Afinități și opoziții între PDL/PNL/PSD în Cluj
Editorialiștii clujeni au comentat cu încântare sadică faptul că la prezentarea candidaților USL pentru alegerile locale, Nicoară și Uioreanu, reprezentanții PSD, Rus și Ponta, în loc să își susțină colegii de coaliție din PNL i-au criticat aspru pentru proiecte faraonice, precum stadionul Cluj Arena sau platformele industriale date pe gratis corporațiilor transnaționale (Emerson, Nokia, DeLonghin, Bosch). Presa a fost încântată pentru că putea raporta încă o poveste clasică în care doua părți se ceartă când ar trebui să se înțeleagă ca frații pentru a prelua puterea. Orice ziarist știe că faci audiență cu o istorioară de conflict. Și mie mi se pare grăitor acest conflict, dar din motive diferite. Pentru că ne spune o poveste despre alianțele economice locale care ajung să fie povești politice, pentru că nu-i așa, cele două nu se prea pot despărți.
La nivel local PDLul și PNLul au fost în alianță în ultimii patru ani. Conflictul era aparent. Dacă prefectul Nicoară a venit cu ideea unei centuri ocolitoare, primarul Boc nu a făcut decât se preia ideea si eventual să propună o altă rută. Dacă Nicoară face presiuni pentru platforme industriale pentru multinaționale, Boc se aliază pentru că și PDLul crede că investițiile directe străine „aduc locuri de muncă”. Așa că Nokia e scutită de taxe vamale și taxe locale, i se concesionează gratis terenul viabilizat din bani publici. Nokia plătește salarii minim pe economie, pentru muncitori luați în leasing de la firme de resurse umane, face presiuni să se schimbe codul muncii să poată da afara când și cum vrea, susține un sindicat fals pentru a băga strâmbe sindicatului pe bune al muncitorilor angajați acolo. Boc, iar apoi Apostu aplaudă și încep să se laude cu locurile de muncă create.
Iar acum, culmea, PNLul nu se află în alianță cu PDLul cu care are afinități ideologice, ci cu PSDul. PNL si PDL au favorizat în ultimii 8 ani sistematic capitalul transnational și acea parte din oamenii de afaceri locali care a beneficiat de pe urma acestui capital. În timp ce PSDul local, prin persoanele sale cele mai vocale, Vasile Dâncu, Vasile Pușcaș, Ioan Rus este susținut de alte retele, cu un alt model de afaceri, firme care doresc o politica regionala in favoarea capitalului “Ardelean”.
Afaceri á la Cluj
Clujul comparat cu alte orașe similare din regiune, de ex. Brașovul sau Timișoara, are un mediul de afaceri special. Și anume, firmele sau oamenii de afaceri din oraș tind să își dețină reciproc afacerile. Oamenii de afaceri clujeni își fac firme specializate pentru anumite afaceri. Practic, există o cultură locală în care s-a preferat diversificarea portofoliului de firme deținute în comun pentru oportunitățile noi de a face profit. În loc ca o firmă să se extindă într-un nou domeniu dacă piața părea că o cere, se preferă să se facă o firma nouă cu roluri punctuale deținută împreună cu alți prieteni, care poate deja au experiență în domeniul respectiv. Dacă firma falimentează demonstrează doar că acel proiect nu a fost unul viabil. O logică tip „proiect”, în cheie liberală.
În Cluj avem două mari rețele de afaceri. Una care are spre 200 de oameni de afaceri care își dețin reciproc afacerile între ei și una care are undeva spre 70 de persoane de acest tip. Doar comparativ, rețeaua cea mai mare din Timișoara are 12 persoane, iar în Brașov 8 persoane. Cele două rețele au avut strategii diferite de a face afaceri și de a face rost de capital, dar sunt legate de o istorie economică similară.
Pe scurt, despre ce e vorba, înainte să revin la alegerile locale si partide. La începutul anilor 90 la București au ajuns politicieni locali naționaliști cu o agendă destul de diferită de cea a politicienilor manageri și ingineri care dominau politica națională. Acest lucru a blocat accesul oamenilor de afacere locali la resursele care se distribuiau național și i-a făcut să se orienteze spre resursele disponibile local. Acest lucru a fost încurajat și de politicile protecționiste ale administrației locale naționaliste conduse de către Funar și a blocat intervenția capitalului străin. Rezultatul a fost formarea unor rețele locale dense care își puneau în comun resursele pentru proiectele specifice de afaceri pe care le realizau.
