În timp ce banii publici din România sînt direcționați spre construirea unei catedrale, religia este introdusă pînă și în programele preșcolare, iar recent se vorbea chiar despre un parteneriat stat-biserică ca despre o normalitate a unui stat declarat laic prin Constituție, în Rusia, unde relația stat-biserică funcționează în aceași paradigmă, există voci publice care critică acest concubinaj de o manieră tot mai radicală. Unul dintre cele mai importante evenimente care au avut loc în societatea rusă la acest început de an și care continuă este legat de un fenomen, aparent ultramarginal, dar care a produs poate cea mai mare dezbatere publică din ultimii zece ani. Este vorba despre acțiunea grupului artistic (feminist) Pussy Riot care a intrat în Catedrala Hristos Mîntuitorul din centrul Moscovei și a interpretat rugaciunea-punk Preasfîntă Fecioară, izbăveşte-ne de Putin.
Am decis să scriu acest text despre acțiunea fetelor de la Pussy Riot nu doar pentru că sînt pasionat de analiza a tot soiul de grupuri marginale sau pentru a vă ține la curent cu ce se mai întîmplă pe la vecinii de la Răsărit, cît mai ales pentru că fenomenul mi se pare foarte important și semnificativ pentru noi, iar dezbaterea din jurul lui este un tip de dialog care la noi, din păcate, nu se duce, dar care ar trebui să existe…
Scurt istoric
Pe data de 21 februarie 2012, trei membre ale trupei punk Pussy Riot au intrat în Catedrala Hristos Mîntuitorul în hainele și cagulele lor colorate și au „închinat“ în fața altarului o rugăciune-punk (mai jos, imaginea video și textul în engleză al rugăciunii). Textul, cum era de așteptat, este unul anti-Putin, dar și o critică dură la adresa Bisericii Ortodoxe Ruse. Reacțiile au venit imediat. Mai mulți reprezentanți ai puterii și ai BOR au cerut pedepsirea aspră a celor trei membre ale trupei. Li s-a intentat imediat un proces de către o organizație pravoslavnică care consideră că, în conformitate cu articolul 213 din Codul Penal, ele ar trebui să fie condamnate pentru huliganism. În data de 24 aprilie, Maria Alehina și Ekaterina Samuțevici, două dintre cele trei membre ale trupei Pussy Riot, au fost condamnate la 7 ani de detenție. A exista un recurs și alte procese, care încă nu au schimbat datele problemei. Acest evenimet (act artistic?, huliganizm?, protest?, rugaciune sau act religios?) a creat un val de furie fără precedent din partea conducerii și a simpatizanților BOR-ului, o mobilizarea extraordinară a grupurilor pravoslavnice, mai ales a celor radicale, care există din plin în Rusia, dar și un val de simpatie, mult mai puțin consistent decît primul, în apărarea fetelor de la Pussy Riot. Cert este că Rusia s-a divizat radical față de această chestiune. Ce e și mai important e că acest gest marginal, aparent banal, a atins una din corzile foarte sensibile ale Rusiei actuale și a creat un val de polemici nemaiîntîlnit de mult în lumea culturală, socială și politică din țară.
(Chorus)
St. Maria, Virgin, Drive away Putin
Drive away! Drive away Putin!
(end chorus)
Black robe, golden epaulettes
All parishioners are crawling and bowing
The ghost of freedom is in heaven
Gay pride sent to Siberia in chains
The head of the KGB is their chief saint
Leads protesters to prison under escort
In order not to offend the Holy
Women have to give birth and to love
Holy shit, shit, Lord’s shit!
Holy shit, shit, Lord’s shit!
(Chorus)
St. Maria, Virgin, become a feminist
Become a feminist, Become a feminist
(end chorus)
Church praises the rotten dictators
The cross-bearer procession of black limousines
In school you are going to meet with a teacher-preacher
Go to class – bring him money!
Patriarch Gundyaev believes in Putin
Bitch, you better believed in God
Belt of the Virgin is no substitute for mass-meetings
In protest of our Ever-Virgin Mary!
(Chorus)
St. Maria, Virgin, Drive away Putin
Drive away! Drive away Putin!
