Reforma economica, rolul sindicatelor

TEMA: Sindicatele la răscruce – încotro? 

Tripartitism sub presiunea crizei

Tripartitismul ca mecanism de consultare si de negociere a politicilor economice nu este tocmai o inventie romaneasca. Aproape axiomatic, un astfel de mecanism are capacitatea de a produce reforma economica si reconciliaza criteriul eficientei cu cel al echitatii sociale ajustand ritmul schimbarii si compensand pe cei care invariabil platesc pentru erori de apreciere si actiune guvernamentala. Tripartistismul face  deasemenea reforma economica suportabila social si faciliteaza implementarea politicilor de reforma structurala prin acordul si implicarea tuturor actorilor sociali: guvern, patronate, sindicate.

Cam asta ar fi experienta altor state care au traversat crize si, mai important pentru ca se intampla intr-o Romanie cu un partid aflat in cautarea unei ideologii, au adoptat politici neoliberale. Studii[i] OIM referitoare la situatia unor tari ca Africa de Sud, Zimbabwe, Republica Korea, Singapore, Polonia, Slovenia, Chile sau Uruguay confirma ipoteza beneficiilor abordarii reformei economice dintr-o perspectiva a dialogului tripartit. Poate ca situatiile par diferte dar experientele similare sunt de buna seama utile.

Reforma negociata

Procesul nu este unul rapid, iar Guvernulele vor fi urat negocierile sub presiunea crizei, dar negocierile tripartite nu au alterat fundamental diectia reformelor economice. Avem deci, putem avea, rezultate fara a fi dictate masuri indoielnice si fara ca mecanismele constitutionale precum asumarea raspunderii guvrnamentale sa fie fortate. Echitatea masurilor economice a fost in schimb unul dintre criteriile principale care au fundamentat deciziile de politica publica, iar costurile sociale au fost gestionate de o maniera cel putin satisfacatoare.

Mecanismele pot fi deasemena diferite, dar in general includ o combinatie de masuri care gestioneaza la nivel social schimbari profunde fara sa diminueze drepturile lucratorilor sau nivelul de protectie sociala. Cam asta ar fi teoria dar si practica altor tari si nu este o necunoscuta nici pentru expertii guvernamentali nici pentru cei ai Bancii Mondiale sau Comisiei Europene, dar nici pentru patronatele sau sindicatele romanesti. In realitate insa, sau asta a fost cel putin experienta ‘reformelor’ ultimilor ani, politica de austeritate exclude dialogul, sau in cel mai bun caz face dintr-un proces de negociere unul de lupta pe care de obicei Guvernul il castiga pe fondul unei legislatii incapacitante si al lipsei reactiei sociale.

 Agenda sociala a reformei statului

Sindicatale romanesti au incercat, n-au reusit. N-a existat reactie sociala la politica de austeritate, iar decizia a apartinut Guvernului. In acest fel s-ar putea prezenta telegrafic situatia tripartitismului romanesc, si in acest caz original. Masurile de austeritate au fost dictate sub presiunea creditorilor externi si a lipsei de imaginatie a guvernului, de ce insa tripartitismul n-a functionat? Si, fara sa fac din acest demers mai mult decat o invitatie la reflectie, unde au abordat gresit sindicatele tripartitismul indiferent cat de putin ar fi contat asta pentru un guvern care a evitat dialogul?

A lipsit si lipseste inca o agenda sociala a reformei statului, iar sindicatul ca promotor nu are capacitatea de a o impune.

Nici la nivel de comunicare si nici la nivel de actiune sindicatele nu au reusit sa promoveze o agenda sociala la care Guvernul a renuntat imediat dupa alegeri, cand a descoperit criza care altfel ar fi trebuit sa ne evite din ratiuni pur electorale. Guvernul in schimb a reusit sa convinga, absurd poate dar a reusit, ca bunastarea este un pacat si ca oricine ar pune dimensiunea sociala pe acelasi nivel sau mai sus decat dimeniunea economica este in culpa. Ori, sindicatele asta fac.Si, surprinzator desi criza n-a avut in nici un moment de-a face cu statul social, statul social a devenit victima crizei. Sau, ar trebui sa devina avand in vedere ca nimic din ce e impotriva firii nu poate rezista unor presiuni sociale, iar istoria a dovedit-o nu o singura data.

Sindicatele ar trebui sa aiba capacitatea de a echilibra agenda economica prin promovarea sustinuta a unei agende sociale pentru reforma statului mai ales ca in cele din urma pentru cei aflati la guvrnare momentul algerilor conteaza si dicteaza. Drept urmare si calendarul austeritatii si incapatanarea de a declara recesiunea incheiata. Cum? Agenda Guvernului era clara inca din 2008, iar daca tintele de bunastare nu au fost decat o amagire vina apartine si sindicatelor avand in vedere ca modificarile Codului Muncii si a Legislatiei dialogului social au fost anuntate. Sigur ca nimeni n-ar putea lua asta in serios dar iata ca in lipsa unei opozitii serioase sindicatele au pierdut punctele pe care ar fi trebuit sa le piarda opozitia cu diferenta ca asta va afecta greu-remediabil relatiile de munca.