Amenințarea teroristă plutește în aer. Putin este noul Stalin. Sau Hitler, depinde de momentul zilei. Râuri de cerneală curg prin presa noastră liberă, dar înțesată cu acoperiți ai serviciilor, zugrăvindu-ne nouă, celor care le plătesc lefurile, atâta informație cât să nu ne zgâriem prea tare la cerebel. Ar fi și păcat, mai ales că poate am intra la idei. Vă dați seama cum ar fi să descoperim, de pildă, că noi consumăm cu ”serviciile” cam tot atâta cât cheltuim pe sănătate sau educație! Un frumos băiat cu ochii albaștri – la propriu – îmi spune că cică n-avem voie să știm cât se cheltuie cu securitatea. Căci, nu-i așa, securitatea e dincolo de orice discuție. Zău, nici sfintele moaște nu s-au bucurat vreodată de un asemenea statut privilegiat! Noi, cetățenii mici și slabi, trebuie să ne mulțumim să știm că o armată – nu se știe cât de mare și de tare – ne păzește neîncetat! Adică ne înregistrează convorbirile, stochează tot ce scoatem din gură și tastatură, ne urmărește neobosit, în fine, se ocupă ceas cu ceas de noi. Și noi nu numai că trebuie să plătim sume grase sub formă de taxe despre a căror justețe nu discută corifeii anti-taxării precum Guran și compania, dar trebuie să fim și recunoscători! Recunoscători că suntem păziți – orice ar însemna asta – nu avem voie să chestionăm metodele!
Problema este că o organizație foarte bine pusă la punct, ce-i drept, cu un renume destul de prost, a început să funcționeze prin Sicilia în mod similar: propunându-le cetățenilor o taxă pentru a-i proteja. Se acționa pe două fronturi: pe de o parte cetățenii erau teorizați de o parte a găștii, cealaltă parte venea și percepea taxe de protecție. În zielele noastre e mai greu să terorizezi direct, dar mass-media pot da, în mod cert, o mână de ajutor. Se știe că nu atât teroriștii ca atare, cât imaginea lor din mintea cetățenilor televizuali e adevărata provocare! Prin urmare, problema nu este cum să lupți cu teroriștii, ci cât de tare trebuie să-i sperii, cu ajutorul mass-media, pe plătitorii de taxe ca să accepte cheltuieli imense cu această luptă. După zeci de ani de perfecționare a tehnicilor de comunicare și vânzări sigur că n-a fost greu să construim o marcă a terorii. De aceea putem spune că din punctul de vedere al strategiilor de marketing, ISIS e unul dintre cele mai reușite branduri! O colegă care lucrează în domeniul apărării se miră cum tineri născuți și crescuți în occident se duc în ISIS. E un brand de succes! Se vinde bine, de ce ne mirăm?! Sigur că majoritatea contribuabililor cu inimă sensibilă se înfioară la vederea decapitărilor organizate pe modelul filmelor horror de bestiile din ISIS. Dar vă dați seama ce mană cerească e o organizație de acest tip pentru securiștii noștri cei de toate zilele însărcinați cu lupta împotriva amenințării teroriste? Să curgă programele de studii, cărți, antrenamente, investiții și nu în ultimul rând lefuri și pensii! Mai deunăzi fosta gardă de corp al lui Miron Cosma [1], pupătorul de drapel în inima Harghitei, acest Sprâncenat de nădejde, a cadorisit o castă privilegiată de oameni în uniforme cu pensii grase [2]. Să nu ne mai mirăm, în aceste condiții, că unii au mers cu paranoia atât de departe încât au susținut că aceste organizații teroriste sunt o creație menită să țină în viață un aparat represiv supradimensionat și lipsit de adversari reali [3].
Secolul XXI a însemnat multe lucruri, dar, poate cel mai important, o incredibilă concentrare a puterii militare. Prin urmare, un adversar de tipul fundamentaliștilor islamici este o țintă ideală. Ei nu reprezintă o forță armată veritabilă, dar compensează prin brutalitate și, în special, prin acoperire media. Lucrul cel mai periculos care rezultă de aici este faptul că legitimitatea politică a liderilor noștri se construiește tot mai mult în jurul sentimentului de frică. Nu e un lucru nou și nici prea dificil de observat că în ziua de astăzi politicinenii nu se mai străduiesc să vândă un viitor luminos. Noua strategie de marketing politic este să vindem politicianul care ne va feri de pericole. De cele reale, dar mai ales de cele prezentate la televizor și pe Internet [4].
