Tema: Fenomenul consumului de droguri – de la cauze la politici publice
Vlad Zaha este criminolog specializat în politicile publice din domeniul drogurilor și criminologie publică intervenționistă. A lucrat în cadrul Universității din Manchester ca administrator de proiect. Momentan își continuă activitatea de cercetare la Universitatea Oxford și se implică activ în diseminarea științei criminologice pentru publicul din România, prin canalul de YouTube: https://youtu.be/I1xcFGzdT0c
Situația de ansamblu
Consumul de droguri este reglementat conform Legii 143/2000, unde simpla posesie a oricărei cantități a unui drog de risc este pasibilă de o amendă penală sau de închisoare între 3 luni și 2 ani, iar posesia unui drog de mare risc se pedepsește cu închisoare între 6 luni și 3 ani. Toate persoanele cu vârste de peste 14 ani intră sub incidența legii, într-un mod limitat între 14-16 ani, și deplin de la 16 ani.
În acest sens, măsurătorile bazate pe sondaje privind consumul de droguri în rândul tinerilor variază de la a releva cum că 1 din 10 tineri români de 16 ani a consumat droguri cel puțin o dată – bazat pe studiile ‘oficiale’, până la a releva că 1 din 2 tineri români între 16-25 de ani a consumat doar canabis cel puțin o dată – bazat pe cel mai amplu studiu realizat vreodată în România.
Deși România nu incriminează deocamdată consumul propriu-zis de droguri, este pedepsită penal deținerea în vederea consumului, echivalând așadar cu o incriminare indirectă a consumului. O estimare realistă situează deci situația consumului de droguri în rândul tinerilor la cel puțin 1 milion de potențial infractori tineri, ținând cont de realitatea în care consumul necesită deținerea substanței.
România are unele dintre cele mai dure legi antidrog din Uniunea Europe și invocă, prin Președintele Klaus Iohannis și Ministrul de Interne Cătălin Predoiu, incursiunea instituțiilor de forță în mediile educaționale ale tinerilor, introducerea consumului de droguri în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (format majoritar din serviciile secrete, armată și ministerele de forță) și declanșarea unui război împotriva drogurilor – război falimentar care s-a dovedit însă întotdeauna un război împotriva tinerilor și a consumatorilor.
În contextul miilor de dosare penale institute anual împotriva consumatorilor și a sutelor de condamnări pentru simplii consumatori de droguri, majoritar tineri, este deci relevantă o incursiune în știința criminologică pentru a înțelege cum etichetarea tinerilor drept infractori poate cauza, potrivit Comisiei Globale pentru Politicile Publice în Domeniul Drogurilor, mai mult rău chiar decât chiar consumul de droguri în sine.
Pedepsirea consumatorilor și generarea de infractori cu acte
Teza “etichetării” (n.r. “the labelling theory of crime”), una dintre cele mai importante contribuții criminologice a ultimelor decenii, susține că mai degrabă decât infracțiunea în sine, sunt percepțiile și abordările punitive care sunt mai dăunătoare atât pentru individ cât și pentru societate, amplificând răul deja existent.
Astfel, filozofia prohibiționistă a controlului drogurilor implică existența stigmei, fricii și pedepselor exercitate împotriva consumatorilor – abordări care nu previn și nu reducul consumul, dar care sunt folosite pe scară largă în România. Rezultatul este un proces de etichetare degradant, care demonizează consumatorii de droguri bazat pe imaginarul colectiv, adesea stereotipic și fals, al “infractorilor” compromiși definitiv.
Consecințele aplicării acestor etichete formează baza efectului criminogen al etichetării, unde incriminarea consumului de droguri creează chiar aspectul pe care îl intenționa să-l prevină: infractori “de carieră”. Această spirală prin care pedepsele pentru astfel de infracțiuni minore pot genera adevărați infractori include 3 stagii:
Primul pas este dezvoltarea unui concept de sine deviant, ca rezultat al etichetării drept infractor sau potențial infractor. Acest pas include, printre altele, identificarea unui test antidrog pozitiv la școală, arestarea de către poliție, deschiderea unui dosar penal, înfățișarea în fața procurorilor sau judecătorilor. Imaginea de sine a consumatorului este adaptată prin interacțiuni sociale degradante și așteptări care prevăd în continuare consumul de droguri, în timp ce eticheta de sine poate deveni trăsătura de identitate definitoare a tânărului.
