Colegul Costi Rogozanu prinde o nuanţă foarte importantă. Fragment preluat de pe VoxPublica.
În acelaşi timp, caut încă acel filon al nuanţelor izbăvitoare în discursul public al scriitoarei. Nu am găsit prin zecile de interviuri post sau ante-Nobel, vorbind decît despre o atitudine “politică” a Aktionsgruppe. Nimic sau mai nimic despre filonul marxist al trezirii aceolor tineri, despre ce povesteşte Richard Wagner, adică acea vigoare a reformei marxismului care a venit firesc pe filon vestic (Wagner povesteşte cu umor că acolo unde încăpea o pereche de blugi trimisă din Germania, mergea şi noua carte a unui neomarxist). Wagner şi Totok au fost prin arestul Securităţii pentru că vroiau poezie socială şi vroiau critica unui regim care aluneca în naţionalism şi tradiţionalism (cu tot cu minorităţile conlocuitoare) – îl criticau pe Ceauşescu de la stînga.
Aici îmi pare a fi un punct esenţial, cu asta aş fi vrut să îi uimească Herta pe domnii din Ateneu: eu şi prietenii mei am atacat regimul pentru că am învăţat libertatea din cărţile de teorie plasate la stînga. Ar fi fost ceva. Ar fi fost măcar acea undă de îndoială în acele capete sigure de orice care apar de obicei la astfel de reuniuni simandicoase. Mie tocmai asta mi se pare admirabil la acel grup de scriitori din timişoara: simţul politic deosebit, dorinţa de text social, atacul fără mănuşi estetice. Iar aici e un conflict mult mai profund decît a fost Nicolae Manolescu dispus să accepte: autonomia esteticului nu e întotdeauna autonomă…
Cît despre cine a fost laş, chiar nu găsesc nimic de analizat. Ba chiar mă întreb uneori dacă proporţia de laşitate printre intelectualii de azi nu e cumva mai ridicată decît în urmă cu 30-40 de ani.