Când pe Turcescu l-a apucat, probabil la comandă, setea de autodenunț, o foarte gravă problemă a ieșit la iveală: nu avem o lege care să interzică serviciilor secrete să racoleze agenți din rândul jurnaliștilor. E drept aici responsabilitățile sunt greu de plasat. Cum bine îmi spunea un student, ”nu-i racolăm noi, vin ei de bună voie”! Precaritatea financiară predispune la acest tip de compromisuri nesancționate nici măcar moral în societatea noastră. Sunt convinsă că o bună parte dintre cititorii acestui site ar rămâne pur și simplu șocați când ar vedea cu câtă seninătate privesc studenții aspiranți la funcții prin servicii această coabitare contra naturii dintre jurnaliști și serviciile secrete. ”Dar care e problema, doamnă, că peste tot se face așa” – mi se spune fără nici o urmă de îndoială! Și, vorba aceea, dacă mănâncă ”partenerii strategici” un rahat, de ce să n-o facem și noi? De ce să nu avem o presă care să cultive neobosit teama de Putin, teama de ”amenințarea teroristă”, teama de comuniștii greci. Un sondaj recent arată că românii nu sunt prea înclinați să devină carne de tun [5]. Firește, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Sursa acestei lipse de aplomb belicos nu e pacifismul, ci consumismul. Tentația traiului bun – pe datorie sau nu – a pus stăpânire pe o bună parte a românilor care par foarte puțin dispuși să renunțe la confortul zilnic ca să se bată cu te miri cine. Ce te faci deci cu o polulație masculină care nu știe exact cine a fost Ștefan cel Mare, dar care visează plasme, decapotabile și silicoane (nu neapărat în această ordine)? Cum să-i mai vinzi povești cu gloria înaintașilor când tot ce speră este să-și achiziționeze cât mai multe bunuri? Cum să mai reîncălzești ciorba stătută a naționalismului când ai distrus orice idee de sacrificiu, moderație și echilibru în favoarea satisfacției imediate prin bunuri de consum? În plus, dacă te duci să crăpi prin tranșee, cine o să îți plătească leasing-ul la BMW-ul bengos pe care tocmai ți l-ai tras?
Ei, vedeți? Aici se vede importanța acoperiților și a propagandei pro-război. Trebuie neapărat întreținută febra belicoasă și conturate cât mai negativ imaginile comuniștilor greci, ale unui Putin dictator, ale islamiștilor radicali. Of, câte amenințări – să tot plătești la taxe pentru securitate și să te pleci în fața celor care te păzesc! Ba chiar să te dai jos din iaht, ca venerabilul Mândruță, și să pui mâna pe baionetă! Mama lor de ruși, islamiști, comuniști sau, whatever! În general, ce se vinde la televizor ca inamic periculos. Pe ei, cu baioneta! Sau cu cuțitul de bucătărie! Pentru că la furia cu care am topit armamentul autohton e greu de imaginat alte variante. Dar nu e nici o problemă. Cu o populație sărăcită, cu un sistem medical la pământ vom cumpăra armament de la ”partenerii strategici”. Ce contează că deținem recorduri rușinoase la mortalitate infantilă? Cui îi pasă că în vreo douăzeci de ani vom fi cam 16 milioane de bătrânei obosiți? În genere, de ce să investim în viață? Industria morții e mult mai profitabilă!
Toate bune și frumoase, dar, așa cum o arată niște descoperiri recente, se pare că ingerința în viața privată a instituțiilor plătite din banii noștri depășește orice limită. Măcar pe tărâmul partenerilor strategici se discută despre legitimitatea practicilor NSA-ului – devenit în ultimul timp ceva mai celebru decât și-ar fi dorit [6]. La noi, setea frenetică de a-i vedea pe politicinenii corupți după gratii a ucis orice reflecție critică cu privire la metodele prin care acest lucru se realizează. Când ne vom trezi cu un stat cvasi-securizat și cu o nouă castă de securiști corupți care o va înlocui pe cea a politicienilor cleptomani ne vom da seama că asistăm doar la o schimbare a centrului de putere. Faptul că suntem păziți de ISIS și că Vanghelie și compania sunt la pușcărie nu ar trebui să ne împiedice să ne punem problema prețului în materie de deficit de democrație cu care aceste lucruri sunt realizate. Pentru că, orice s-ar spune, dacă mă ameninți cu bestiile din ISIS pentru ca, din dragoste pentru patrie și popor, să mă înregistrezi/spionezi/șantajezi cu drag și spor, voi sfârși prin a fi strașnic iubită! Or, în aceste condiții, nu știu ce spuneți voi, dar eu una prefer să rămân o biată cetățeană neprotejată și neconsolată. Să nu uităm “Cel care își sacrifică libertatea pentru securitate temporară nu merită nici libertate, nici securitate și riscă să le piardă pe amândouă” B. Franklin!