Tema pe care vreau sa o aduc in discutie se refera la pozitia care trebuie adoptata de catre stat in privinta avortului si pericolul ca aceasta sa reprezinte pozitia morala a unui segment al populatiei, care sa isi impuna viziunea intr-o lege pentru toti. Consensul moral si valorile universale faciliteaza uneori luarea unei decizii politice, cum e cazul crimei sau al jafului, insa in cazul avortului uneori nu exista o pozitie unica. Care sunt deci drepturile femeii si care trebuie sa fie rolul legii?
Principalele argumente pentru luarea unei pozitii pro sau impotriva avortului se concentreaza pe doua concepte importante: libertatea mamei de a decide cu privire la propriul trup (dreptul la proprietate, in speta asupra propriului trup) si dreptul la viata al fetusului. Decizia avortului devine o dilema atunci cand interesele celor doua parti sunt in conflict. Este datoria statului de a proteja drepturile tuturor, insa daca acestea se afla in conflict, el trebuie sa le ierarhizeze, orice solutie adoptata aflandu-se pana la urma de partea unei pozitii, starnind controverse.
Daca avortul este sau nu justificat moral depinde de cum privim fetusul in diferitele sale stadii de dezvoltare si semnificatia morala pe care o acordam caracteristicilor sale, si de balanta care trebuie realizata intre doleantele mamei si presupusele doleante ale fetusului.
Considerand dreptul la viata al fetusului, intrebarea esentiala este daca fetusul este sau nu o persoana, si daca, in consecinta, poate beneficia de toate drepturile de care se bucura o persoana. In acest context, reprezinta sau nu avortul o crima? Există mai multe puncte de vedere in stabilirea startului vietii umane: momentul conceperii, momentul implantării, debutul activitatii cerebrale, momentul in care fatul incepe sa se miste, capacitatea de a simti placere, emotii sau durere, viabilitatea, nasterea. Insa, in relatia dintre fat si mama, fetusul este in totalitate dependent de mama, fiind fizic conectat la trupul acesteia. Mai mult, fetusul nu contribuie la binele fizic al trupului mamei, iar relatia poate fi neplacuta si uneori chiar riscanta pentru viata mamei. Astfel, mama nu are datoria morala sa ofere suport pentru viata fetusului in ciuda faptului ca acesta are drept la viata (dreptul de a-i fi asigurate necesitatile vitale). Dreptul la viata nu garanteaza deci si dreptul de a folosi, sau de a putea folosi, corpul unei alte persoane fara consimtamantul acesteia.
Astazi, la nivel legislativ, avortul nu mai este considerat o culpa sau infractiune, ci este asimilat in genere ca un drept al femeii. In spatiul vestic, dezbaterea cu privire la avort a fost determinata atat de promovarea dreptului femeilor la auto-determinare (prin miscarile de emancipare ale femeilor), cat si de schimbarea viziunii asupra sexualitatii si a vietii maritale, de progresul tehnologiei medicale si de cresterea populatiei. Miscarile pro-avort au la baza doua valori fundamentale pentru a sustine legalitatea avortului: sanctitatea individualitatii si integritatea alegerii personale din care a derivat ulterior dreptul femeilor la auto-determinare. Acest drept implica existenta unei sfere de decizii pe care femeia le poate lua fara interventia altora sau a statului. Statul, intrucat nu poate sa intervina in decizia de a procrea (exemplul Chinei ramane o forma gava de intruziune a statului in cele mai intime apecte ale vietii unei femei), in aceeasi masura este dator sa aiba o puternica justificare pentru interferenta cu decizia de a nu procrea.
Schimbarile legislative in privinta avortului din lumea occidentala au fost o consecinta directa a coagularii si solidarizarii femeilor cu viziuni pro-avortionste care au reusit nu numai sa aduca dezbaterea despre avort pe agenda publica, ci si sa detremine o schimbare concordanta cu valorile societatii moderne.
In ceea ce priveste tarile foste comuniste, datorita naturii regimului, nu au existat miscari sociale care sa contribuie la schimbari legislative. Avortul a fost vazut ca o problema ce priveste in mod direct statul, liderii politici fiind cei care au decis viziunea politico-legislativa in aceasta privinta. Deciziile de intezicere, respectiv liberalizare a acestei practici atat de controversate, nu au fost luate niciodata ca urmare a unei solicitari sociale evidente, ci in urma unor contexte ce tin de politica externa si interna a statului, de diferite perspective asupra moralitatii.
In Romania, politica demografica instituita de Ceausescu a reusit sa supuna viata zilnica a cetatenilor statului cu sau fara vointa lor. Din cauza imixtiunii statului in sfera privata, nu a existat o dezbatere publica in care sa fie implicati toti factorii interesati, nu a existat o discutie efectiva asupra drepturilor, sau asupra intregii problematici a avortului. Astfel, putem considera decizia de a legaliza avorturile in Romania post-comunista a fost o politica de tip reparatoriu, prin incercarea de a corecta nedreptatile si abuzurile infaptuite de regimul socialist, dar si mai ales una de tip reactiv, datorita intentiei de a distanta regimul democratic, de cel anterior, exploatatoriu si restrictiv. Mai mult, actiunea politica pe tema avortului in Romania a fost mai degraba un “control politic barbatesc”, reglementarile avortului fiind realizate de catre barbati in ciuda faptului ca avortul reprezinta, prin excelenta, o experienta femeiasca.
In acest context, reglementarea legislativa cu privire la avort a fost realizata inRomaniafara a exista o dezbatere publica prealabila axata pe drepturile partilor implicate (fetus si mama), conditie necesara pentru a internaliza anumite valori si principii legate de aceasta tema atat de delicata. Noile generatii nu au nici cadrul global de discutie si intelegere a statutului avortului intr-o democratie, si nici nu percep conditiile depasirii traumei comuniste si „experimentului” demografic al lui Ceausescu. Este o situatie ce poate reprezenta un pericol pentru statutul actual al avortului inRomania.
Masurile pentru a diminua rata avorturilor inRomania ar trebui indreptate catre educatia sexuala, suportul pentru mamele singure, masurile de armonizare a vietii profesionale cu cea privata etc., toate cuprinse intr-o o politica demografica coerenta. Intrucat pozitiile referitoare la avort sunt strans legate de viziunea asupra rolului femeii in societate, iar libertatea reproducerii este o conditie necesara pentru eliberarea femeii din pozitia de subordonare materna, traditionala, sociala. Restrictia avortului este un produs al unei societati patriarhale. Interzicerea nu reprezinta o solutie. Ca alegerea femeii sa fie o alegere morala, aceasta trebuie sa fie libera sa aleaga.