lui Daniel Funeriu
Cred că ați văzut cu toții scurte filme despre școala care ucide creativitatea și individualitatea – pe YouTube sau pe Facebook. Și că ați citit articole despre subiect. Se pare că e un lucru știut și că s-a instaurat un consens în această privință.
Școala nu ucide creativitatea. O grămadă de copii, de la bun început, sînt clueless. Există fete cărora le place să gătească, să coasă, să spele și să calce, băieți cărora le place fotbalul și cam atîta. Ascultă muzică, mai își pun un poster pe perete – și asta ar fi tot. Nu tuturor le place să cînte, să picteze, să joace teatru, să organizeze raves sau flash-mobs sau slam sau rap sau să programeze jocuri pe calculator.
Și dacă ar fi mai mulți ? Disney și Pixar au nevoie de un număr limitat de animatori și graficieni. Dacă un american din zece mii s-ar apuca de animație, ar fi treizeci de mii de candidați și candidate la poarta studiourilor. E de zece ori mai mult decît trebuie. Pe YouTube sînt vreo zece mii de ore cu tineri care cîntă la chitară în cameră. Pe Etsy sînt de vînzare lucruri decorative în valoare de jde miliarde de dolari. Nu ne ajunge viața să vedem nici o miime din clipurile de pe YouTube. Nu ne ajung banii să dăruim nici o miime din ce se vinde pe Etsy. E plină lumea de creativitate de plesnește.
Există materii în care creativitatea nu e necesară : matematica, fizica, chimia, biologia sînt științe, vin învățate ca atare. Societatea are nevoie de ingineri, medici și bancheri, domenii în care creativitatea e irelevantă, sau apare doar după ani lungi de experiență. E semnificativ succesul școlar în Statele Unite al elevilor chinezi și indieni, educați în conformism, supunere, docilitate și disciplină. Chinezii și indienii sînt, în Statele Unite, minoritățile etnice cu veniturile cele mai mari.
A încuraja creativitatea și individualitatea în sine e o eroare educativă gravă. În primul rînd, în domeniile creativității, cîntăreți sau actori (și sportivi) există una poveste de succes pentru o mie de wannabees. Pentru un Justin Bieber, există mii de adolescenți care cîntă prin baruri sperînd că într-o zi o să aibă succes.
A încuraja exprimarea propriei individualități, la copii, e o eroare educativă gravă. Copiii n-au cultură istorică, n-au cultură sociologică, n-au cultură politică. Ele se maturizează încet. Mozart cînta bine de la cinci ani, există mulți flautiști decenți la șase ani, mulți fotbaliști sau gimnaști talentați la paișpe, cinșpe ani. Nu există însă nici un activist social, politician tînăr. Ca să-ți exprimi părerile politice, ca să protestezi sau să semnezi petiții, trebuie să fi trecut de douăzeci de ani.
Atunci, de unde toate aceste proteste împotriva școlii ?
Toate aceste articole împotriva școlii care înăbușă creativitatea și individualitatea etc. șamd. nu provin de la niște tineri traderi de futures de la Goldman Sachs care ar fi vrut să fie dresori de tigri, dar părinții nu i-au lăsat. Nu de la niște neurochirurgi, care, la mijloc de carieră, oftează apăsați gîndindu-se la trauma suferită la cinșpe ani, cînd părinții le-au aruncat toate spray-urile și nu i-au lăsat să devină niște graferi de renume mondial ca Banksy. Nu de la niște experți în audit contabil care-și aduc aminte frustrați cum mama i-a oprit să-și pună belciuge în nas, să-și facă tatuaje maori și coafură mohawk verde și mov.
Există o majoră eroare de framing aici.
Există o contestare veche a școlii, beatnik-Beatles-hippy-Jack-Kerouac-flower-power-psihedelică. Ea e bazată pe creșterea economică continuă și intensă între 1950-1980 din Vest și nu numai, o creștere cu șomaj zero, și cu părinți cu cămăși albe călcate și cravată, care merg la serviciu și care întrețin copiii trăitori într-o comună hippiotă din California. Era foarte ușor să contești sistemul în acei ani de șomaj zero. ”We don’t need no education / we don’t need no mind control / Teachers, leave the kids alone !” – zice un cîntec de Pink Floyd.
Cîntecul lui Pink Floyd e din 1979. Creșterea economică se oprește în 1980. Încep ani de recesiune și șomaj. La putere vine Reagan și un republicanism foarte conservator. Părinții hippioților, care lucraseră treizeci de ani, ies la pensie. Rockerii se tund și-și caută de lucru.
