TEMA: Bine şi Rău politic într-o democraţie a şantajului
Regizorul Andrei Ujică îmi explica acum două zile cum mă înşel atunci cînd mă uit şi nu-mi vine să cred cîte articole idiot-isterico-clişeistice apar în presa străină. O să încerc să-i răspund, să-i explic de fapt că nu dragostea de vreo grupare politică mă determină să critic o atitudine în Vest absolut aiuristică. Știu că răspunsul nu rimeaza cu pro-contra-ul din zilele de azi.
Urmăresc presa vestică aproape zilnic de zece ani. Nu am complexe, citez cu drag un material foarte bun, rîd cînd mai citesc un material foarte prost. Empatizez sau antipatizez. Citesc o ştire precum cea cu minerii din Spania de zilele astea şi sînt alături de ei. Îi înţeleg mai bine decît pe intelectualii noştri care urlă în engleză (la Liiceanu şi Pleşu mă refer care spun fără rușine că ei sînt “opinia publică”). Pleşu face şi greşeala extrem de convenabilă pentru dreapta germană: spune că la noi e mai grav decît în Ungaria. M-a pufnit rîsul şi m-am oprit din citit un articol pe care am avut senzaţia că l-am citit de mii de ori în ultimii 20 de ani semnat de diverşi autori. Fie Pleşu, fie Ptapievici, toţi au un lucru în comun: ultraconservatorism agresiv, un adevărat totalitarism al gîndirii şi al dialogului, elitism pînă la limita rîsu-plînsului. Nu cred în aceşti oameni. Nu-i cred nici cînd plîng pe umerii ICR după ce ei înşişi şi-au bătut joc de instituţie. Asta deşi îi înţeleg perfect pe artiştii care au nevoie de sprijinul statului ca să supravieţuiască, mi-e clar şi voi urla public cît pot pentru sprijinul lor. Dar aceeaşi artişti ar trebui să înţeleagă cum a greşit Patapievici. Aceşti intelectuali nu reprezintă pentru mine decît portavoci ale unei clase de mijloc puţin numeroase răsfăţate cu vreun stipendiu de stat sau european sau job bun pe la vreo corporaţie. O să respect acest grup social cînd o să poată transmite şi în public ceva mai interesant decît că îi enervează manelele şi OTV şi că vor linişte şi curăţenie.
Despre Constituţie şi altele n-o să m-apuc de discuţii “pe puncte”. Nici nu o să fac ca alţii şi o să acuz “agenturili străine”. Fac presă serios ştiu cum se propagă tîmpeniile, nu doar aranjat, ci şi din comoditate amestecată cu hazard şi idei primite de-a gata.
Spune domnul Ujică şi are dreptate că un bursier nu poate deforma ştiri la ziare mari şi mai spune că politicieni vestici se informează serios pe linie diplomatică. Eu îi spun doar atît, cum se poate să ai o ştire pe AFP cu opinii numai de la oameni care-l susţin evident pe Băsescu (scriu de ani de zile doar “pro”) şi din partea opoziţiei să-l ai pe Toni Greblă şi atît. Cum se poate să scrii pe tot felul de bloguri ale unor ziare celebre ca şi cum Zidul Berlinului ar fi căzut ieri? Cum se poate să văd iar referinţa “comunistă” chiar în FAZ pe care îl citaţi? Un discurs mai retrograd n-am văzut probabil decît în Bild despre grecii cei leneşi. Unii-s leneşi, ceilalţi sînt “comunişti”, am înţeles.
Ca un tip care încearcă să ţină echilibrul atît cît se poate, cu tot subiectivismul asumat pe un blog, am constatat că publicaţii de referinţă n-au nici un scrupul – îşi sună doar veşnicii prieteni din intelighenţia românească acrită în anticomunism şi cam atît. Un tip pe BBC a ajuns să scrie că presa îl iubeşte pe Băsescu. M-am tăvălit de rîs. Dacă unii politicieni au înfiinţat tv-ul de tip FOX, isterie şi emoţie, cum e Antena 3, singura reacţie a regimului Boc-Băsescu a fost să pună ANAF-ul pe urmele redacţiilor neprietene şi să mai înfiinţeze cîteva FOX-uri, precum B1 sau EVZ. Deci puteţi transmite în Vest că sîntem mai americani decît americanii. În loc de un Fox, avem două.
Cît despre exemplul cu statul de drept şi Tadjekistanul… rămîn politicos şi vă spun că nu sînteţi prea bine informat. Vest în România înseamnă business, nu stat de drept. Consiliul Investitorilor Străini s-a apucat acum un an şi jumătate să redacteze o lege (da!) sub formă de recomandări – cabinetul Boc a luat-o, şi-a asumat-o în Parlament şi gata, am avut o lege care a “flexibilizat” (a se înţelege “adio drepturi”) complet drepturile angajaţilor. Alţii se bucură de privatizări extrem de reuşite pentru Vest, foarte nereuşite pentru noi. Aici vina e împărţită în mod egal. Percepţia mea e clară în acest punct: România nu a primit nimic cadou de la Europa, România a renunţat la foarte mult şi a sacrificat foarte mult să fie aici şi-şi merită locul. Dacă nu şi-l merită înseamnă că acolo în Vest aveţi şi dvs. cam mulţi corupţi care vînd avioane, fregate, benzină contra locuri în UE. Iarăşi o problemă comună.
