Va dona conducerea BNR 70% din salariu în sprjinul debitorilor în franci elvețieni?

Cristian Dogaru
Jurnalist cu profil economic. În ultimii 10 ani a putut fi citit în publicații precum Banii Noștri, Business Standard, Hotnews, România Liberă. Colaborări cu TVR (defuncta TVR Info), Radio România Actualități, RFI. Din 2010 s-a implicat în câteva proiecte de educație financiară (bugetulfamiliei.ro, sigurantafinanciara.ro, etc). Într-o lume devenită fan Keynes rămâne apropiat școlii austriece de modă (monetară) veche, cu updatarile de rigoare.

cristi dogaruBNR a avertizat în mod repetat asupra riscurilor creditelor în valută” sună mantra de PR acum, când cursul leu/franc a bubuit asurzitor. Domnule bunic Vasilescu, nu lucrați într-un think tank de analiști care se ocupă de consultanță, sunteți instituție de reglementare și supraveghere, nu una de dat cu părerea! Că și cum ar veni ministrul Sănătății să ne spună că drogurile ne fac rău când acestea s-ar vinde la liber în farmacii. Sau ministrul de Interne apărându-se că a avertizat asupra pericolului reprezentat de hoți când se constată o creștere a numărului spargerilor din locuințe! Dacă e vorba de bănci și credite, nu cu sfaturi trebuia să opereze BNR! Aș fi apreciat sfaturile când se pregătea criza financiară, când opera FNI, când dădea țepe Internațional Leasing (va mai aduceți aminte?), etc, etc. Dar nici atunci n-au livrat nimic supercompetenții din Doamnei…Asta nu îl împiedică însă pe Mugur Isărescu să aibe o imagine imaculată doar pentru că nu se dă în stambă precum politicienii și nimeni nu-l înțelege când vorbește, deci lumea presupune că spune lucruri deștepte. Cât o să-i mai fim recunoscători pentru …creșterea economică zero” din 2000 și apărarea leului din 2008 (ceea ce nu-l împiedică să aibe acum o depreciere de peste 30% raportat la acel moment)?

Ce înseamnă pentru amărâții cu datorii în franci devalorizarea leului cu aproape 20% de joi? Să facem calculele în felul următor. Să zicem că cineva și-a luat un ipotecar în 2007 la un curs leu/franc de 2,1 (2,1 lei pentru un franc). Acum dă banii înapoi la un curs de 4,2 (asta la “oficial”, băncile vindeau însă joi francul cu 4,5 lei…). Având în vedere că un credit ipotecar presupune, de regulă, să plătești cam de trei ori valoarea împrumutului până la scadență (în 25-30 de ani), deducem că debitorii în franci plătesc, în lei, de 6 ori valoarea creditului de la momentul obținerii sale și până la scadență. Să băgam în ecuație și faptul că prețul caselor a scăzut la jumătate de atunci și obținem următorul lucru: cine își duce la scadență un credit în franci plătește cam de 10 ori mai mult decât valoarea unei case în prezent (asta în lei vorbind-am ponderat cu deprecierea leu/euro).

Prin noiembrie, când Volksbank își cauta încă un cumpărător (motivul pentru care banca nu fusese măritată împreună cu celelalte active ale grupului era tocmai creditele în franci) apăruse știrea că aceasta pregătea debitorilor în franci o ofertă de nerefuzat: convertirea împrumuturilor în lei la un curs de 2,6-2,7 lei/franc (în acel moment cursul era de 3,6 lei/franc). Mă întrebam atunci cum vor proceda celelalte bănci cu împrumuturi importante în franci (Banca Românească, Banca Transilvania-întâmplător cumpărătoarea în final a Volksbank, Raiffeisen, etc) de vreme ce Volksbank le forța mâna iar poziția BNR fusese până atunci că politicul n-ar trebui să dicteze băncilor un curs fix de conversie, cum făcuse mult-hulitul Orban în Ungaria. Ei bine, lucrurile s-au rezolvat frumos pentru bănci, tranzacția s-a încheiat, Banca Transilvania nu mai pomenește de nicio ofertă pentru debitorii preluați de la Volksbank…Dar a venit 15 ianuarie și deciza băncii centrale a Elveției de a renunța la legarea francului de euro la cursul 1,2 franci/euro.

Ce aș face eu dacă aș avea un credit în franci? Aș strânge cureaua (în jurul gâtului, poate) pentru a-l plăti mai departe, aș cere o reeșalonare sau nu l-aș mai plăti deloc? Grea decizie…Care credeți că ar fi cea mai bună soluție pentru a forța eficient mâna politicenilor să arunce în sfârșit un colac de salvare debitorilor în franci? Doar n-o să execute silit 150.000 debitori (și, oricum, la paritatea asta, riscul există și pentru cei mai paroliști dintre ei, cei care și-au luat între timp 3 servicii și dorm doar în metrou când fac naveta între ele…). Într-un articol curajos (spre deosebire de Moise Guran de la TVR care pare tare preocupat cum își pune virgulele să nu supere semi-zeii din strada Doamnei), ZF-ul acuză mai tranșant BNR și ne dezvăluie în premieră ce salarii iau eminențele extrem de cenușii de acolo: între 10.000-20.000 euro pe lună, la nivelul conducerilor băncilor centrale de renume de prin Occident. Având în vedere că până acum d-nii Isărescu, Vasilescu, Georgescu și alții escu cu simț de răspundere la acordat sfaturi din BNR și fără bun simț economic când vine vorba să le aplice băncilor din parohia proprie au pus umărul la falimentul familiilor îndatorate în franci, vă propun să mergeți în fața sediului BNR și să le cereți să vă sponsorizeze cu 70% din salariu (cât urcase raportul rată/venituri în 2007, an de boom al creditului și imobiliarelor, cu binecuvântarea BNR) pentru a suporta mai ușor ultimul salt al cursului RON/CHF. Cum sunt suflete nobile (și le mai rămân pentru coșul zilnic încă cel puțin 3.000 de euro lunar), poate îi înduplecați. Și încă ceva: la următoarea criză financiară BNR ar putea să renunțe și la sfaturile sale…gratuite, pretinzand că în ultimii ani a investit masiv în educarea financiară a populației (mai noou, învață copiii de gimnaziu care sunt subdiviziunile monedei). Asta pentru că responsabilitatea nu intră oricum în fișa postului BNR (n-ar avea loc lângă stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară) iar la răspundere nu îndrăznește cineva să-i tragă conducerea în România….

 

 

Autor

  • Jurnalist cu profil economic. În ultimii 10 ani a putut fi citit în publicații precum Banii Noștri, Business Standard, Hotnews, România Liberă. Colaborări cu TVR (defuncta TVR Info), Radio România Actualități, RFI. Din 2010 s-a implicat în câteva proiecte de educație financiară (bugetulfamiliei.ro, sigurantafinanciara.ro, etc). Într-o lume devenită fan Keynes rămâne apropiat școlii austriece de modă (monetară) veche, cu updatarile de rigoare.

    View all posts

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole