Chrystia Freeland, jurnalista la „Financial Times“, mai nou la Reuters, a scris o carte plina de paradoxuri de team building bune pentru educarea contraintuitiva a angajatului de corporatie. Nu exista angajat mai dornic de povesti, pilde, ghicitori, proverbe, aforisme decit angajatul de multinationala. Plutocratii sintetizeaza stiri, declaratii, date, studii si, mai ales, idei preconcepute in numai citeva sute de pagini.
Chrystia Freeland sufera de o boala comuna printre ziaristii specializati pe economie (simptomele le-am putut observa usor prin diverse redactii de ziare generaliste in care am lucrat) – isi iubeste subiectii. Unii ziaristi de economic asculta atit de mult versiunea angajatorilor, investitorilor – bogatilor, in ultima instanta –, incit se contamineaza complet de rationamentele lor. Plutocratii e o carte complet lipsita de ambitii critice sau de abordari provocatoare, dar foarte utila tocmai din aceasta cauza: e o poveste din interior nu despre cum gindesc bogatii, ci despre cum se iluzioneaza bogatii si despre cum se fabrica povestile care apar apoi in forme credibile in agenda publica zilnica.
Nimic nu-l doare mai mult pe un bogat decit sa-i spui ca e bogat
Prima si cea mai mare problema e ca le spunem „bogati“. Freeland povesteste ca a auzit de la un psiholog chiar marturii despre cit de apasatoare e bogatia, asta pentru ca bogat ar rima cu „scelerat“: „Am vazut adesea oameni care se ridicau in picioare si spuneau: Sint Bob Kenny si sint bogat. Apoi izbucneau in lacrimi“. Pina si Bill Clinton i-a reprosat intr-o carte lui Obama ca foloseste acest termen „peiorativ“. Se pare ca nimic nu-l doare mai mult pe un bogat decit sa-i spui ca e bogat. Evident, nu li se aplica tuturor, stiu sigur ca Gigi Becali nu va fi cuprins de remuscari daca i-am zice in fata acest cuvint urit.
Sa ne oprim putin insa la firul rosu al acestei carti: tema „inegalitatii“, o tema obsedanta, mai ales pentru marii economisti americani. In ultimul deceniu, Stiglitz si Krugman au dat tonul in sublinierea inegalitatilor care au tot crescut odata cu explozia neoliberala din urma cu patru decenii, momentul in care statul bunastarii a inceput sa fie demantelat. Concentrarea averii nationale in miinile a 1% dintre americani e intr-adevar spectaculoasa. Cei mai bogati 20% dintre americani detin 84% din averea totala a Statelor Unite (celalalt pol ar fi Suedia, unde cei mai bogati detin 34%). Freeland ia tema aceasta si o converteste pe placul celor 1%. Batalia la nivel de perceptii ar fi cam asta: Stiglitz si alti liberali cred ca inegalitatea se reduce prin taxare si stoparea dereglementarii, Freeland si bogatii ei cred ca totul se poate rezolva prin filantropie. Ziarista povesteste cum un cercetator a tot incercat sa ia bani pentru un think tank care se ocupa de problema inegalitatii. Nu a reusit, dar i-ar fi iesit daca ar fi reformulat: in loc de inegalitate sa fi spus ca se ocupa de saracie. Exista evident dorinta de a muta cit mai mult din plasa sociala inspre filantropia celor instariti. Dar nu as victimiza tema „inegalitatii“, o moda in sine – una dintre discutiile de la Davos 2013 a fost chiar cu Stiglitz despre problemele de repartizare a veniturilor. Nu e atit o frica de discutie in rindul bogatilor, ci mai curind o teama ca problemele spinoase ar putea circula in spatiul public fara ca versiunea lor sa nu fie bine pusa la punct si bine promovata. Freeland o spune mai bine decit ei, doar tot ea marturiseste cu smerenie ca a petrecut 20 de ani „in umbra bogatilor“: „Este mult mai bine sa faci compromisuri cu cele 99 de procente decit sa risti sa fii inlaturat de la putere de acestia“.
Inegalitati, lectii moralizatoare si filantropie
Freeland porneste de la cite o obsesie la moda si o readuce pe linia de abordare specifica celor 1%. Inegalitatea dintre plata muncitorilor, de exemplu. Exista o mare diferenta intre cit iau muncitorii americani si cit iau cei chinezi implicati in afacerea Apple. Uitam ca sint diferente foarte mari si intre muncitorii americani – diferenta dintre cit cistiga inginerii si angajatii ultraspecializati si muncitorul de rind de la Apple e si ea foarte mare. Aici, poezia bogatilor suna mereu cam asa: educatia e marele atu, mai ales specializarea in zone tehnologice sau pur si simplu in manipularea cifrelor (statistica, matematica). Ce uita sa spuna e ca educatia insasi incepe sa devina un lux – costa mult, studentii ies din facultati gata indatorati si neavind deloc o garantie a angajarii. Dar aici incepe lupta de jungla, normala, nu-i asa? Stiglitz observa in noua lui carte pe tema inegalitatii cum un mare procent dintre cei cu o educatie superioara de foarte buna calitate se recruteaza intr-o proportie covirsitoare din rindurile acelor 20% cei mai instariti americani. O forma mai subtila de transmitere ereditara a bogatiei, asadar.
Autoarea nu se opreste aici. Preia cu nesat lectii moralizatoare despre muncitorii slab calificati cu drepturi. Daca vor salarii ceva mai mari, atunci isi vor pierde joburile, e simplu. Cea mai mare femeie antreprenor din India, Kiran Mazumdar-Shaw, le-a spus direct angajatilor: daca vreti sindicate si alte prostii, atunci investesc mai mult, cumpar tehnologie inalta si concediez trei sferturi dintre voi. Asa a si facut pina la urma. Ce e frumos e ca a declarat cele de mai sus la un eveniment filantropic dedicat saracilor Indiei.
Bogatii – niste obsedati de lumea de azi si de cum s-o schimbe
O alta abordare a situatiei de azi poate fi gasita in notele unui „ginditor“ Goldman Sachs. Capitalismul in noua lui forma ridica foarte mult tarile in curs de industrializare si dezvoltare (BRIC – Brazilia, Rusia, India, China). Deci lamentatiile din Vest sint insotite de fapt de o ridicare a nivelului de trai pentru alte zone imense de pe Terra. O fi un argument, dar care nu merge discutat la pachet decit cu salvarea bancilor din banii contribuabililor astora vaicareti din tarile dezvoltate.
Lumea bogatilor e una plina de dineuri elegante, filantropii si mese ingrijorate. Freeland descrie un moment-cheie din 2007 cind Soros ii invita la el pe citiva dintre cei mai importanti oameni ai planetei. Intii aflam meniul (biban dungat) si apoi ca Soros, dupa ce-i vede pe ceilalti ca sint inca intr-o stare de negare a crizei care le bate la usa, se hotaraste sa reintre in afaceri si mai face cu ocazia asta un munte de bani.
Bogatii si-au schimbat infatisarea, sint altfel acum, ii descrie Freeland. Sint tipi cu scoli bune, workoholici, tot timpul aflati in calatorie de afaceri, sint multi care vin din India, China, Rusia. Sint multi dependenti de Adderall (un medicament pe baza de amfetamina, pentru infringerea oboselii si pentru stimularea concentrarii). Sint asa de obsedati de lumea de azi si de cum s-o schimbe, incit merita chiar si o comparatie cu… Marx! Da, ne spune autoarea, asa cum Marx era preocupat sa schimbe lumea, nu doar s-o descrie, asa e, de exemplu, si Bill Gates, care nu face doar filantropie, ci e foarte implicat in gestionarea banilor si actiunilor pe care le sustine. Ba chiar a fost la moda intr-o vreme intilnirea bogatilor newyorkezi pentru discutarea unor idei novatoare. Mai mult, unii si-au si facut nunta cu tema „idei noi“.
Ar trebui sa avem mai multa grija de bogatii nostri
Bogatii ar fi mai suportabili daca nu si-ar plinge atit de mila, cam asta ar fi concluzia. Freeland il citeaza pe parintele stiintei economiei, Adam Smith, care scria ca oamenii cu avere par a avea limita durerii mult mai jos decit muritorii de rind. Ar trebui sa avem mai multa grija de bogatii nostri. Am putea chiar incepe prin a nu le mai spune „bogati“. Credit Suisse ii numeste „indivizi cu o valoare neta extraordinar de mare“ (ultra high net worth individuals – UHNWI). Sa le spunem UHNW, asadar, poate se vor simti mai bine.
Plutocratii aduce in discutie cu multa anecdota si atmosfera glam multe exemple care isi bat singure emitatorii. Citeaza din clasicii plutocratiei de azi si obtine efectul invers. Capcana pentru cititor ar fi sa se opreasca doar la a se indigna de atita cinism sau nepasare. Nu e doar atit. In dineuri fastuoase si un stil de viata al Noii Epoci de Aur a bogatiei se pregatesc si noi filozofii asupra lumii de miine. Iar in interiorul acelui 1% exista mici razboaie intre miliardari si cei care sint doar milionari. Asta e motorul plutocratiei pe care Freeland il expune mai mult involuntar.
Chrystia Freeland, Plutocratii. Ascensiunea noilor superbogati ai lumii si declinul tuturor celorlalti, traducere din limba engleza de Catalin Dracsineanu, colectia „Economie si societate“, Editura Polirom
Articol preluat din Suplimentul de cultură