Educația în România ultimilor 30 de ani a fost constant o „prioritate națională”. Auzeam ieri la susținerea tezei de doctorat a lui Alin Savu[i] că au fost făcute peste 100 de modificări la Legea educației din 1990 și până în prezent cu scopul îmbunătățirii calității educației, însă fără prea mari rezultate. Cu toate acestea, sistemul de învățământ e considerat în România cam singura șansă de ascensiune socială, în condițiile în care celelalte beneficii sociale nu par a avea un impact major asupra reducerii sărăciei. Nici salariații nu stau prea bine, mai mult de o treime, 1,8 milioane de persoane din România lucrează pe salariul minim[ii], acesta fiind prea mic pentru a putea să îți asiguri ceva mai mult decât supraviețuirea, adică un standard de viață decent.
Rezultatele sistemului de învățământ sunt însă departe de a fi satisfăcătoare din punctul de vedere al facilitării accesului absolvenților la locuri de muncă decente într-o țară cu o puternică inegalitate a veniturilor, așa cum este România. Asta pentru că foarte multe persoane care ies din învățământ au acces extrem de limitat la un loc de muncă decent. Iată câteva dintre datele care mă fac să afirm acest lucru[iii]:
– Există o lipsă a competențelor de bază în rândul absolvenților: aproximativ 4 din 10 elevi de 15 ani au rezultate sub nivelul 2 la PISA – citire, științe, matematică (media UE e de aproximativ 20%). Sub nivelul 2 e considerat echivalentul analfabetismului funcțional, iar aici vorbim doar de elevii de 15 ani, fără a-i lua în considerare pe cei care au abandonat școala înainte de a împlini 15 ani. În general, statutul socioeconomic al părinților are un rol major: aproape 60% dintre cei cu un statut socioeconomic scăzut nu au competențe de bază. Așadar, inegalitățile sunt mari: lipsa competențelor de bază e de 3 ori mai probabilă la ultimii 25% comparativ cu primii 25% (împărțirea e după statutul socioeconomic al părinților). Reziliența e și ea scăzută: doar 11% dintre elevii dezavantajați se află în primii 30% din punctul de vedere al rezultatelor la teste.
– Inegalitățile în privința rezultatelor pe baza cărora se face repartizarea la liceu sunt mari. La testările naționale din clasa a 8-a de anul trecut, 38% dintre elevii din rural au luat sub nota 5 față de 15% în mediul urban. Acest lucru generează diferențe mari între licee și chiar segregare socială (uneori și etnică), adică licee care au preponderent elevi cu un statut socioeconomic ridicat, respectiv licee care au preponderent elevi cu statut socioeconomic scăzut. Primele sunt etichetate licee bune, ultimele sunt etichetate licee proaste. Aș vrea să văd un liceu etichetat bun, cu cei mai buni profesori, lucrând cu elevi din zone dezavantajate, iar dacă elevii vor avea rezultate bune, atunci am putea începe discuția despre rolul real al școlii în influențarea rezultatelor școlare. Momentan, școala doar întărește și perpetuează inegalitățile existente în societate.
– Rata de abandon școlar e de aproximativ 18,5%, iar în rural e peste medie: 26,6%. E măsurată ca pondere a elevilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care au maxim 8 clase. Existau pe hârtie niște intenții de proiecte destinate școlilor defavorizate, inclusiv pentru atragerea de profesori calificați cărora să le ofere stimulente financiare – însă nu a fost implementate încă. În plus, suma nu e atât de mare încât profesorii să își dorească să facă naveta și să lucreze la o școală dezavantajată, mai ales dacă sunt romi (nu am date, dar speculez că și profesorii au prejudecăți față de romi și nu prea vor să lucreze în școli dezavantajate). Discuțiile publice mai des întâlnite sunt despre „necesitatea” oferirii unor salarii diferențiate, în funcție de performanță. Performanța însă se referă la concursuri și olimpiade, în niciun caz la școli care de exemplu reușesc să reducă abandonul școlar, responsabilitate pe care școlile rareori și-o asumă, dând vina pe familie, migrație, sărăcie ș.a. Cu alte cuvinte, tot elevii proveniți din familiile cu statut social ridicat ar fi avantajați de un sistem de recompense pentru rezultate la olimpiade, pentru că în general ei participă.
