Secretul lui Polichinelle, Newspeak-ul lui Orwell şi trecerea în uitare

Titlul pompos şi lung nu vrea decât să redea ideile din articolul foarte scurt ce urmează.

WikiLeaks a dat la iveală ‘jde mii de informaţii „diplomatice”, inclusiv părerea unor factori decidenţi americani despre politicienii de vârf din lume, inclusiv relaţii de şantaj, inclusiv proiecţii murdare ale vieţii internaţionale. Dar ce, consilierii din ambasade şi şefii lor, care au fost autorii celor mai multe dintre informaţii, sunt factori decidenţi? O, da, din moment ce tot ceea ce am văzut în arena internaţională cel puţin în ultimele decenii arată exact aşa cum au fost ele dezvăluite şi aici. Desigur, funcţionarii din ambasade fac parte din sfera serviciilor (în sensul economic al cuvântului, şi nu în cel de servicii de informaţii şi contrainformaţii, deşi ar fi greu să ne reţinem de a ne gândi la toate sensurile pe care le are acest nefericit cuvânt), şi astfel ei doar stau la baza hotărârilor luate de alţii. Dar ar putea cineva să susţină că între diferitele componente ale birocraţiei puterii nu ar exista şi un consens structural, şi nu doar dovedit în diferite împrejurări? Ba mai mult, că foarte rarele derapaje ale unor veriguţe nu ar face decât să evidenţieze soliditatea structurii piramidale a politicii externe internaţionale, marcate şi ea, în fond, de omertà ?

Bun, dar, dincolo de elementele care sunt mereu extrem de importante pentru istorici, există oare vreo semnificaţie într-adevăr nouă ce s-ar degaja din ele? Oare cinismul din raporturile do ut des, fie ele şi internaţionale, oare condiţionarea reacţiilor, discursurilor grandilocvente şi găunoase, evenimentelor cărora li se conferă oficial spectaculozitate, oare diferenţa imensă dintre oferta de imagine respectabilă şi truditoare al politicienilor şi diplomaţilor la viitorul de pace, democraţie, prosperitate şi sănătate ecologică al lumii şi, pe de altă parte, amplificarea stării de război global, a războaielor „locale” şi a suferinţelor sociale reale, oare toate acestea ne lovesc de abia acum conştiinţa? Nu reprezintă ele cunoştinţe banale ale oamenilor cel puţin din ultimele decenii?

Ele sunt, în acelaşi timp, şi cunoştinţe tacite: cu alte cuvinte, oamenii ştiu toate astea dar ştiu şi că ele nu trebuie spuse în public. Teamă, oportunism, confuzie, apoi chiar uitarea lor: pe acest lucru mizează şi, în acelaşi timp, acest lucru îl urmăresc mereu mai marii zilei. Din când în când, curajoşi naivi îndrăznesc să strige: „împăratul e gol!” Dar împotriva lor se ridică zidul ipocriziei considerate a fi raison d’État.

De aceea, chiar pe această calitate a lucrurilor murdare – dezvăluite, iată, şi acum – de a reprezenta secretul lui Polichinelle se bazează şi încrederea politicienilor că lucrurile se vor uita: cu atât mai mult cu cât scandalurile abundă şi îl copleşesc pe „bietul om sub vremi”.

Dar oamenii par să se trezească mai uşor în faţa datelor empirice, şi mai puţin în faţa teoriilor care desfăşoară argumente raţionale. De aceea sunt atât de importante informaţiile şi, desigur, accesul liber la ele: inclusiv la teorii. Iar o informaţie care va fi deja persistentă este aceea a desacralizării „externelor”, „diplomaţiei”: funcţionarii din acest domeniu şi-au pierdut, acum odată mai mult, aura de respectabilitate ce susţine că ar merita cu prisosinţă privilegiile acordate şi se alătură celorlalte categorii ale puterii care sunt din ce în ce mai percepute ca profitori şi opresori.

Aceştia se apără nu numai prin violenţă ci şi prin discurs orwellian: aşa cum în newspeak-ul imaginat după modele explicit totalitariste, pacea însemna război iar războiul pace, aşa în democraţia postmodernă a capitalismului transnaţional impunerea echipelor şi orânduielilor favorabile ordinii Imperiului se numeşte „ajutor în promovarea democraţiei”[1].

Nu cred că dezvăluirea datelor de către WikiLeaks va duce la ciocniri politice mai mari decât cele determinate de logica multiplă a concurenţei. Suntem cu toţii siguri, de-altfel, că părerilor prea puţin roz ale lui A despre B…le corespund aceleaşi opinii ale lui B despre A… Dar de noi toţi depinde să întărim memoria – după unii savanţi, calitatea originară a minţii –, deoarece ea este duşmanul celor al căror obiectiv este permanentizarea stării de abjecţie.