Nu fac aici discursuri anti-Vest. Dar folosesc Vestul cu tot ce are mai bun – să critic, să nu casc ochii naivi de băştinaş provincial şi să mă tot mir. Vă spun direct că Estul şi Vestul au avut o relaţie cinică, plină de cîştiguri mai ales pentru o parte, nu spun care. Se pare că şi acum avem o vină continuă, aceea de a fi fost comunişti. Cred că a venit un moment de cumpănă: ori înţelegeţi că de 20 de ani e capitalism dur şi pur în România, sălbatic intern într-o primă fază, sălbatic corporatist şi lobbystic într-o a doua, atunci ne răcim gura de pomană. Avem capitalişti, inclusiv vestici, nu avem instrumentele de reglare şi temperare pe care şi Germania şi Franţa ştiu să le folosească, dar nu prea au chef să le exporte. Un muncitor german, dacă ar cere aici drepturi pe care le are în mod normal în Germania în materie de drepturi, ar fi imediat reclamat ca aprig comunist – chestie preluată eventual apoi pe blogul The Economist.
Şi cum să nu mă enervez cînd văd că, într-o mare de turbulenţe economice şi financiare, România îşi poartă în continuare tot soiul de stigmate idioate, cum că n-ar fi destul de “democrată”. Eu zic că abuzurile sînt aici mai ales de natură economică sau în materie de drepturi, că aşa cum sîntem pe ultimele locuri în toate topurile europene, avem probleme europene: slujbe lipsă, costuri mari pentru educaţie şi sănătate, excluderea periferiei, avantajarea perpetuă a marelui capital în defavoarea păturii sărace. Cum e la margine, se simte mult mai acut. Dar problema nu diferă mult. Ne sufocăm mult înaintea Vestului, ce surpriză! Nici măcar aici nu am chef să las de la mine. Criza financiară a venit din Vest, măreaţa corupţie românească a fost doar bomboana de pe colivă. Deci ce-ar fi să ne vedem de problemele comune, în loc să-i tot tragem cu lipsa românească de democraţie. Nu există democraţie fără bani, fără responsabilitate socială, fără bani redistribuiţi ceva mai corect – aici ştiţi prea bine că nu ţine doar de corupţie, mai ţine şi de principii, şi de ideologii (nu vreau să victimizez stînga, dar de la Năstase inclusiv încoace ideile au fost aceleaşi neoliberalisme triste reciclate), şi de critică consistentă, nu doar cultural-artistică a la Dilema.
Vă mai spun că nu susţin corupţi, plagiatori, aşa cum nu susţin fabulaţiile Monicăi Macovei – Ponta va trebui să răspundă cumva pentru acel plagiat. Am criticat la rîndul meu destule gesturi făcute de putere zilele astea. Doar că mi se pare mai nasol că e pe cale să fie lansată o lege a sănătăţii crudă decît să mă plîng toată ziua că s-a mutat Monitorul Oficial. Mai mult, fosta putere, absolut dezastruoasă în ultimii 3-4 ani, are tupeul să considere că i se cuvine deja tratament indulgent după ce nu a răspuns pentru nimic.
Susţin relatarea echilibrată şi corectă pe care mare parte din presa vestică nu numai că n-a dat-o în aceste zile, ba chiar spun că şi-a batut joc. Mai văd o Merkel mai indigantă decît a fost cu Fidesz vreodată. Mai văd ambasadori americani aici care fac jocuri politice la pachet cu “sugestii” economice. Democraţia românească merge după reguli. Cînd sînt abateri sau abuzuri, se dezbate, mult timp aiurea, dar se dezbate. Politicienii mai scapă critici la adresa Curţii Constituţionale, cam cum face şi Merkel cîteodată. Cît despre informările diplomatice, nu le contest profesionalismul, dar pot să mă apuc să citesc telegrame din wikileaks ca să ne mai şi amuzăm împreună pe seama marilor oameni de stat şi a diplomaţilor. România e într-un impas. Economic, nu politic. Asta da, generează abuzuri, încălcări ale democraţiei, dar nu unde credeţi dvs. Lupta politică se duce cu noroi, cu forţări din ambele părţi care se bat tocmai pentru că au ajuns într-un echilibru al clientelismului şi politizării, dar totuşi reglajele încă funcţionează.
Asta e, vă anunţ că esticii nu mai sînt copii ingenui din 1990 care au ieşit din comunism ca dintr-o placentă. Au văzut destul cinism şi estic şi vestic la lucru, au văzut cinism ceauşist. Şi chiar şi aşa au pus pe picioare o căruţă care merge, se tîrîie. Nu mai pot auzi la nesfîrșit texte a la doamna Viviane Reding care iar ne amenință că am dat cu cîțiva ani înapoi. Traducerea mea e una singură. Lupta între Europele cu diverse viteze s-a declanșat. Și nu pot privi decît scîrbit cum faptul că nu mai avem bani, noi, europenii, ne-a adus la o bătaie cu rahat. Să recunoaștem că e groasă și să facem dracului ceva împreună, dacă tot ne dăm “uniune”. Dar examenele astea continue despre cît de democrați sîntem noi de 20 de ani deja au depășit limita ridicolului.
Cu aceeaşi simpatie, un sălbatic din Est,
C.R.
Apărurt şi pe VoxPublica