(end chorus)
O discuție cu Groys în jurul problemei
În timp ce scriam acest text am primit un interviu de la cunoscutul teoretican Boris Groys cu care CriticAtac colaborează, în care filozoful rus discută şi acțiunea grupului Pussy Riot. Interviul va apărea pe CriticAtac zilele următoare însă aici voi da cîteva fragmente legate strict de subiectul nostru (Traducere de Igor Mocanu).
Despre acţionismul radical
Boris Groys: Am o părere destul de bună despre acest tip de acționism. Atunci cînd, spre exemplu, Brener distruge o operă de Malevici, el comite, într-adevăr, o infracțiune penală. El a știut acest lucru, a știut care vor fi consecințele și a încălcat legea. Această acțiune nu mi se pare interesantă, pentru că nu-mi oferă nimic și nu-mi servește ca modalitate de dezvăluire a contextului contemporan. Însă atunci cînd Pussy Riot creează o acțiune – cu toate că nu e vorba de o acțiune propriu-zisă, ele adună materialul pentru a-l folosi în videourile lor –, în acest caz nu e prea limpede dacă încalcă legea sau nu. E o problemă destul de controversată în raport cu legea, la limita dintre legislația clericală și cea civilă. Altfel spus, această acțiune scoate la iveală o problemă care pînă atunci nu mai fusese în centrul atenției și, în general, nu mai fusese tematizată. Această acțiune corespunde sensului artei contemporane. Ea a condus la o anumită situație contemporană a lucrurilor. O situație contemporană a lucrurilor destul de neclară. Neclară în sensul că nu știi niciodată cînd încalci legea și cînd nu. Eu, spre exemplu, aș spune că nu au încălcat-o. Am o experiență destul de bogată în vizitarea bisericilor în Occident și, dacă nu mă înșel, poți face orice dorești în afara serviciului liturgic, te poți fotografia ș.a.m.d. Nu ai voie să întrerupi liturghia, atît. Acțiunea lor și reacția la ea demonstrează că au țintit către o temă incitantă. Același lucru s-a întîmplat cu Grupul Voina. Cred că problema nu rezidă în faptul că au încălcat legea, ci că granițele impuse de lege s-au dovedit a fi prost delimitate sau problematice. Și mai cred că aceste acțiuni care scot la iveală textura, topologia spațiului politic rusesc și o expun reliefat în conștiința publică sînt extrem de utile.
Sensul unei acţiuni artistice
Boris Groys: În ce constă sensul unei acțiuni artistice? Acțiunea artistică – iar asta o știa și Monastîrskii încă din anii ’70 – trebuie să fie nudă. Acțiunea artistică nu deține nici un mesaj. Iar dacă aceasta este o acțiune cu adevărat bună, atunci mesajul ei este acela de a concentra atenția asupra contextului ei. Trăim într-un spațiu social extrem de dens. Asemenea peștilor în apă, înotăm în acest mediu social natural. Iar o acțiune reușită extrage peștele din apă și îi oferă posibilitatea de a pluti puțin în vid, privind apa dintr-o parte. Scopul artei nu este acela de a-și oferi o evaluare și gratitudinea audienței, scopul ei este de a actualiza și a prezenta privirii spectatorului totul înafară de sine. Strict vorbind, exact asta au făcut fetele. Pussy Riot au captat și concentrat atenția societății asupra relațiilor complicate dintre spațiul sacru și cel secular, dintre artă și religie, artă și lege. Toată această zonă a devenit dintr-o dată explicită. De aceea, societatea s-a tulburat și a început să dezbată această problemă. Și dacă nu ar fi fost societatea care să facă acest lucru, acțiunea nu ar fi avut nici un ecou.
Arta care trezeşte reacţii
Jurnalistul: Dar în urma acestei acțiuni, comunitatea fundamentalistă, care pînă atunci stătuse destul de calmă, s-a ițit din vizuină, ea, care a reacționat la arta contemporană numai în cele mai flagrante cazuri, cum a fost acțiunea lui Ter-Oganian. Iar acum nu cred că se mai poate organiza vreo expoziție în afara Moscovei, pentru că vor apărea de-ndată mujicii cu bărbi și topoare, începînd să căsăpească organizatorii și artiștii.
