Comentariul Nr. 356, 1 iulie 2013
Revolta susţinută din Turcia a fost urmată de o revoltă şi mai extinsă în Brazilia, care la rîndul său a fost urmată de o revoltă mai puţin observată, dar la fel de reală, în Bulgaria. Desigur, aceste revolte nu sînt primele, ci mai degrabă ultimele dintr-o serie cu adevărat globală din ultimii ani. E un fenomen care poate fi analizat în mai multe feluri. Eu le consider o continuare a procesului care a început cu revoluţia globală din 1968.
Fără îndoială, fiecare revoltă e caracterizată de detaliile sale specifice, relativ la raporturile interne de forţe din fiecare ţară. Pot fi observate, însă, anumite similarităţi, dacă vrem să înţelegem ceea ce are loc în prezent, pentru a decide ceea ce ar trebui să facem fiecare, la nivel de indivizi şi grupuri.
În primul rînd, toate revoltele tind să înceapă la scară mică: o mînă de oameni curajoşi care demonstrează pentru o anumită cauză. Apoi, dacă mişcarea prinde – ceea ce e imprevizibil, revolta devine masivă. Deodată, nu doar guvernul e atacat, ci, într-o anumită măsură, Statul ca Stat. Astfel de revolte îi adună laolaltă pe cei care cer înlocuirea guvernului cu unul mai bun, cu cei care pun sub semnul întrebării însăşi legitimitatea statului. Ambele grupuri invocă democraţia şi drepturile omului, deşi definiţiile respective variază foarte mult. Per ansamblu, aceste revolte dau tonul din partea stîngă a arenei politice.
Apoi, guvernele la putere reacţionează. Fie încearcă să reprime revolta, fie să o calmeze prin anumite concesiuni; uneori se încearcă ambele răspunsuri. Represiunea e adeseori eficientă, însă poate fi contraproductivă, poate scoate tot mai mulţi oameni în stradă. Concesiunile sînt şi ele eficiente, însă pot fi contraproductive, provocînd oamenii să îşi ridice nivelul cerinţelor. În general, represiunea tinde să funcţioneze doar pe termen relativ scurt.
A doua trăsătură comună a acestor revolte e că nici una nu continuă multă vreme la intensitate maximă. Protestatarii tind să cedeze în faţa măsurilor represive. Sau sînt cooptaţi cumva de guvern. Sau obosesc, după efortul enorm necesar demonstraţiilor neîntrerupte. Stingerea în intensitate a protestelor deschise e cît se poate de normală şi nu indică eşecul lor.
Aceasta e a treia trăsătură comună a revoltelor. Indiferent de sfîrşitul lor, ele lasă în urmă o moştenire. Au schimbat ceva în politica ţării, şi aproape de fiecare dată ceva în bine. Au reuşit să aducă o problemă importantă, precum inegalitatea, în agenda publică. Sau au cîştigat mai multă demnitate pentru straturile cele mai joase ale populaţiei. Sau au mărit scepticismul faţă de vorbăria în care sînt deghizate politicile guvernelor.
În al patrulea rînd, în fiecare revoltă, mulţi din cei care i se alătură, mai ales dacă o fac tardiv, nu o fac pentru atingerea obiectivelor iniţiale, ci urmăresc pervertirea lor sau aducerea la putere a acelor grupuri de dreapta care sînt diferite de cele aflate la putere, dar deloc mai democratice sau deschise drepturilor omului.
Ca a cincea trăsătură comună, toate revoltele ajung să fie implicate în jocuri geopolitice. Guvernele puternice din afara ţării în care au loc tulburările lucrează asiduu (chiar dacă nu întotdeauna cu succes) pentru a ajuta şi a aduce la putere grupurile care sînt favorabile propriilor lor interese. Aceasta are loc atît de des încît, în prezent, una din întrebările imediate legate de o revoltă e mereu, sau ar trebui să fie, care vor fi consecinţele sale asupra sistemului-lume în ansamblu. Potenţialele consecinţe geopolitice pot duce în direcţii opuse celei iniţiale, anti-autoritare.
În fine, să ne amintim în contextul acestor revolte, şi în toiul tuturor evenimentelor ce au loc în prezent, că ne aflăm într-o tranziţie structurală de la o economie-lume capitalistă către un nou tip de sistem. Acest nou tip poate fi mai bun, dar poate fi şi mai rău. Aceasta e adevărata luptă din următorii 20-40 ani, iar deciziile noastre de aici, de acolo, de pretutindeni, trebuie luate în funcţie de această bătălie politică fundamentală, decisivă, la scara întregii lumi.
Traducere de Ovidiu Ţichindeleanu
Copyright Immanuel Wallerstein, distribuit de Agence Global. Pentru drepturi şi permisiuni, incluzînd traduceri şi publicarea pe site-uri non-comerciale, şi contact: rights[at]agenceglobal.com, 1.336.686.9002 or 1.336.286.6606. Se acordă permisiunea de a înregistra şi transmite eseul altor persoane, în formă digitală sau prin e-mail, cu condiţia ca textul să rămînă intact iar nota de copyright să fie afişată. Pentru a contacta autorul, scrieţi la: immanuel.wallerstein[at]yale.edu.