Încă de a doua zi după anunţul că premiului Nobel a fost luat de Mario Vargas Llosa, stînga literară suedeză a început să plîngă. Un neoliberal, un trădător al socialismului încă din anii 80, ne-a furat premiul, cam acesta a fost refrenul. Un material excelent din Sp!ked rezumă întregul deranj suedez şi îndrăzneşte şi concluzii ceva mai calme: oricît de liberal o fi latinoamericanul, e unul dintre aceia care încă se oboseşte să ne spună poveşti şi nu scrie doar despre barurile favorite şi despre propriile nenorociri în dragoste.
Cît despre schimbarea la faţă ideologică a lui Llosa, ar fi bine să citim şi asta:
But before you get carried away and conclude that Vargas Llosa deserves the prize: did I forget to tell you that he is not a socialist? Well, he was. He was a convinced Communist who supported the Cuban revolution. He moved on not because he was no longer able to sympathise with the poor and oppressed, but because he still did when others began to identify more with the revolutionaries than with the people in whose name they made the revolution. He saw that Castro persecuted homosexuals and imprisoned dissenters. While other socialists kept quiet and thought that the dream justified the means, Vargas Llosa began to ask himself the difficult questions about why his ideals looked more like prison camps than socialist utopias when realised.