PNL și PDL + rețeaua cea mai mare de afaceri
Rețeaua cea mai de succes s-a format în jurul Băncii Transilvania (BT), un proiect comun a aproximativ 40 de persoane din Cluj, printre care și oamenii de afaceri Marius Nicoară și Horea Uioreanu. Marius Nicoară este un actor cheie, fiind unul din cei care își asumă în mod activ formarea acestei rețele cu capitalul folosit din vânzarea de mașini importate. Una din problemele centrale în aceasta afacere la începutul anilor 90 a fost faptul că pentru a cumpăra un astfel de bun atât de scump era nevoie de o piață a creditelor, iar bănci locale care să facă acest lucru în mod avantajos nu existau. Fratele său, Titus Nicoară chiar înființează, de îndată ce legea ii permite după 1998, o firma de leasing, care apoi devine parte a grupului BT. Alte trei figuri foarte active în înființarea BT sunt Horia Ciorcila, Dorel Goia si Ovidiu Turcu. Ei au la începutul anilor 90 câteva firme de cablu TV și încep să achiziționeze rețele de cartier pe care le unesc în firma Astral. Ei sunt cei care duc ideea de acumulare de capital la o nouă scală, pentru că înțeleg că rețeaua de afaceri locală are suficiente resurse pentru a-și negocia o integrare de succes în fluxurile globale de capital. Astfel Astralul este vândut UPCului pe o sumă record, iar Ciorcilă devine directorul Bancii Transilvania. Apoi BTul vinde pachetul majoritar BERDului.
Fig.1 Rețeaua de afaceri cea mai extinsă din Cluj. Oameni de afaceri care își dețin afacerile recipric. Sursa datelor: Lista firmelor din România, date contabile semstrul 3, 2008.
Marius Nicoară duce mai departe această tehnologie de a face rost de bani de pe poziția sa de politician-om de afaceri. Construiește platforme industriale, care inițial pornesc de la ideea de incubator de afaceri local pentru IMMuri. Primul parc industrial tehnologic, Tetarom 1. Insă nu prea înțelege cum se face acest lucru și se concentrează pe aducerea capitalului transnațional, adică aducerea marilor corporații la Cluj: Siemens, Emerson, Nokia, dar și Teleborgul la Dej. Practic, Marius Nicoară devine vârful de lance a acestei rețele de afaceri clujene interesata de afaceri cu multinationalele.
Unde intră Boc aici? Pai Boc, om din sistemul universitar, liberal de formație, crede că salvarea orașului este occidentalizarea sa. Că dacă vine firma străină vom fi moderni, sau cum zice el „începând de astăzi, la Cluj se face istorie, pentru că este momentul desprinderii clare a unei industrii de tip capitalist, industria Nokia, de una de sorginte comunista, de tip CUG”. Combinatul de Utilaj Greu (CUG) crede el că e comunist, chiar dacă acolo au lucrat și au trăit 10.000 de muncitori și că aveam o fabrică care tocmai o terminaseră comuniștii la sfârșitul lui 1980, o fabrică care putea să producă pe piața globală performant. Știu că mulți vor spune alte lucruri, dar e suficient să vorbești cu directorii succesivi din anii 90 ai celor 7 firme în care s-a împărțit CUGul sau cu muncitorii de acolo. Și ei îți vor spune o altă istorie, una a sabotării, una în care nu avem încredere în noi și în fabricile noastre pentru ca, cică, ar fi socialiste. Așa că am așteptat salvarea, precum Boc, de la Nokia. Mare surpriza însa, Nokia a plecat în patru ani din Cluj.
Unde intra aici Sorin Apostu, succesorul lui Boc la primărie? El este un aparatcic de partid, foarte abil în a face rost de bani pentru PDL, de a organiza la nivel de cartier partidul, de a pune în mișcare mașina de vot, de a simți temele populiste. De îndată ce Boc a plecat la București să pună în scenă politicile sale neoliberale la altă scală, cea națională, Apostu a trădat în parte idealurile pure neoliberale locale și a organizat primăria la fel ca și partidul: ca un aparat de vot, relații cu publicul și colectat interesele de afaceri si banii care circulă cu aceste interese, de oriunde vin ele. În continuare capitalul transnațional este cel favorizat, de ex. a relocat o întreagă comunitate de rromi la groapa de gunoi a orașului pentru a face loc sediului de cercetare și dezvoltare Nokia. Dar că a făcut lucru acesta prin cooptarea rețelelor localiste, dând contractul de dezvoltare imobiliară a clădirilor antreprenorilor locali. Noroc că Nokia a anulat proiectul, pentru că a plecat, și terenul a ajuns să fie cedat Bisericii Ortodoxe pentru o facultate de teologie asistență socială pe terenurile pe care locuiau rromilor [sic!].
PSD + rețeaua a doua cea mai mare de afaceri
A doua rețea de afaceri este formată în jurul antreprenorilor maghiari, rețea în care avem nume de firme foarte cunoscute precum Energobit sau Vitacom și persoane publice precum Árpád Pászkány. Evident, rețeaua nu este formată doar din maghiari. Din contră, în ultimii ani, la această rețea s-au alăturat nume sonore precum Vasile Dâncu și Ioan Rus. Rețeau este mult mai puternic orientată spre oportunitățile de afaceri regionale și naționale, și nu a avut firme care puteau face obiectul unei achiziții de către firme multinaționale. O parte dintre aceste firme au ocupat prima platforma industrială a lui Nicoară, precum EnergoBitul și au jucat cartea IMMurilor și a antreprenoriatului local. Se înțelege că această carte nu a a fost jucată de toți actorii fără probleme. Doar să ne aducem aminte modul problematic în care Árpád Pászkány a reușit să se înțeleagă cu primarul PDList Sorin Apostu și să concesioneze al doilea parc ca mărime din Cluj, Parcul Feroviarilor să facă acolo terenuri de sporti private și un hotel. În perioada scandalului Pászkány își unește eforturile cu Dâncu și Rus pentru a face un grup media puternic: „Transilvania Live”.
