TEMA: Arta ca politică / politica artei
Sinecuriști și boemi sau agenți ai imaginii României în străinătate, consumatori ai bugetului de stat sau producători de plusvaloare simbolică, agenți politici ai gîndirii elitiste de dreapta sau „dizidenți“ la firul ierbii?
Cine sînt artiștii, ce vor ei de la viață și ce vor alții de la ei? „Scandalul“ din jurul Institutului Cultural Român (ICR), la care se adaugă mai puțin adusele în prim-plan redirecționări de fonduri ale Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și închiderea TVR Cultural, au făcut din mediul cultural și artistic – practicanți și teoreticieni ai artei, pe lîngă deja „clasicii“ intelectuali publici proveniți din mediul cultural – cea mai nouă țintă a luptei de clasă antiasistențiale. E finanțarea publică a artei o formă de asistență care contravine mersului pieței sau e arta, așa cum o considera Jean Vilar, un serviciu public la fel ca apa, canalizarea etc.? Ori finanțarea „de stat“ îi face pe artiști instrumente, voluntare sau involuntare, ale politicii la putere? Trebuie să facă, pot face, fac artiștii politică? Există politică și conștiință socială în artă sau singurele coordonate pe care ar trebui ea privită sînt cele estetice?
Fac artiștii politică în mod asumat sau se joacă de-a protestul de nișă?
Sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici, ICR a fost considerat o „agenție de turism“. Sub noua conducere a lui Andrei Marga, despre ICR se spune că va fi o mașinărie de propagandă. Sub Patapievici, artiștii n-au cerut să fie consultați asupra numirii directorilor de filiale (discreționară și nu prin concurs) și nici asupra politicii Institutului, pentru că „lucrurile mergeau într-o direcție bună“. Îi face această tăcere pe artiști colaboratori ai puterii, întîmplător sau nu de dreapta? E gîndirea mediului cultural și artistic una inevitabil elitistă, în sensul dat de intelectualii neointerbelici?
Sub Marga – înlocuirea la fel de discreționară a directorilor numiți fără concurs stîrnește ultragiu, iar schimbarea discursivă a politicii e privită ca marcînd începutul propagandei și al „artei de stat“. Vor reacționa artiștii sau se vor adapta direcției date, ca de obicei, de putere? Sînt artiștii pregătiți să-și asume practici politice?
ICR – un actor important, dar nu singurul în peisajul artei și culturii românești – e doar un pretext, un exemplu concret și recent care a pus în mișcare și în postura de confruntare ideologii și partizanate clamate ca profesionale și citibile ca politice.
Dar care e modelul societal pe care și-l doresc artiștii și ce fac ei pentru asta? Poate fi arta un instrument de schimbare socială sau tremurăm încă cu toții la ideea (atît de abuzată în alte vremuri a) artistului angajat social? Există stînga și dreapta în practica artistică? Ce pot face, politic, artiștii?
Textele temei:
- ICR, povestea unui fals eroism şi altruism social /de Ciprian Siulea
- Economia artistică și reptilienii / de Florin Flueras
- Artă şi politică. Arta rusă, de la Troțki la Stalin și de la Elțin la Putin / de Vasile Ernu
- Artistul, banii și politica „teatrului burghez“ / de Iulia Popovici
- Arta așteaptă sfârșitul lumii în fiecare clipă /de Boris Groys