Borys Groys: Și acesta cred că e un lucru foarte bun. În genere, orice scoate capul din vizuină este foarte bun. Arta contemporană este formată din exact aceste două lucruri: a) scoate capul din vizuină și b) îi constrînge pe ceilalți să scoată, la rîndul lor, capetele din vizuină, o încercare de a-i determina să facă asta într-un mod cît mai vizibil. Dar oare nu asta e arta? Ea face invizibilul vizibil. Dacă anumiți oameni erau invizibili, prezenți în spațiul social într-o zonă nevăzută, iar Pussy Riot i-a făcut vizibili, iar aceștia au ieșit din vizuină, atunci slavă lor, Pussy Riot, și preamărit să le fie numele. Ele au obținut rezultatul artistic scontat. Alta e ceea ce vedem noi mai departe în asta, alături de fundamentaliști ș.a.m.d. Dar măcar le putem evalua, acum le cunoaștem. Pentru mine, acesta e un lucru extrem de interesant…
Rugăciune sau act artistic, gest relogios sau gest laic?
Sînt cîteva întrebari foarte importante la care trebuiește dat un răspuns, căci de asta depinde foarte mult și soarta celor două artiste condamnate, pe de o parte, dar și orizontul pe care-l deschide acest tip de acțiune. Prima întrebare: calificăm acest act ca pe unul pur religios (rugăciune, iurodstvo/nebunie întru Hristos etc.) sau ca pe un act laic (act artistic, protest, huliganism etc.). Fetele de la Pussy Riot au numit această acțiune „rugăciune-punk“ și în comunicatul lor de presă lasă să se înțeleagă că gestul lor artistic este unul pur religios: „Cum am văzut că acțiunile pașnice din piață nu dau nici un rezultat, am decis să mergem să ne rugăm Presfintei Fecioare să ne izbăvească de Putin“. Asta e opinia oficială a grupului. Însă în interviurile lor, ele explică că, de fapt, această rugăciune are conținutul unui act artistic, și și l-au asumat ca atare.
Dacă ce vedem mai sus (video) este un act religios, atunci e foarte greu să încadrezi juridic povestea, atîta timp cît nu au vandalizat și nu au blocat programul propriu-zis al slujbelor religioase. Ele au intrat în Catedrală și s-au rugat așa cum le duce mintea, sau cum au simțit că trebuie să o facă. Dacă este un act laic, atunci lucrurile se modifică puțin, dar rămîne la fel de greu de stabilit ce legi au încălcat. Deranjul făcut de cele trei artiste ar duce cel mult la o amendă și nicidecum la un arest pe 7 ani, mai ales că una dintre condamnate are un copil mic.
În acest caz, ar mai trebui de spus o chestiune de context. În Rusia există o tradiție foarte puternică a ceea ce se numește iurodstva, un soi de „nebuni în Hristos“, care au o funcție socială foarte importantă pentru că în Rusia doar iurodul și bufonul (primul ţine în mod special de spaţiul sacru, celălalt de cel laic) poate spune și face orice fără a i se întîmpla ceva. Lor le sînt permise orice, chiar luarea în derîderea a celor mai înalți demnitari și chiar a țarului sau patriarhului (am mai scris depre funcția lor socială aici).
Un alt lucru important e faptul că între artiști și biserică a existat deseori perioade în care au colaborat foarte strîns, și aici nu mă refer la artiștii religioși, ci la artiștii de primă mînă, de la avangadiști la acționiști și conceptualiști etc. Chiar și în perioada comunistă a existat o legătură strînsă între artiștii contemporani importanți și spațiul religios. În același timp, nu trebuie să uităm că în perioada postsovietică au existat două cazuri faimoase în care grupuri susținute de BOR au devastat expoziții celebre, după care au existat procese lungi împotriva artiștilor, iar unii din ei au trebuit să emigreze din această cauză. E vorba despre expoziția Arta interzisă și Atenție! Religia, iar cei doi artiști care au emigrat din cauza presiunii grupurilor pravoslavnice sînt Oleg Mavromati și Avdei Ter-Oganean.
