Costi Rogozanu pe Vox Publica
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, plagiatele. Ştirile mult mai importante au fost cel mult enunţate. Toate au în comun ceva: sînt formulate ca un soi de destin implacabil. Poezia e mereu aceeaşi: aşa ne-au spus să facem, ăsta e mersul pieţei, nu există alternativă.
3. Liberalizarea gazelor. Un subiect spinos tranşat rapid cu o ştire: nu se mai amînă, se face. De ce? Aşa au zis FMI şi Comisia Europeană. Lovitura va fi grea.
Tristeţea e că astfel de ştiri mai vin la pachet în media şi cu tot felul de abordări utopice despre “alternative” – noi chestii de pus în apartament. De la moda centralei, la moda panoului solar pare să nu fie decît un pas. Mult mai corectă ar fi discuţia reinventării încălzirii centralizate, acolo unde se mai poate. Dar nu o facem, pentru că centrala termică de cartier este, se ştie, ceauşistă. Mai bine dăm drumul la robinet şi facem hidrocentrale mici în chiuvetă.
2. Gittenstein s-a depăşit pe sine. Indicaţii de business, justiţie, apărare. Ce să cumpărăm, de la cine, cum trebuie să ne comportăm. Există o tradiţie a declaraţiilor intruzive ale ambasadorilor SUA. Şi o serie de mistificări despre miracolul liberalizărilor şi exploatărilor “transparente”. Gittenstein a stabilit un nou maximum de tupeu tolerat cu mărinimie de politicienii români de la vîrf.
1. NATO. Politica externă înseamnă anunţuri: vom face aia, vom trage cu racheta acolo, vom trimite trupe dincolo, asta e. “Scutul antirachetă” este însă un proiect care stîrneşte mult mai multe îndoieli decît vrea puterea să pară. Bătălia Băsescu-Marga, SUA-Rusia, e de un amatorism dureros.
Scutul antirachetă este chestionat serios (o analiza buna aici). Criticii vorbesc de cheltuieli inutile, de vulnerabilităţi inevitabile şi de răsucirea lui Obama (nu era de acord iniţial, dar după cîţiva ani şi-a schimbat părerea). Tensiunile cu Rusia erau anticipabile şi inevitabile în momentul în care vii cu soluţii de apărare specifice războiului rece.
Smart defence sună pentru multe state europene într-un singur fel: lovitură grea la adresa propriilor industrii de apărare în favoarea industriei de armament americane. România n-are probleme: vrem SUA şi gata, după spusele preşedintelui.