Sistemul recunoaşte că e prea prost. Sistemul nu recunoaşte că e prost. Astea-s
cele două mari politici ale învăţămîntului românesc la evaluările naţionale. Funeriu bagă supraveghere dură la examene şi arată că sistemul e prost. Useliştii dau subiecte ceva mai uşoare la mate, cresc artificial procentul reuşitelor, şi arată că sistemul e ceva mai bun (şi mai şi declanşează o bulibăşeală la repartiţii acum).
Sînt două tîmpenii. Sînt două metode penibile de a arăta acelaşi lucru, că în ultimele decenii singura viziune despre educaţie a fost reglarea prin BAC şi evaluare naţională. Cătălin Tolon îl laudă pe Funeriu pentru examenul dur. Tolontan se hazardează. Şi în anii trecuţi au fost comentatori (Ciprian Şiulea, Ciprian Domnişoru) care au mutat puţin atenţia de la procente şi medii la situaţia dură ascunsă de joaca de-a BAC-ul sau evaluarea: INEGALITATEA în actul de învăţămînt.
Ca un soi de preambul pentru privatizarea în masă a învăţămîntului primar, au explodat inegalităţile între zone geografice sau urbane. Comparaţi o şcoală din centrul Bucureştiului cu una de cartier – foarte rar periferia reuşeşte să ţină pasul. Comparaţi şcoala unei comunităţi sărace cu şcolile “de fiţe”. Comparaţi ruralul cu urbanul, liceele tehnice cu cele teoretice. Elevii români au şanse complet debalansate la educaţie. Şi uite aşa, încet-încet se alimentează şi un discurs împotriva “loazelor” care într-o proporţie covîrşitoare elevi care n-au avut niciodată vreo şansă: suplinitori plătiţi mizerabil, profesori batjocoriţi de sistem etc.
Aşadar, şi Funeriu şi Pricopie sînt doar actori trişti într-o operaţiune mult mai mare, de adîncire a inegalităţilor şi de ascundere a lor sub listele cu note. Unul a filmat mizeria cu camere de supraveghere, altul a înfrumuseţat-o cu subiecte uşoare.
Subiecte BAC 2013. Mai greu la real
Călinescu şi Sebastian, fiecare după profil (vezi aici fotocopii). O scenă e cu Calea Victoriei, cealaltă e cu o zonă mai ambiguă, de periferie, cu mirosuri amestecate. Una a fost pentru profil uman (aia mai romantică din Sebastian), cealaltă pentru real (aia mai deprimantă cu descrierea din Scrinul negru). Nişte observaţii:
- cum deja am văzut comentarii prin reţele de socializare, textul pentru real a fost mai greu. Mai greu de “apucat”, e o “felie de viaţă” mai greu de contextualizat decît “siropul” din Accidentul
- La real, descrierea unui tip cu aparenţă de hamal era evident mai dificil de comentat decît scena cu fotografia de la uman. Profesorul de mate Cornel Noană de la “Unirea” din Focşani chiar glumea: dacă tot s-au diferenţiat subiectele, atunci greul a atîrnat mai mult pe umerii “nespecializaţilor” de la real. Domnul Noană spunea pe fb că specialiştii în “uman” au fost cei care i-au spus că textul de analizat a fost mai dificil la real. Deci diferenţierea n-a avut nici o noimă; una e să dai subiecte diferite, alta e să dai subiecte în funcţie de specializări.
- sintagma “viziunea despre lume” a vreunui poet ar trebui interzisă 50 de ani din vocabularul didactic
- subiectele nu au fost mai grele decît în alţi ani. mai ales dacă ţinem cont că 2 şi 3 sînt mai mult plase de salvare. Şi dacă încropeşti o compunere de clasa a patra despre “model în viaţă” sau “jurnal de adolescent” tot iei punctaj serios.
P.S. Cu Arghezi am făcut şi eu un Bookface în care pomeneam de nişte clişee deranjante, dar şi de şansa pe care mulţi absolvenţi o ratează de obicei: aceea de a citi Cimitirul Buna-vestire. Dacă-l citeau, ar fi putut prezenta comisiei şi viziunea poetului despre moarte. (AICI e pastila).