Opinia publică devine conservatoare.
Contestarea școlii continuă, dar de pe alte poziții : școala trebuie dărîmată, fiindcă ea distruge creativitatea și individualitatea copilului (ceea ce zisese și generația flower-power). Dar cei care o zic sînt alții, sînt republicanii evanghelici. A căror agendă e alta : ei doresc suprimarea școlii de stat și înlocuirea ei cu home-schooling. Fiindcă la școală, copiii învață o grămadă de trăznăi odioase : că linșarea negrilor nu e bună, că emanciparea lor n-a fost simplă obrăznicie, despre evoluționism, geologie, protejarea mediului și alte chestii la fel de odioase.
N-avem nevoie de homeschooling ortodox.
Se spune despre Biserica Ortodoxă că e conservatoare. Da’ de unde. Blogurile ortodoxe din România preiau rapid și ne-digerat ultima modă americană, printre care și homeschooling, educarea copiilor acasă. Toate blogurile ortodoxe preiau și traduc articole americane evanghelice despre homeschooling.
Aș face o digresiune autobiografică : am studiat la facultate latina și greaca veche, am tradus și publicat din greaca veche. Am predat latină și greacă veche. Am învățat și ceva ebraică. Am făcut și paleografie. Pot spune că am o familiaritate decentă și cu textele sacre, și cu canoanele ortodoxe. Situri cum ar fi cuvantul-ortodox traduc articole de evanghelici americani cu titluri panicate ca : ”Ce le face statul copiilor noștri ?” Toate aceste situri și organizații și ideile pe care le promovează nu sînt ortodoxe, ci evanghelice, false flag. Am citit destul de multe bloguri ale unor mame care își educă acasă copiii : nici una nu spune dacă lucrează sau nu, cît cîștigă, și cum de are atît de mult timp să-și educe copiii. Alți doi părinți mediatici, Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, declară că au optat pentru homeschooling. Ce n-au spus, e că sînt, ca venituri, printre cei mai bogați unu la mie dintre români, și n-au pomenit că nu lucrează în uzină sau la birou de la 9 la 5.
E scandalos că Biserica ortodoxă are un discurs duplicitar : cere, simultan, predarea religiei în școală, ȘI legalizarea homeschooling.
Scrie Dragoș Nălbaru pe blog : ” „În prima zi de ne-școală Sofia a făcut primul curs de scenaristică, a stat 2 ore în fața calculatorului făcând matematică și altă oră jumătate învățând programare pe calculator la cursurile online Khan Academy./…/ Sofia a mărturisit că a crezut inițial că este o glumă când părinții au anunțat-o că nu va mai merge la școală. S-a bucurat enorm însă când a auzit că va merge la cursurile care îi plac: karate, robotică, skateboard, dansuri, chineză, engleză, scenaristică, pictură și multe altele.”
Cursurile de karate, robotică, dansuri și chineză nu sînt predate, probabil, de fericitul tată, ci de profesori plătiți. Scump. Homeschooling e doar o formă de conspicuous consumption, o formă de etalare a averii și a succesului.
Un articol din septembrie 2016, pe active-news, Da, eu susțin familia Bucur pentru că nu-și dă copilul pe mâna școlii actuale. Așa ar trebui să facem toți, dacă nu mai vrem o țară de idioți utili, de unul Mihai Șomănescu.
Homeschooling e o modă americană, apărută în America și strict dependentă de mentalitatea americană. Nici Anglia, nici Germania, nici Italia, China sau India, țări cu educație veche, n-au scornit asemenea tîmpenii. Nu copiii școliți acasă sînt admiși în marile universități ale lumii.
Anglo-saxonii și subconștientul lor întunecat
Anglo-saxonii s-au creștinat tîrziu și superficial. Subconștientul lor a rămas bîntuit de orori : vampirii, zombies, Halloween, castelele cu fantome, tinerii goth, sînt obsesii profunde. Creștinismul a rămas în pragul conștiinței anglo-saxonilor.
În adîncul conștiinței anglo-saxone a rămas iarna Finbull și Ragnarök, bătălia finală de la sfîrșitul lumii, și amurgul zeilor. Americanii se tem de Apocalipsă.
Sînt mii americanii care își construiesc buncăre în subsolul casei, le umplu cu provizii, își cumpără arme și muniție, și se pregătesc pentru venirea inevitabilă a haosului, cînd vor trebui să se baricadeze în subsol, să bea apă filtrată, și să fie pregătiți contra înfometaților care cutreieră țara și vor să le fure mîncarea.
