Tolontan scrie o serie de observaţii bune despre presa românească (şi străină). Şi cred că merită adăugate nişte note.
Se naște o disproporție anormală într-o societate democratică între cîinele de pază, tot mai mic, și cei la care al ar trebui să latre și care umblă cu Hummerul.
Asta e principala teză. subscriu cu amîndouă mîinile pentru că inegalitatea asta se simte nu doar în raportul presă-putere. Ci şi în raportul presă – piaţă de publicitate. Ca să fiu mai precis, s-a dereglat profund felul în care presa îşi vinde produsul (in Vest se tot cauta solutii, la noi se mai cauta si solutii inedite). Nici măcar nu mai avem de-a face cu contracte tipice de stat, măcar pe alea stiam cum să le luam. Să dăm un exemplu.
Citiţi acest articol de pe hotnews (am ales exemplul ăsta pentru că îmi susţinea teza perfect şi pentru că vine dintr-un loc unde s-a vorbit mult despre corectitudinea presei, dar putem găsi peste tot cazuri asemănătoare).
Ce e el? E publicitate, e notat cu “P”. Dar e şi un straniu text în care se foloseşte rama de interviuri a siteului şi un politician local îşi vede liniştit de frecuşurile cu inamicii politici. Fiind “P”, nici nu mai e nevoie să aflăm ce au de spus şi cealaltă parte. Deci aici l-aş completa pe Tolontan cu următoarea constatare: nu e complet să spui că piere informaţia şi creşte comentariul; ci că piere jumătatea de informaţie (aia care echilibra articolele), iar comentariul rămîne ori formă de apărare, ori pur şi simplu o altă formă de advertorial.
Tot în acest caz, oare cine a plătit? A plătit Florin Aurelian Popescu – omul sau autoritatea locală (presedinte CJ Dambovita)? Să nu-mi spuneţi că a plătit omul-Florian ca să deblocheze o situaţie administrativă unde e sef politicianul-Florian? Dar dacă e din bani publici ca să atace alţi oameni desemnaţi democratic în CJ? – durerea lui e că 18 din USL îi blochează lucrările la spital.
E Hotnews de vină că i-a luat banii? Sincer să fiu eu le mulţumesc că au marcat macar cu P. Sînt unii care nu o mai fac de foarte mult timp.
Apoi, Cătălin Tolontan uită că presa a mai fost varză şi în anii 96-2000 – un haos total, debandadă de informaţie aiurea (e adevărat că eu am citit-o retrospectiv la bibliotecă, poate şi de aia). În 98-99 toată presa era ba un concurs de înjurături la Constantinescu, ba un concurs de invective între diverse facţiuni ale puterii. Aşa că mă întreb: nu cumva dreapta face mai rău presei în România decît orice altă formă de guvernămînt? Sau poate forma de reclamă de la stat prin care-şi cumpăra linişte (nu totală) Adrian Năstase e de fapt benefică pe lîngă formele de prostituţie la care se ajunge acum?
O altă observaţie. Sînt foarte multe “proiecte europene” care teoretic cheltuie bani ca să facă ce făcea presa – “studiază” pe bani mulţi abuzuri etc. Şi acolo am pierdut un tren pentru că acei bani mulţi alocaţi publicităţii la proiecte europene sînt acum orientaţi electoral. Ca să nu mai zic că se cheltuie milioane aiurea în loc să se consolideze echipe tari de jurnalişti care puteau ataca forme de putere şi monopol mai eficient decît un studiu şi o conferinţă de presă organizate de cine ştie ce instituţie. Daca asta e trendul atunci jurnalistii buni poate ar trebui acum sa intareasca ONG+uri capabile sa atraga bani.
CT face o distincţie foarte importantă între echipă de ziarişti şi indivizi luaţi unul cîte unul. Cînd eşti singur eşti cel mult blogăr. Echipele pot face aterizări forţate (el dă cazul pilotului polonez care a salvat recent peste 100 de oameni). Echipele se şi apără mai bine de interferenţele nedorite. Echipele produc informaţie neutră, indivizii produc subiectivism mai mult sau mai puţin fericit. E valabil raţionamentul şi mai departe – o presă dezlînată, dezbinată mimează competiţia şi abia mai produce bani, ajungînd de fapt să fie şantajată de patron; o presă care va redescoperi un minimum spirit de breaslă şi un minimum de misiune strategică va fi ceva mai puternică.
Foarte importantă este observaţia legată de Ziarul Lumina. Tolontan constată că are una dintre cele mai numeroase redacţii şi că vinde spectaculos (faţă de cît a căzut piaţa în rest). De ce se întîmplă asta e foarte simplu de explicat. Dar cel mai important detaliu e totuşi colaborarea bisericii cu statul. Statul ajută şi încurajează dezvoltarea unei structuri care mai apoi poate liniştită susţine un trust media. De ce subliniez asta? Pentru că presa privată românească a crezut prea mult în piaţă şi în esenţa sa comercială. De aia şi-a şi furat-o cel mai tare din toată Europa. Trebuie să regîndim colaborarea cu statul. Nu văd de ce nu s-ar reglementa o relaţie corectă cu statul prin consumul inteligent şi nu clientelar al banilor de publicitate care vin pe filieră de stat. Am fosta atît de scîrbiţi de maniera stupidă de cumpărare a tăcerii pe care o practica guvernul Năstase încît am uitat să colaborăm cu statul, am uitat să facem publice informaţii importante sau publicitate de stat importantă (că există şi aşa ceva).
Ce-am obţinut. Puterea îşi cumpără şi mai scump tăcerea. Cumpără funcţii, cumpără şi publicitatea, face instituţii speciale pentru favoriţi, iar presa e complet dezorganizată. Cum e posibil să aud nonstop reclamă la Radio România Actualităţi pentru Ministerul Dezvoltării şi Turismului. Cine decide eficienţa acestor reclame? Aş mai spune ceva special pentru Cătălin Tolontan: cîndva va trebui totuşi să ia în serios posibilitatea cuceririi şi transformării instituţiilor de stat de presă – depolitizarea depinde şi de om, nu doar de legi – am constatat că se poate rezista totuşi şi în faţa celor mai duri patroni; statul nu e mai breaz.
În final, observăm că dreapta din societatea civilă şi-a cîştigat identitatea criticînd stînga. Cînd dreapta a venit la putere, societatea civilă s-a comportat naiv, penibil chiar. Presa e toată orientată de la centru spre dreapta, cu nuanţe extreme. Ziariştii trebuie să regîndească în termeni realişti şi chiar de forţă: organizare, recucerirea unor fortăreţe ale statului, regîndirea formelor de măsurare a influenţei şi audienţei şi prin online, renegocierea dură cu agenţiile (aici e o poveste lungă: cu agenţiile care au o viziune primitivă asupra publicităţii). Toate se fac şi prin relegarea strategică de pîrghiile statului (nu de putere! statul e mai mult de atît). Poate e o lecţie de învăţat de la cel mai agil mogul media al ţării, patriarhul Daniel.
P.S. C.T. dă drept exemplu de critică intelectuală observaţiile făcute preşedintelui în legătură cu scandalul “regele”. Ei bine şi asta e o problemă şi a intelectualilor şi a presei: că se preface mare critic cînd nu e şi că de prea multe ori de fapt masează puterea nu o preseaza.