Revenind la poveste, aparătorii BOR, mai ales cei din zona conservatoare, au cerut o pedeapsă aspră pentru Pussy Riot pentru că gestul lor, cred ei, a denigrat ceeea ce au rușii mai sfînt, mai de preț. De partea lor s-au alăturat și multe voci ale intelighenției conservatoare și chiar politicieni importanți.
Ascultați ce spune unul dintr cei mai influenți și carismatici oameni ai BOR-ului, protoereul Vsevolod Ceplin, președintele Departamentului Sinodal al relației dintre biserică și societate. „Dumnezeu condamnă acțiunea grupului Pussy Riot. Sînt convins că Dumnezeu condamnă astfel de acțiuni, iar acest păcat trebuie pedepsit și în această viață, și în viața de apoi. Eu știu acest lucru pentru că Dumnezeau mi-a dezvăluit“.
Apărătorii grupului Pussy Riot au avut o cu totul altă părere. Ei cred că gestul grupului, fie că-l numești rugăciune, fie că-i zici act artistic, nu poate fi pedepsit atît de aspru pentru că, în esență, nu a încălcat nici o lege și nu a adus daune nimănui. Maxima pedepsă care poate fi aplicată este o amendă banală. Cert este că în jurul acestui subiect, care încearcă să încadreze gestul artistelor, s-au scris sute de texte, s-au făcut zeci de dezbateri publice, confruntări între grupurile intelectualilor conservatori (care domină Rusia ca și la noi) și cel al grupurilor liberale sau de stînga (o minoritate covîrșitoare).
Catedrala: spațiu sacru sau spațiu laic, spațiu privat sau spațiul public și relația dintre cele două spații
O altă temă interesantă este cea legată de spațiu. Unde începe și unde se termină spațiul sacru/ religios și unde începe și se termină cel laic? Conservatorii au spus simplu și clar: „Ați întinat cel mai sfînt lucru pe care-l avem, ați intrat în spațiul nostru sacru și l-ați spurcat!“. Chiar dacă au existat și voci echilibrate din rîndul BOR, în marea parte au cerut măsuri radicale, și pedeapsă maximă pentru „a fi de-nvățătură“. Cu iubirea creștină conservatoare nu te pui.
De cealaltă parte a baricadei, care vorbește mai pe înțelesul meu, a exista o reacție mult mai echilibrată și nuanțată. Dincolo de încercarea lor de a defini clar acest act religioso-artistic, care nu poate fi pedepsit legal decît într-o formulă minimală, ei au ridicat o problemă ceva mai generală care decurge de aici: problema hotarului dintre spațiul sacru/religios și profan/laic. Este biserica un spațiul laic? NU. Este ea un spațiu privat sau un spațiul public? Dacă la prima întrebare lucrurile par a fi ceva mai clare, la cea de-a doua, orice răspuns ai da naște o mulțime de probleme. Dacă e spațiu privat, atunci BOR chiar are o mare problemă în a se legitima și a pretinde că este ceea ce este. Dacă e spațiu public, atunci trebuie să-și asume anumite consecințe care decurg din acest fapt.
Reproșul major însă adus BOR-ului de intelectualitatea laică este legat de faptul că biserica reacționează atît de virulent cînd pretinde că i s-a încălcat spațiul, cînd cei „neaveniți“ au trecut hotarul și au intrat în spațiul său. Întrebarea intelectualității laice vine firesc. Oare nu e mai scandalos faptul că BOR a invadat spațiul laic de o manieră mult mai dură, sistemic și cu un impact enorm aspra statului și a cetățenilor ei (parlament, școală, armată, piețe publice etc.)? Dacă o instituție ca BOR a reușit să invadeze pînă la saturație și exasperare mai tot spațiul laic/ profan/ public din Rusia, atunci să nu se mire cînd cineva din spațiul laic/ profan/ public încearcă să intervină în spațiul sacru al BOR-ului. De ce cînd BOR intră brutal în spațiul public și deranjează cetățenii, nu i se întîmplă nimic, iar cînd procesul se inversează, de proporții total diferite, reacția statului şi a bisericii sînt atît de vigilente și pedepsele, atît de aspre? BOR este în slujba statului sau statul în slujba BOR? Soluția? Retragerea BOR din spațiul public rusesc va duce firesc la normalitate, căci nimeni nu crede că un intelectual sau artist are mare dorință să strice rugăciunea din biserică a unui pravoslav sincer. Problema mare, crede intelighenţia care apără grupul Pussy Riot, e în curtea BOR-ului şi a statului rus şi nicidecum în cea a artiştilor.
