Şomaj, precaritate, viitor nesigur: tineretul spaniol este lovit din plin de criza economică. Şi totuşi, el încă nu se revoltă, constată El Pais.
“Acesta este doar începutul”, promite textul în care organizația Juventud sin futuro (Tineri fără Viitor) mulțumește pentru participarea la o manifestație ce a avut loc în Madrid pe 7 aprilie. Au fost între 1000 și 2000 de persoane, dar sunt mulțumiți; și-au pus multe speranțe în următoarea convocare, de la jumătatea lui mai. Adevărul este că, cel puțin o mică parte dintre tineri – dintre acei “tineri cei mai pregătiți” din istorie care “vor trăi mai rău ca părinții lor”, cum zice manifestul lor – s-a indignat și a ieșit în stradă, precum cerea Stéphane Hessel , activistul francez de 93 de ani.
Cu teamă, respingere, paternalism, înțelegere sau adeziune, oricare ar fi postura din care se privește această mișcare, oricine poate înțelege motivele de indignare ale tinerilor spanioli: un deceniu de precaritate profesională – când nu e vorba de șomaj galopant –, de angajați cu salarii de o mie de euro, de supracalificare prin titluri universitare și de dificultăți (ca să nu spunem de imposibilitate) pentru a accede la o locuință. Iar acum, după mai bine de doi ani de criză economică, șomajul în rândul tinerilor (mai bine de 40%) este dublu față de media europeană, iar jumătate dintre șomeri au mai puțin de 34 de ani. Mai mult, se pune sub semnul întrebării sustenabilitatea unui stat al bunăstării de care abia au început să se bucure iar căminul lor familiar se clatină. Sociologul UNED José Félix Tezanos spune că “mediul nu este exploziv, dar este inflamat; e de ajuns o scânteie…”. “Ideile sunt generate în rețea”, adaugă el.
Pasivitatea întregii societăţi spaniole
În general există senzația că cei care nu au cauzat-o plătesc de fapt criza economică și că elitele economice care chiar au făcut-o au scăpat nevătămate. Prologul ediției spaniole a cărții lui Hessel a fost scris de José Luis Sampedro. Iar Hessel a semnat prologul culegerii de articole numit Reacționează. În ultimul, Sampedro, care are 93 de ani ca și activistul francez, se adresează acestui organism difuz numit tineri și nu doar pentru ca aceștia să reacționeze în fața problemelor lor particulare: “Sistemul are nevoie de o schimbare profundă pe care tinerii o înțeleg și vor trebui să o întreprindă mai bine decât cei în vârstă, prinși încă în trecut. […] Chiar dacă liderii lor continuă la conducere și dețin cârma, chiar dacă de acolo încă dau ordine anacronice, tinerii care vâslesc pot conduce nava”.
Nemulțumirea, exacerbată de criză, este fără îndoială acolo, suntem de acord. De asemenea este acolo chemarea la mobilizare. Întrebarea este dacă Tineri fără Viitor, sau oricare altă organizație, pot să o canalizeze în vreo direcție sau să meargă mai departe. Pablo Padilla, 22 de ani, este un student la Antropologie implicat în organizație. Când i se vorbește despre pasivitatea tinerilor, protestează: “Oare restul societății se mișcă mai mult?”
Dar mulți specialiști insistă asupra pasivității și apatiei. “Neîncrederea în politicieni ar putea să se manifeste sub formă de conflict sau sub formă de apatie sau dezinteres; modelul adoptat este cel din urmă. Lipsa de tradiție politică continuă să apese într-o țară care nu este obișnuită să se mobilizeze, care nu are asociații puternice, sindicate înnoite cu fiecare generație”, asigură Marta Gutiérrez Sastre , profesoară la Universitatea din Salamanca.
“Capitalismul a terminat-o cu ei”
Pentru sociologul Universității din Alicante, Antonio Alaminos, sunt necesare niște alternative și niște obiective clare pentru ca să se cristalizeze un protest de acest tip. Asta sau o “declanșare irațională”. De exemplu, el spune că protestele arabe au obiective clare (atât îmbunătățirea situației economice cât și democratice) și că în țările UE unde au fost formulate aceste obiective s-a produs deja un fel de declanșare irațională. “Dificultatea mobilizării tinerilor spanioli provine din așteptarea lipsei de rezultate. Tinerii spanioli (și mulți europeni) se caracterizează prin dorința de a trăi precum părinții lor, într-o lume capitalistă de consum. Nu ei vor să termine cu el, ci capitalismul a terminat-o cu ei”, crede el.
E posibil ca tinerii care au ieșit până acum în stradă să fie foarte puțini. E posibil ca, de bine de rău, familia, munca la negru și protecția socială să mențină încă nemulțumirea în frâu, dat fiind că necesitățile de bază sunt acoperite. Și chiar ca pasivitatea majorității tinerilor să prevaleze asupra impetuozității celor care se mișcă. “Tinerii nu au o atitudine puternică de revoltă, sunt perplecși pentru că s-a încălcat contractul social”, spune sociologul José Félix Tezanos, dar tot el avertizează: “Se produc mișcări de mare profunzime și dacă nu au loc schimbări sociale importante, problemele tot vor apărea până la urmă”.