In ultimele doua zile au avut loc revolte masive in toate marile orase ale Turciei. Totul a inceput cu un protest a mai putin de 50 de oameni in Istanbul, sambata trecuta, impotriva distrugerii parcului Gezi, unde autortiatile locale planuiesc sa construiasca un centru comercial. In primele trei zile acesti protestatri pasnici, al caror forma de protest consta in a stationa pe iarba in parc si a canta, au fost hartuiti constant de forte de ordine echipate complet cu tunuri de apa si gaz.
In a patra zi protestul a luat amploare brusc si s-a extins rapid in toata Turcia. Televiziunile turce au demonstrat, inca odata, cat de corupte sunt, ele netransmitand, cu exceptia Halk TV, pana ieri nici o stire depsre ce se intampla. Tema protestului in momentul de fata nu mai este distrugerea parcului, ci guvernarea autoritara a prim-ministrului Recep Tayyip Erdoğan si a partidului sau, AKP.
Fortele de ordine au actionat brutal pe toata perioada celor doua zile, in toate orasele nde au avut loc miscari de strada. Personal am fost martorul unor actiuni da hartuire a protestatarilor in Ankara, ieri,chiar inainte de inceprea oficiala a protestului. Aerul in zona era incarcat de gaze lacrimogene, astfel ca purtarea unei masti si disponibilitatea unor substante pentru contracararea efectelor gazului (lamaie si apa amestecata cu praf de pastile antiacide) erau necesare pentru a putea rezista in zona. Din fericire, acestea se distribuie gratuit pe toate strazile din zonele de conflict. Toata lumea n Turcia este de acord ca nivelul atacurilor cu gaz a fost deasupra tutror celorlalte cazuri de protest in trecut, astfel ca dimineata strazile din Istanbul si Ankara sunt pline de zeci de mii de capsule de gaz goale.
Cum spuneam, acum protestul este impotriva guvernului si in special impotriva lui Erdoğan. Protestul a reusit sa adune laolalta a mare diversitate de grupuri, chiar grupuri care in trecut nu-si puneau problema ca vreodata sa fie de aceeasi parte a baricadei, spre exemplu, liberali de stanga cu nationalisti, kurzi impreuna cu turci sau galeriıle Galatasaray, Fenerbahçe si Beşiktaş.
Declaratiile lui Erdoğan de dinaintea izbucnirii revoltei generale, potrivit carora guvernul isi va contibua proiectul de constructii indiferent de ce va face populatia in strada, in mod cert au contribuit la incitarea publicului, care pentru a multa oara avea sa constate aroganta si stilul autoritar al sefului guvernului turc. Mai multi analist turci au remarcat faptul ca largi paturi sociale din Turcia se simt marginalizate si alienate de catre acest stil autoritar al actualei puteri. In ultimii ani, am putut fi martori in toate orasele Turciei la promovarea fara consultarea publicului sau a asociatilor de arhitecti a unor mega proiecte urbanistice barbare, precum si la vinderea unor teatre, cinemtaografe si centre culturale cu importanta istorica unor firme in vederea “eficientizarii”. Cine traieste in Ankara sau Istanbul stie ca, practic, la ora aceasta spatiile verzi din aceste orase sunt rapid transformate in peisaje de beton, otel si sticla.
Acest autoritarism nu se reduce doar la proiectele de constructii. Existe diverse grupuri sociale care se simt alienate si chiar amenintate de catre masurile guvernului turc includ, de exemplu tineretul urban, in special studentesc. In cei sase ani de cand predau in Ankara am constatat ca majoritatea masiva astudentilor de la universitatile de prestigiu sunt puternic anti-AKP. Acestia percep actualul guvern ca promovand masuri de inginerie sociala indreptate impotriva celor considerati ca avand un stil de viata neconform cu valorile conservatoare. De exemplu, recentul atac agresiv al guvernului asupra pietei de alcool, intr-o tara unde consumul de alcool este printre cele mai reduse din lume, este perceput ca un atac direct asupra stilului de viata al unor large mase de tineri care se socialieaza, ca si alti tineri din lumea intreaga, in carciumi si discoteci. De asemenea, majoritatea studentilor din universitatile turce de buna calitate (Boğaziçi, METU, Bilkent, ITU, etc.) sunt persoane cu viziuni seculare, astfel ca ei percep actualul guvern ca avand clare tendinte de islamizare a spatiului public si de marginalizare a elementelor progresiste si seculare.
La fel, aleviţii, o denominatie liberala a Islamului in Turcia (fara discriminare intre sexe, fara abstinenta de la alcool, monogamie, respect pentru secularism si toleranta culturala) si cea mai numeroasa dupa suniţi pe teritoriul Turciei, dar discriminata de secole, au perceput guvernul turc ca fiind exclusiv dedicat majoritatii sunite, perpetuand marginalizarea lor ca grup religios. Intr-adevar, Erdoğan si alti lideri ai AKP nu de putine ori s-a adresat jignitor fata de aleviti, iar guvernul refuza in mod sistematic sa recunoasca locurile unde alevitii isi desfasoara activitatile cultural-religioase, “cemeviler”, ca locuri de rugaciune pe aceeasi treapta cu moscheile. De asemenea, politic vorbind, alevitii sunt in mod traditional secularist. Cine a fost vreodata in vizita la o familie de aleviti stie ca pe unul din pereti se gaesesc doua tablouri, unul cu Ali, verisor si ginere al lui Mohammed, si unul cu Atatürk, fondatorul statului turc. Cel mai recent exemplu de insensibilitate fata de aleviti este numele ales de catre guvern pentru cel de-al treilea pod peste Bosfor, ce se va construi in urmatorii 10 ani. Numele ales a fost al sultanului Yavuz Selim, pe care alevitii si-l amintesc ca un asasin al inaintasilor lor.
Muncitorii, de asemenea, nu au avut o viata usoara sub ultimii, ani de capitalism autoritar. Revendicarile sindicatelor au fost ignorate sistematic, ultimul caz de mare amploare si atacuri brutale ale poltiei fiind cel al celor 12.000 de muncitori concediati de la Tekel, care au manifestat timp de mai mult de doua luni in strada in 2010. La fel ca si zilele aestea, prim-ministrul a acuzat protestatarii de “extremism ideologic”.
In fine, majoritatea paturii sociale urbane a celor cu profesii liberale – medici, profesori, arhitecti, juristi, jurnalisti, etc. – percep guvernul AKP in mod negativ, simtindu-se neglijati atunci cand vine vorba de luarea unor decizii importante in care ei ar trebui sa aiba un cuvant greu de spus intr-o democratie reala, precum si atacati in stilul lor de viata atunci cand partidul de guvernamant pare obsedat in a promova stilul de viata “pios” in spatiul public.