În luna martie, membrii din sindicate vor oferi doamnelor și domnișoarelor angajate „Un mărțișor pentru un servici’ ușor”, însoțit de o doză bună de informare. Este prima etapă a campaniei Servici’ ușor, ce își propune să aducă la cunoștință angajaților din Romania că au mai multe drepturi decât, probabil, își închipuie și că își pot îmbunătăți condițiile de la job dacă se solidarizează în sindicate.
Mulți dintre noi s-au obișnuit deja cu ideea că atunci când te angajezi la o firmă din România e de la sine înțeles că o să faci o gașcă de compromisuri: ore suplimentare, sarcini în afara fișei de post, ture de noapte apărute din senin, muncă de sărbători, lucru fără pauze civilizate, remunerație discreționară etc.
Campania Servici’ ușor încurajează spiritul liber (adică democratic) al tinerilor angajați din Romania, trezindu-le pofta de dialog social. Campania își propune să contribuie la formarea unor tineri maturi, care știu că puterea e la ei și că orice nedreptate resimțită poate fi soluționată pe calea implicării în activitatea sindicală și a dialogului social.
Existența unor sindicate organizate și active ușurează viața tuturor angajaților dintr-o întreprindere sau companie, fiind un avantaj de mare preț când e vorba de negocierea condițiilor de muncă și de garantarea respectării drepturilor la locul de muncă.
Site-ul campaniei (www.serviciusor.ro) oferă informații despre ce și cum trebuie făcut pentru a înființa un sindicat sau pentru a te înscrie într-un sindicat gata constituit, precum și despre cum poate un sindicat să acționeze în sprijinul angajaților.
Alătură-te campaniei de Mărțișor pe pagina Facebook – www.facebook.com/serviciusor – și oferă colegelor de muncă mărțișoare virtuale. Intră pe www.serviciusor.ro, citește și promovează “Manifestul”, dacă rezonezi cu valorile și ideile campaniei. Scrie pe Mailul Verde – mailul-verde@serviciusor.ro – dacă vrei să afli mai multe detalii legate de sindicate și de cum anume te pot ajuta ele.
Servici’ ușor este o campanie realizată de Asociația Conect în parteneriat cu Solidar Suisse, CNS Cartel Alfa şi CNSLR Frăţia, Federația Sindicatelor din Comerț și Federația Sindicatelor din Construcții de Mașini „Înfrățirea”, în cadrul proiectului „Abordarea provocărilor generate de noua legislaţie a muncii şi a dialogului social în România”, prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român.
Conceptul campaniei a fost realizat cu în colaborare cu Agentia Creionetica.
www.asociatiaconect.ro
www.swiss-contribution.admin.ch/romania
www.swiss-contribution.ro
Proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană Extinsă.