TEMA: Locurile de muncă – criză la superlativ
Una dintre consecinţele cele mai dramatice ale crizei economice a fost distrugerea a mii de locuri de muncă în întreaga lume. Un studiu OIM arată că pentru a ajunge la nivelul de ocupare din 2007, necesarul de locuri de muncă la nivel global în perioada 2012-2013 este de 80 de milioane, în timp ce creşterea estimată este de doar 40.1 de milioane, reieşind un deficit de locuri de muncă de 39.9 milioane. În România, situaţia nu e deloc mai bună – în pofida reformei pieţei muncii, implementată în 2011, numărul locurilor de muncă nu a crescut şi rata şomajului nu s-a diminuat. În continuare, numărul de salariaţi, raportat la populaţia totală, rămâne a fi cel mai mic din Uniunea Europeană. La nivel discursiv, locurile de muncă reprezintă obsesia majora a Guvernului, în practică însă această retorică se constituie ca o justificare pentru măsurile de flexibilizare a pieţei muncii, pentru privatizările dubioase sau nepopulare şi pentru facilităţi fiscale netransparente acordate unor multinaţionale ce urmează să îşi relocheze peste câţiva ani producţia în zone unde costul forţei de muncă e mai mic. Locurile de muncă întârzie să apară, subminând astfel şansele unei dezvoltări economice sustenabile.
- Cum se face că, având cea mai ieftină mână de lucru din Uniunea Europeană, populaţia României este, în continuare, sub-ocupată? Este oare strategia atragerii investitorilor străini prin ofertarea unei forţe de muncă ieftine o strategie viabilă economic? Nu cumva avantajul competitiv creat de existenţa unei forţe de muncă ieftine ne condamnă la o stare de sărăcie perpetuă, în condiţiile în care salariile rămân joase, iar nivelul preţurilor este aproape 70% din media europeană?
- În pofida introducerii cotei unice în 2005, taxarea muncii este printre cele mai înalte din UE şi reprezintă, conform opiniei unora dintre experţi, un obstacol major în calea creării locurilor de muncă. În schimb, beneficiile sociale obţinute în schimbul acestor contribuţii sunt precare şi de slabă calitate. Este posibilă o scădere a fiscalităţii pe muncă în condiţiile în care numărul de angajaţi este atât de redus? Care ar putea fi sursele alternative de finanţare a bugetului public?
- Care este impactul intrării în vigoare a noului Cod al Muncii? Cum se face că în pofida pronosticurilor optimiste ale Guvernului, situaţia de pe piaţa muncii nu s-a schimbat în mod semnificativ?
Textele temei:
- Munca în recesiune: dezinformări şi pauperizare. Drumul spre Muncă Decentă / de Ciprian Domnisoru
- Un an de la intrarea în vigoare a Codului Muncii şi câteva reflecţii pe marginea priorităţilor noului guvern / de Victoria Stoiciu
- Ne travaillez jamais! / de Veronica Lazăr & Alex Cistelecan
- Cum să închidem duhul finanţelor înapoi în lampa lui: criza euro necesită luarea unor curajoase măsuri keynesiene /de Graham Room