Al doilea pas după internalizarea etichetei de infractor îl constituie procesul de excludere socială și se materializează atât prin respingerea convențională de către actori sociali, cum ar fi colegii, prietenii, familia sau angajatorii potențiali cât și prin retragerea voluntară din societate, bazată pe anticiparea stigmei. Nu doar că tinerii consumatori de droguri prezintă un risc crescut de marginalizare și alienare, dar sunt și predispuși să refuze să caute ajutor din cauza etichetei și reacției asociate cu consumul de droguri.
În al treilea și ultimul pas, indivizii excluși sunt predispuși să se alăture grupurilor deviante, unde etichetele lor internalizate sunt acceptate și împărtășite de tineri etichetați în mod similar. Acesta este pasul critic pentru inițierea unei “cariere” infracționale, reducând și mai mult șansele de viață și reintegrarea socială. Pedepsirea consumatorilor de droguri creează astfel un mediu caracterizat de stigmatizare și marginalizare, în care tinerii consumatori de droguri sunt împinși spre auto-împlinirea unei “profeții” impuse de societate – aceea de infractori cu acte. Cariera infracțională poate varia de la abuzul suplimentar de substanțe, până la ‘înrolarea’ în grupuri infracționale organizate.
Recomandările globale de NEpedepsire a consumatorilor
Eșecurile globale ale interzicerii dure a drogurilor, în special prin pedepsirea consumatorilor, sunt evidente pentru totalitatea experiților din domeniul. Anual, experții Națiunilor Unite comunică răspicat că este momentul să încheiem războiul împotriva drogurilor. Comisarii din partea Comisiei Globale pentru Politicile Publice în Domeniul Drogurilor și cei din partea Consorțiului Internațional îndeamnă la dezincriminarea drogurilor cât mai repede posibil: adică nedepsirea și ajutarea consumatorilor. Peste 50 de jurisdicții din întreaga lume au făcut acest pas, și este momentul ca România să recunoască eșecul total al abordărilor punitive.
Este nevoie ca toate instituțiile de forță din România care își irosesc resursele în moduri contraproductive asupra consumatorilor să înțeleagă că războiul împotriva drogurilor îi rănește – nu îi protejează – pe tineri. În fond, realitatea dezastrelor generate de felul cum ne raportăm la consumatori a fost consemnată de zeci foști șefi de stat, iar tocmai conform fostului președinte al Uruguay, Jorje Batlle: “În ultimii 30 de ani războiul drogurilor a crescut, a crescut, a crescut și a crescut, în fiecare zi mai multe probleme, în fiecare zi mai multă violență, în fiecare zi mai multă militarizare. Asta nu a determinat oamenii să nu mai consume droguri.”
În următoarele decenii se estimează că toate drogurile vor fi liberalizate (dezincriminate sau legalizate strict), pe întreg globul. Ținând cont că până și țări precum Arabia Saudită sunt supranumite “capitale ale drogurilor”, faptul că Thailanda este prima țară din Asia care legalizeaza canabisul și că Elveția se pregătește pentru legalizarea cocainei, printre altele, ne îndreptăm accelerat către o nouă eră în care umanitatea se raportează diferit la controlul subtanțelor, înțelegând că interzicerea dură nu este soluția – la fel cum nu este nici promovarea comercială. Însă până atunci, este nevoie ca România să facă minimul necesar: oprirea din transformarea tinerilor în infractori cu acte.
CriticAtac în colaborare cu Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) își propune să publicarea unui dosar tematic cu articole pe tema politicilor antidrog în România, care să vină cu o perspectivă progresistă asupra subiectului, sugerând soluții și direcții de schimbare.