Unde se încadrează juridic rugăciunea-punk?
La această întrebare e dificil de răspuns pentru că în joc au fost multe interese politice care au pus în mișcare o întreagă mașinărie juridică. Ceea ce s-a devoalat însă în timpul procesului e faptul că acțiunea grupului Pussy Riot e ceva mai elaborată decît pare la prima vedere și de cît se înțelege din interviurile date presei, unde discursul tinerelor artiste pare destul de subțire. De exemplu, a fost ales special Catedrala Hristos Mîntuitorul din inima Moscovei, pentru două motive: nu aparține jurudic BOR-ului, ci primăriei Moscovei, și aici e locul religios al puterii, locul în care vine elita financiară și politică a țării la divesre manifestări religioase. Acest gest și mesaj radical al artistelor de la Pussy Riot trebuia să fie transmis în inima puterii religioase, politice și financiare a Rusiei.
Poziția oficială a grupului artistic care încearcă să explice gestul arată cam așa: „Noi considerăm că această clădire nu este o Catedrală a Neamului, ci o rușine. Acaesta nu este casa Domnului, ci este doar biroul BOR-ului. Noi am venit oficial la biroul BOR ca să le spunem ce gîndim. Catedrala BOR-ului nu seamănă cu un loc al vieții duhovnicești, ci e doar un centru de business: se închiriază pe sume mari diverse săli de banchet, are diverse servicii pe care ți le oferă contra cost, are pază etc. Pe situl Catedralei scrie că se închiriază o sală multifuncțională unde se dau concerte de muzică religioasă, folclorică, clasică etc. Sala are chiar și o mașină de zăpada, de fum și alte efecte speciale. Așa că noi am văzut că toate condițiile sînt pregătite pentru rugăciunea noastră punk. Noi am venit cu corul nostru și am dedicat solemn o rugăciune-punk…“.
Din punct de vedere juridic tipul acesta de „deranj artistic“ în diverse spații are o istorie lungă și complicată și armate de juriști au fost implicați în soluționarea unor astfel de conflicte. În Occident au existat o mulțime de astfel de conflicte, unele mult mai complicate. În Rusia, conflictele dintre artiști, biserică sau stat, fie că vorbim de perioada țaristă, sovietică sau postsovietică, au fost mai mereu tratate și soluționate politic. Puterea a manipulat și subordonat justiția în propriul său interes. În acest caz, prin această pedeapsă foarte aspră, se vede clar cum BOR-ul are o putere enormă, iar structurile statului i se subordonează fără reținere.
Putin, Arta şi teroriştii
Am vrut foarte mult să aflu părerea lui Anatoliy Osmolovski – artist, curator, teoretician al artei şi unul dintre cei mai articulaţi oameni din zona stîngii ruseşti. Tot el este un vechi combatant al luptei dintre BOR & artişti. Iată punctul lui de vedere (traducere: Igor Mocanu).
Cum credeți, acest grup ar trebui inclus în cîmpul artei?
Sau măcar în cel al culturii, și voi explica și de ce. Rochiile multicolore, măștile colorate, însăși ideea anonimatului, care sugerează că în spatele acestor măști s-ar putea afla diverși oameni, toate acestea nu sînt numai pragmatică, nu sînt numai ca poliția să nu recunoască făptașii. Vestimentația lor poate fi privită ca o revoltă a culorii, iar din această perspectivă e vorba de un proiect totalmente artistic. Se înțelege că despre acest grup nu se poate vorbi deocamdată ca despre o apariție încheiată. Proiectul Pussy Riot ar trebui să ia amploare, fetele ar trebui să realizeze cîteva lucrări artistice, transferînd culoarea aceasta în tablouri, afișe, poate și în alte tipuri de activitate vizuală. Există un potențial foarte bogat aici.
