“De ce-aş merge la teatru, de ce-aş ieşi în oraş pentru „consum artistic”? În nici un caz ca să caut ceva „frumos” sau ca să mă transport puţin. Funcţiile burghezo-cathartice sînt uşor de îndeplinit acasă luînd texte, filme şi muzică de pe net. Nu ies decît pentru mesaj, nu ies decît atunci cînd simt că cineva e „omul meu”, că vrea să facem o gaşcă şi vrea să spargem geamuri împreună (la figurat, nu mai am vîrsta aia din păcate). Nu ies nici pentru socializare, deşi am unii prieteni în zonă artistică. „Culturalii” sînt previzibili şi plicticoşi, ca orice breaslă cu extensii publice (să-i vedeţi pe jurnalişti sau pe bancheri, mori!…). Piese de-ale Gianinei Cărbunaru sau Bogdan Georgescu mi-au dat totdeauna senzaţia de comunitate şi de gaşcă la care m-aş putea băga şi eu cu cîte ceva, un text de susţinere, o critică, o bătaie de idei cinstită, fără măşti de protecţie. M-aş duce să văd şi teatru burghez total, să văd cu ce se mai iluzionează clasa de mijloc, dar mi se pare că a dispărut şi bietul slogan modernist „epater le bourgeois”. Tot ce e pe ban public se comportă ca şi cum ar lucra pe ban privat. Plus discurs bombastic despre „valori” şi „ce contează”. Cine dracu’ vrea aşa plictiseală? Întrebări mai complexe îşi pune burghezia în filmele Noului Val, măcar de ăia mă simt provocat.”
Întregul articol, aici.