Ziua de joi, 18 septembrie 2014, va fi una istorică, deopotrivă pentru United Kingdom, dar și pentru Scoția în particular. Aproape 4,3 milioane de scoțieni s-au înregistrat pentru a vota (97% din cei eligibili). Chiar dacă nu vor vota toți cei care s-au înregistrat, referendumul va fi un eveniment unic: referendumul cu cea mai mare prezență la vot din istoria Scoției.
Am avut prilejul să mă aflu la Edinburgh tocmai în această săptămână finală – de foc. Am putut urmări la fața locului dinamica dezbaterilor. Sunt discuții intense în media, campania electorală stradală fiind una și mai efervescentă, animată intens atât de cei care își doresc separarea, dar și de cei atașați iremediabil de Great Britain. Sute de autocolante cu îndemnul Yes sunt lipite la geamuri, iar pe străzile din opulent-maiestuosul Edinburgh tinerii sunt în prim-plan. Chiar și la o manifestare științifică s-au împărțit chestionare, întrebările fiind inextricabil legate de referendum. O întrebare făcea referire la procentele pentru Yes și No, alta dorea o estimare cu privire la ziua când vor fi publicate rezultatele oficiale etc. Pe scurt, Scoția și Marea Britanie trepidează, lupta este strânsă, on the edge. Panicați de unele sondaje, care anticipau amenințarea unui Yes distrugător, liderii celor trei mari partide de la Westminster, David Cameron, Ed Miliband și Nick Clegg, s-au repezit toți spre Scoția, rugându-i la unison (plea) pe Scots să nu distrugă uniunea veche de 300 de ani.
Argumente împotrivă (No-ul categoric susținut de The Scotsman)
Influentul The Scotsman crede că punctul cheie al acestui referendum nu trebuie să se identifice cu întrebarea “Poate Scoția să fie o țară independentă de succes?”. O astfel de abordare este una greșită. Cu siguranță că Scoția este o țară inovatoare, cu oameni dedicați profesiei lor și foarte muncitori, cu o cultură profundă a altruismului și a egalitarismului. Mai degrabă, întrebarea care se cere pusă este: “Trebuie Scoția să fie o țară independentă?”. Și sunt aduse argumente împotriva independenței. În primul rând moneda. Guvernul scoțian și-ar dori o uniune monetară între o Scoție independentă și restul regatului (rUK): pound-ul nu trebuie pierdut. Pe de altă parte, Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei (Bank of England), a arătat într-un discurs că acest lucru nu este posibil fără ca Scoția să cedeze o parte a suveranității, idee subliniată și de liderii celor trei mari partide britanice. Deci pierderea monedei este una dintre principalele temeri.
Urmează chestiunea europeană, integrarea europeană fiind una problematică, una care nu se va produce în mod obligatoriu. Sunt țări ale Uniunii Europene care nu văd cu ochi buni demersul scoțian (motivele sunt lesne de înțeles), iar votul acestora poate fi unul defavorabil Scoției din perspectiva integrării europene. Scoția va trebui să stea la coadă cu Serbia și alte țări care așteaptă vremuri europene (mai) bune pentru integrare.
A treia problemă identificată de The Scotsman este cea a apărării, inclusiv cea a apartenenței în structurile NATO: securitatea țării depinde de prezența ei într-o alianță solidă, iar separarea poate fi una care exclude țara din unele structuri de securitate.
Un ultim argument se referă la independența Scoției în chestiuni esențiale de politici publice. Politicile educaționale și cele legate de sănătate sunt deja formulate de cetățenii scoțieni, independența față de Westminster fiind una totală. De ce ar fi nevoie de mai mult? Iată, pe scurt, câteva argumente împotriva independenței. Să vedem și ce spune partea opusă (Yes).
Alex Salmond sau guvernarea oamenilor de către oameni (independența totală)
Alexander Elliot Anderson Salmond, actualul prim-ministru al Scoiției și liderul Partidului Național Scoțian (SNP), este unul din cei mai înverșunați susținători ai independenței patriei-mamă. Salmond s-a născut în Linlithgow, West Lothian, și este un om profund atașat valorilor egalitare și redistributive ale conaționalilor săi. Ca o paranteză, din cele 59 de circumscripții scoțiene (Scottish Westminster Constituencies), la alegerile din 2010 doar una singură a revenit conservatorilor, 40 dintre acestea fiind fief laburist. În propria argumentație Yes din The Observer, Janice Galloway (influentă scriitoare născută în Saltcoasts, Baile an t-Salainn – în scoțiana galică), scria despre incredibila continuitate redistributivă scoțiană, precizând că valorile sociale sunt atât de impregnate spiritului scoțian, încât și o maimuță, dacă ar candida pe listele Labour, tot ar câștiga în fața celor de la Tory. Prin urmare, crede Salmond și cei care îi urmează credinței separatiste, o Scoție independentă total de Westminster, și nu doar pe anumite paliere, ca acum, își poate gestiona cu atât mai bine resursele pentru o dezvoltare unitară, în spiritul egalitarismului și umanismului scoțian: “The people of Scotland will not be manipulated or intimidated by big banks, big supermarkets or big government. They will instead grasp this opportunity of a lifetime to build a better and fairer society”.
Pe de altă parte, cele mai pesimiste predicții evaluează rezervele de petrol din jurul coastelor Scoției la peste 16 miliarde de barili, o rezervă naturală care ar conduce Scoția către o dezvoltare fără precedent. Perspectiva separării și sensul dezbaterilor pentru o societate cât mai echitabilă și altruistă i-a făcut pe liderii partidelor de la Londra să promită reforme economice, politice și sociale fără precedent. Spre exemplu, Ed Miliband spune că partidul său va fi promotorul unei reforme politice de mare amplitudine, “din Cornwall până în Cumbria”, inclusiv o reformă a Camerei Lorzilor și, mult mai important, o autonomie locală (devolution) în spiritul autoguvernării. Să mai amintim că printre partizanii Yes se numără Sean Connery (“the yes campaign has centered on a positive vision rooted in inclusiveness, equality and that core democratic value that the people are the best guardians of their future”), actorul Alan Cumming și prozatorul Irvine Welsh. În tabăra opusă îi găsim pe Sir Alex Ferguson, pe cântăreața Susan Boyle și pe autoarea J.K. Rowling.
Pe 17 septembrie, marile congregații religioase vor oficia slujbe și se vor ruga pentru Scoția, indiferent de outcome-ul votului. Pe 18 septembrie va fi ziua votului, secțiile de votare vor fi deschise între 7 și 22, iar pe 19 septembrie, la ora 7, vor fi anunțate rezultatele votului.
Oricare va fi rezultatul, victoria este deja asigurată. Principalele teme au fost subliniate și nu mai pot fi ocolite. Cetățenii au câștigat totalmente din acest demers democratic, totul de acum va fi în favoarea, și nu în detrimentul lor. Când impui teme pe agenda zilei, schimbarea se produce iremediabil. Fără să fiu un partizan al independenței, spun cu toată certitudinea că, oricum ar fi, Alex Salmond va rămâne în istoria Scoției ca unul dintre marii oameni, dedicat progresului economic și social, mai ales celui social. Scoția este un model de dezvoltare, acest lucru datorându-se și acelor proeminente figuri ale umanitarismului din grupul cărora fac parte inclusiv Salmond sau Janice Galloway.
București, 16 septembrie 2014