Cît privește acțiunea din Catedrala Hristos Mîntuitorul, trebuie să spun că sînt fascinat. Fascinat în sensul că numai niște femei puteau recurge la un asemenea gest. Pentru că în anii 2000 clerul a hăituit, pur și simplu, toți artiștii. Au fost nevoite să emigreze din Rusia două figuri centrale ale scenei noastre de artă: Oleg Mavromati și Avdei Ter-Oganian. Am fost în comisia de apărare a lui Avdei, am mers pe la avocați, am încercat să facem măcar ceva. Îmi amintesc foarte bine cum rîdeau de Avdei, cum îl dădeau pe mîna unor avocați cumpărați, care au încercat tot timpul să dea curs procedurii penale. L-au obligat pe Avdei să semneze ceea ce nu trebuia semnat în nici un caz (evident, el nu știa asta), pe scurt, o harababură totală, de care au uitat cu toții curios de repede. Apoi, în 2003, după expoziția Atenție: Religie!, curatoarea Ana Alciuk emigrează în Germania și își pune capăt zilelor prin sinucidere, fiind hăituită și ea de către cler. În 2007 are loc expoziția Artă interzisă, o altă expoziție pentru care curatorii Erofeev și Samodurov iau amenzi. A fost o adevărată debandadă în galeria lui Marat Guelman – au venit popii și au stropit cu agheasmă pînzele lui Avdei, niște abstracțiuni absolut nevinovate. După o asemenea hărțuire, mintea masculină începe să gîndească strategic, să se pregătească de revanșă. Niciodată într-o astfel de situație un bărbat nu va zbura ca fluturele la bec. Pe cînd femeile au făcut-o.
Iar o confruntare directă ca asta are un efect cert. Acum preoții vor sta să se gîndească de două ori înainte să calce pragul unei instituții artistice.
Păi astăzi nu au mîinile mai libere decît acum zece ani? Iar fundamentaliștii, nu au primit ordinul „lovește și stîrpește“?!
Cred că autoritățile au înțeles foarte bine mesajul trimis de către fete. În anumite doze, o asemenea agresiune din partea artiștilor activiști poate fi eficientă. Tragismul situației este că artiștii înșiși, în astfel de situații, devin adevărați kamikaze. Autoritățile nu vor sta la discuții cu ei, chiar dacă, personal, sper să nu condamne fetele pînă la urmă la închisoare. La vremea lui, Vladimir Putin spusese: „Cu teroriștii nu se discută“. Da, nu se discută, însă Republica Cecenă primește acum subvenții foarte bune, tocmai pentru că în Cecenia au fost și există teroriști. Cu fetele astea, autoritățile, bineînțeles, nu vor discuta. Însă comunitatea artistică va fi luată în serios, iar Puterea va trebui să țină cont de ea.
PS
Dincolo de toate aceste spații deschise de gestul artistelor de la Pussy Riot, dincolo de întrebările pe care le ridică și de reacțiile pe care le-au generat, există un lucru poate cel mai important: gestul artistic contemporan este în primul rînd un gest politic și abia apoi unul estetic. Ele au redescoperit că un simplu gest artistic poate readuce în prim-plan reflecția politică, acțiunea politică care întrase într-o zonă moartă. Și la fel de important e faptul că a adus în prim-plan ideea de risc, de asumare a unui risc și nu e vorba doar de propriul risc. Acum, după acest caz, fiecare intelectual rus trebuie să se poziționeze cumva, însă oricum s-ar poziționa, orice decizie nu ar lua faţă de acest gest, poziţia luată îl include automat într-o zonă de risc. Această situaţie creată este deja un pas mare înainte. Din păcate, la noi astfel de lucruri nu se întîmplă. Dar nu se înîmplă și poate din cauză că reflecția noastră este încă la nivelul „papionului“, adică a unei reflecții ultraconservatare, fără riscuri, prefect echilibrată, adică moartă.