– O altă statistică care ar trebui să dea de gândit este următoarea: 77% dintre tinerii romi cu vârste cuprinse între 18-24 ani au abandonat școala și aproximativ 64% dintre tinerii romi cu vârste între 16-24 ani nu sunt în sistemul educațional sau altă formă de formare și nici nu au loc de muncă (NEET). Nu sunt prea multe de comentat, cel mai probabil că în afară de sărăcie, prejudecățile și discriminarea romilor reprezintă factori suplimentari care explică abandonul școlar și excluderea lor socială.
– Una dintre politicile educaționale care ar avea șansă de reușită în reducerea inegalităților de participare și de rezultate în educație, este finanțarea suplimentară de către stat a educației preșcolare și primare. Elevii săraci au șanse mari să dobândească abilități valorizate de școală în primii ani de educație instituționalizată și astfel să se descurce mai bine la următoarele nivele ale învățământului. Însă nu excelăm nici la capitolul educație timpurie, de exemplu, participarea la grădiniță a copiilor de 4-5 ani e sub media UE: 87% vs. 95%, iar la copii romi e 38%. Finanțarea e extrem de problematică în sensul în care e inegal distribuită. Pe lângă faptul că educația „beneficiază” de cea mai mică finanțare ca procent din PIB (3,1% în 2015 și 3,7 în 2016), banii sunt distribuiți în defavoarea nivelelor inferioare ale învățământului, iar salariile în învățământul primar nu sunt nici ele atractive pentru cadre didactice bine pregătite. Iată cum arată cheltuieli per elev/student: învățământ primar și gimnazial – 1866 euro; învățământ liceal și post-liceal – 2328 euro; facultate, master, doctorat – 4180 euro. Mai mult, nici nu există programe de direcționare a resurselor suplimentare către școlile defavorizate, iar familiile copiilor cheltuie 39% din cât cheltuie guvernul pentru educație (apropo de educația gratuită).
Între timp, în contextul evaluărilor din această perioadă, dezbaterile se concentrează pe ce perle au mai scos absolvenții de la evaluările naționale și bacalaureat, sau pe cum nu e corect ca un elev de la o școală din rural să ia locul unuia din urban care deși are note mai mici in clasele V-VIII („știm cu toții că un 8 in urban e mai bun decât un 10 în rural”). Ascunzându-se sub iluzia meritocrației potrivit căreia rezultatele sunt determinate de munca depusă și talent, cazurile din presă ilustrează „nedreptățile” la care sunt supuși unii elevi care deși au învățat de 10, nu au luat 10 și nu vor mai intra la cel mai „tare” liceu. În realitate, școala, așa cum e organizată în prezent, favorizează de la primul contact elevii cu statut socioeconomic ridicat și îi face pe ceilalți să accepte ierarhia ca fiind naturală, bazată pe merit. Din acest motiv, nimeni nu contestă selecția socială care se realizează în clasa a VIII-a și care îi dezavantajează profund pe cei mai săraci (explicația e că într-o clasă mixtă din punct de vedere socioeconomic, elevii săraci dobândesc mai multe abilități decât în cele segregate, fără ca cei bogați să aibă de suferit). Reforme se vor mai face, chiar acum se pregătește o nouă lege a educației[iv], însă schimbările sunt improbabile în condițiile în care sistemul de învățământ se raportează la rezultatele pe care le produce în termeni de „eșec individual sau familial al elevilor”.
[i] Detalii aici http://doctorat.snspa.ro/2018/06/08/sustinerea-publica-a-tezei-de-doctorat-homeschooling-in-bucuresti-o-perspectiva-antropologica/
[ii] Detalii aici http://www.zf.ro/profesii/romania-rupta-bucati-harta-celor-mici-salarii-suceava-unu-doi-salariati-primeste-salariul-minim-economie-urmeaza-maramures-vrancea-polul-opus-brasov-numai-25-angajati-platiti-salariul-minim-economie-17226434
[iii] Datele sunt din Monitorul Educației și Formării (2017), accesibil aici https://ec.europa.eu/education/sites/education/files/monitor2017-ro_en.pdf
[iv] Detalii aici: https://www.edu.ro/componen%C8%9Ba-consiliului-consultativ-al-ministerului-educa%C8%9Biei-na%C8%9Bionale