că în acești doi ani au fost luate cîteva măsuri lăudabile din perspectiva reducerii sărăciei, cum ar fi creșterea salariului minim pe economie, prin HG, o dată la șase luni. Dar asta nu face ca viziunea lui Victor Ponta să fie una de stînga, așa cum nici referințele la egalitatea de șanse sau reducerea inegalităților din zonele defavorizate nu modifică caracterul creștin-democrat al platformei sale electorale. Creștin-democrația europeană împărtășește cu social-democrația preocuparea pentru social, pentru statul social și solidaritate – dar creștin-democrația rămîne o doctrină de dreapta. Ceea ce o face să fie de dreapta – în afară de respingerea secularismului și promovarea unor valori comunitare, cum ar fi familia sau comunitatea (națiunea) – este paradigma filozofică ce justifică politicile sociale ale creștin-democrației.
Spre deosebire de stînga, politicile sociale creștin-democrate sînt fundamentate pe principiul creștin al carității și al întrajutorării aproapelui, nu pe imperativul echității și egalității. Se pare că acesta este și cazul lui Victor Ponta, în al cărui program apar rareori sau deloc termeni precum justiție socială, egalitate economică sau drepturi sociale. Cumulînd această evidență cu preocuparea sa intensă pentru Biserică și națiune, sîntem tentați să credem că Angela Merkel e pe cale să aibă un nou partener ideologic de încredere în persoana – și partidul – lui Victor Ponta.