“Universitatea „Babeş-Bolyai” nu reuşeşte să plătească bursele restante ale doctoranzilor finanţate din POSDRU nici în această lună, iar perspectivele pentru doctoranzii plecaţi în străinătate sunt şi mai sumbre: universitatea îi sfătuieşte să revină în ţară.” [aici]
Așa începe articolul din Ziua de Cluj. Universitatea nu mai are bani pentru a plăti bursele doctoranzilor plecați în străinătate pentru a-și îndeplini obligațiile contractuale față de Universitate. UBB nu este singură într-o astfel de situație. Universitatea Tehnica are 384 de doctoranzi implicați în proiecte POSDRU, iar Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară are 11 proiecte în desfășurare în valoare de 24 milioane lei, cu finanțare POSDRU. Pentru a face față, universitățile din Cluj s-au împrumutat la bănci. Ne mai mirăm de ce acestea devin și mai orientate spre piață decât de obicei?
Problema nu este însă doar nerambursarea de către UE a acestor bani. Ci faptul că Fondul Social European a rămas fără fonduri și că blocarea fondurilor POSDRU nu era un scenariu de neimaginat. În februarie, în scurta domnie a lui MRU, UE ne verifica gradul de corupție în gestionarea acestor fonduri [aici] și ne blocase accesul la cotețul cu rațe, deși el se jură că nu fură.[aici]. Costi Rogozanu a mai scris în mai despre asta.[aici]
În septembrie, România reușise să contracteze 70 de procente din fondurile destinate ei, deși rata de absorbție era numai de 10 procente.[aici] Întrebarea ce se cere este de ce instituțiile ce se ocupa de distribuirea acestor fonduri nu au anunțat beneficiarii POSDRU de :
1. gradul de incertitudine al finanțării, fondurile fiind blocate încă de la începutul anului, totul mizându-se doar pe șansa unei deblocări rapide la final de an;
2. de ce universitățile au continuat să ignore situația fragilă a finanțării (corupție la nivel instituțional + criză economică), în situația în care știau de lipsa fondurilor pentru proiectul Erasmus;
3. lipsa atingerii unui consens de către Comisia Europeană și Parlamentul European cu privire la rectificarea bugetului pe 2012 (implicit lipsa de fonduri POSDRU pentru România).
Cu alte cuvinte, chiar dacă s-ar face cereri de rambursare către UE, pușculița e goală. Statul român nu poate să compenseze pentru că nu poate risca să-și depășească deficitul de maxim 3 procente pe care l-a negociat cu FMI. Pentru că CE și PE nu au ajuns la consens nici în ceea ce privește bugetul pe 2013, rambursarea fondurilor pe 2012 nu va veni probabil mai devreme de februarie-martie.
Dar problema este ceva mai gravă de atât: statul român preferă să lase universitățile la mila băncilor pentru a nu-și depăși deficitul stabilit cu FMI. Deși UE taie din fondurile sociale, câteva țări norocoase cresc fondurile de educație: Franța, Germania, Elveția, la care se adaugă țările scandinave, dar și Polonia și Ungaria. Oare să știe ele ceva ce nouă ne scapă despre beneficiile pe termen lung ale investiției în educație? Nu, dar e dificil să vezi mai departe când ești în genunchi.