Relația și aici nu este directă cu un singur partid. Antreprenorii maghiari, organizați și într-o asociație profesională care scopuri culturale regionale, sprijină UDMRul. Antreprenorii români din rețea sprijină PSDul folosind aceleași discurs localist, doar cu accentele etnice adecvate. Iar dacă PDLul oferă „oportunități” de afaceri cum s-a întâmplat cu PDLul, se înțelege că ele nu vor fi irosite.
Să sumarizez: să îi pui în aceeași alianță politică pe Nicoară/Uioreanu cu Pászkány/Dâncu/Rus nu prea merge. Eu ai viziuni diferite de dezvoltare a orașului. Una mizează pe capital transnațional care alimenteze rețelele locale din Cluj, iar cealaltă doar tranzacționează produsele multinaționalelor și mizează pe acumularea regională și națională. De aici retorica PNLului local pentru deschidere internațională și faptul că „merităm totul”, cum zice Nicoară, de la acest capital, iar PSDului pe retorica Ardealului și că ne trebuie „dezvoltare locală”.
Politici locale economice
Până acum, PDLul local a jucat în echipă cu PNLul local, chiar dacă nu o spune explicit. PDLul s-a jucat de-a partidul care aduce bani europeni și deschide orașul către firmele străine pentru a aduce locuri de muncă. Și evident că s-a jucat cu destinul orașului pentru că a fost la fel de naiv să creadă că multinaționalele vin aici fără un interes clar (scutiri de taxe, înlesniri, salariu minim pe economie, reglementări ale muncii laxe).
Nu au fost însă naivi oamenii de afaceri din spatele acestei deschideri către capitalul transnațional. Ei au știut să profite de pe transformările politicienilor. Dacă ne uităm la domeniile în care operează prima rețea de afaceri de care povestea mai sus, vedem exact cum funcționează. Se cumpără industrii, se vând, se relochează producția în periferie, se demolează și se reconstruiește cu propriile firme de construcții și se vinde prin propriile agenții imobiliare terenul firmelor multinaționale sau capitalului mare național. Vine corporația și i se oferă servicii financiare și de afaceri.
Fig.2 Cum operează rețelele de afaceri: tipurile de domenii de afaceri în cea mai mare rețea de afaceri locală.
Faptul că se ceartă politicienii e una, dar acum, sper eu, e mai clar și de ce. Interese de afaceri ale unor facțiuni opuse ale capitalului. Alegerile locale sunt importante din acest motiv, pentru că decid în ce model de business se baga bani publici și politici publice locale. Evident, afacerile pot continua și fără politică, dar cu politica totul devine mai clar, mai direct și mai simplu. Deci e oarecum amuzant să fim chemați, așa la patru ani să votăm.
Stat și alegeri
Nu aș vrea să închid într-o notă cinică, ci din contră să fac câteva observații legate de oportunitățile noastre ca activiști. Mi-e greu să văd statul ca pe ceva exterior pieței care o reglementează pentru a o tempera în favoarea dezvoltării comunității pe care o deservește. Mai degrabă statul este o formă specifică pe care o iau relațiile capitaliste similare cu marfa, banii, dobânda. Este o formă particulară a relațiilor capitaliste prin care economicul și politicul sunt transformate în lucruri distincte astfel încât să fie posibilă extragerea plusvalorii. Aparatele de stat ajung să pară ceva autonom care guvernează luarea deciziilor politice și care sunt opuse economicului. Ajung să pară „un lucru” care se opune altor „lucruri”, o formă prin care se manifestă relațiile de clasă capitaliste. Statul aparent este locul egalității tuturor cetățenilor în fața legii, locul libertății angajatului și al angajatorului și aparent fără nici o legătură cu statutul cetățeanului în ordinea productivă/economică. Nu e tocmai o surpriză să vezi că există legături puternice între mediul de afaceri și stat.
Însă statul nu este locul capitaliștilor, ci o formă pe care o iau relațiile capitaliste, relațiile dintre clase. Așa cum cred că e vizibil mai sus, între capitaliști există facțiuni cu viziuni diferite de dezvoltare pentru că își extrag plusvaloarea altfel. La fel partidele nu se suprapun perfect pe rețelele de afaceri. Aceste fracturi în rândul capitalului, ne permite nouă se speculăm, să cerem și să producem momente strategice prin care să producem agende diferite pe care să le înscriem la nivelul statului local: primărie/ prefectură. Ne permite să sperăm că dacă ne organizăm altfel relațiile de producție și modul în care ne reproducem ca și comunitate putem transforma relațiile de putere astfel încât să defetișizăm distincția dintre politic și economic, defetișizare care e un pas vital în încercarea de a dizolva relațiile capitaliste.