Zeci de filme americane au ca subiect venirea iernii veșnice, atacarea Americii de către marțieni, izbirea Americii de către un meteorit. Sînt, toate, filme apocaliptice. Pentru europeni ele sînt ficțiuni pitorești. Pentru americani, ele sînt niște avertismente serioase. Există mai multe emisiuni la televiziune, de la Doomsday preppers la Man vs. Wild la Jericho, despre pregătirea pentru apocalipsa iminentă sau despre cum să supraviețuim în sălbăticie (după ce întreaga civilizație va fi anihilată).
Homeschooling vine și el din această mentalitate Blast from the past. Statul, pentru cei mai mulți americani, e un dușman privit cu suspiciune. Pînă la 9/11, cel mai mare atac terorist din SUA a fost cel al lui Timothy McVeigh, un survivalist, dușman al guvernului central american. Mentalitatea americană e una obsidională. Americanul se simte cow-boy în Far West, singur cu familia în mijlocul pustiei, poate conta doar pe sine. Statul e un rău în sine. Școala e o instituție a statului, și, ca statul, nu poate fi decît nocivă. Copiii trebuie educați acasă.
Continuă Mihai Șomănescu, autorul articolului despre homeschooling :
”Soluția este simplă: diminuarea controlului statului asupra școlilor. Să dăm școlile pe mâna familiilor și/sau a comunităților locale și a Bisericilor. Cele mai bune școli sunt acelea în care părinții se implică direct sau cele organizate de Biserică. Asta e realitatea.”
În Occident, Biserica catolică a sprijinit învățămîntul și universitățile, dar n-a creat și n-a sprijinit școli elementare. Primii care impun învățămîntul elementar generalizat sînt protestanții calvini în Geneva. Biserica ortodoxă română ? A lăsat să se verse, timp de patru secole, veniturile mănăstirilor închinate spre Athos și Ierusalim, fără să ridice vreo o școală.
Europa e un continent liniștit. Nu e atacată de marțieni, de Godzille, de pandemii, de ierni planetare. Europenii pun în cămară cîte două șunci, să fie, uneori și cîte trei damigene mari de rachiu, dar nu-și construiesc buncăre anti-atomice. Puțini au armă, iar cei care au se gîndesc mai mult la fazani-rațe-iepuri decît la apărarea familiei atunci cînd societatea va fi cuprinsă de haos.
Creștinismul european e un creștinism blajin, care lasă vaccinurile în plata medicilor și nu se preocupă de pașapoartele cu cip electronic. Desigur, există mulți oameni care cred în homeopatie și bioenergoterapie și reptilieni și Tantra și apa de piramidă și MISA și se tem de E-uri și vaccinuri. Oamenii iraționali vor fi întotdeauna printre noi. Dar asta nu e un motiv să-i lăsăm să-și crească singuri copiii acasă.
Există, desigur, mulți profesori prost pregătiți. Adevărul e că în România salariile profesorilor sînt de subzistență, iar, în București, ele nu acoperă costul vieții. Copiilor le place să se ajute unii pe alții și să se întreacă, iar școala le permite să-și măsoare progresul și să se socializeze. Există lucruri esențiale pe care copiii le învață cel mai bine de la colegi, prin imitație : ce să-și instaleze pe telefon, cum să-și deviruseze laptopul, ce plăci video sînt mai performante, shortcuts în CAD. Profesorii, buni sau slabi, sînt mai fermi decît părinții, care întrerup ora cînd celui mic i-e sete / îl apucă cîrceii / îl doare capul.
Există părinți care-și văd copilul medic sau avocat sau pianist. În cazul homeschooling, copilul nu are nici o posibilitate să reziste opțiunilor părintelui, care-i va spune că o materie anume e importantă, iar celelalte sînt proaste. La școală, copilul învață cît vrea din ce-i place și cît poate din ce nu. Profesorii, vrînd nevrînd, discută între ei, învață metode pedagogice noi. Părintele care predă acasă (ce părinte are atîta timp încît să stea toată ziua cu copiii acasă ?) trebuie să fie la fel de bun la română, matematică, fizică, istorie, chimie, muzică și sport – și la fel de entuziast.
Să lăsăm deci homeschoolingul americanilor din preerie, cu pistol, care știu că doar ferma lor va scăpa neatinsă din războiul civil și anarhia care vor veni rapid și imediat după căderea meteoritului.