În articolul precedent am evidențiat că există două sisteme financiare , unul bazat pe emiterea monedei și a creditului de către mediul privat, reprezentînd un cartel de bănci private și, un sistem bazat pe emiterea monedei de către băncile centrale ale statelor suverane, într-un sistem public de creditare la nivel național sau local. În satele anglo-saxone sistemul controlului privat al emiterii monedei și creditului a eliminat, virtual, în întregime sitemul bancar public al statelor respective și comunităților locale, cu doar cîteva excepții. Datorită faptului că numai prin împrumut și dobîndă se poate expansiona sistemul privat bancar, rezultă două caracteristici foarte importante ale sistemul privat :
1.Sistemul fiind bazat pe procesul împrumutului, în contextual căruia se expansionează banii aflați ca mediu de schimb , money supply, necesită în permanență noi categorii de contractanți de împrumuturi. Datorită dobinzilor, adică a faptului că băncile iau întotdeauna mai mult decît dau, în macrosistem se creează un uriaș sistem Ponzi care, pentru a exista, necesită din ce în ce mai mulți datornici. Tipul classic al parazitului din biologie, cu creștere exponențială. Astfel, după ce au fost îndatorate tările lumii a treia s-a trecut la tările bogate, dupa ce s-au îndatorat cei cu venit bun prin împrumuturi imobiliare, s-a trecut la cei cu venit insuficient sau oricine era dispus să angajeze împrumuturi, sub-prime market. Apoi, aceste împrumutturi au fost împachetate în CDO( collateral debt obligations) și vîndute investitorilor, în process, au fost vîndute de mai multe ori, totul într-o încercare disperată de a extinde baza de împrumuturi. Practic, matematic sistemul și-a cam atins limitele, nemaiexistind categorii care să continue sistemul piramidal Ponzi de îndatorare către bănci. Din acest motiv, băncile private încearca să-și diversifice obiectul speculațiilor financiare, de exmplu, Goldman Sachs a acapat recent piața mondială a aluminiului în scop speculativ. Vîrful acestui sistem bancar privat este BIS , Bank for International Settelment în Basel, Elveția ca o banca a băncilor centrale naționale funcționînd, însa,în regim privat .
2.Dominația sistemului privat bancar s-a făcut prin eliminarea sistemului bancar public concurent, folosind cele mai variate mijloace de distrugere a tot ce înseamnă sisteme financiare bazate pe creditul și monedă comunitară.Astfel, o scurtă incursiune în istoria anglo-saxonă a ultimilor 300 de ani este relevantă pentru aceasta teză. Un citat din James Madison este edificatore în acest sens : “ History records that money changers have used every form of abuse, intrigue, deceit and violent means possible to maintain their control over government by controlling money and its issuance”, bancherii au folosit , istoric vorbind, toate mijloacele de a menține controlul asupra statelor prin controlul banilor și a provenienței acestora.În același context, John Adams a spus: “there are two ways to control a nation . One is by sword. The other by debt”, o națiune poate fi controlată prin forță sau prin datorii ! Citatul meu preferat aparține lui Napoleon care a rezumat astfel :” When a government is dependent upon banks for money, they and not the leaders of the government control the situation, since the hand that gives is above the hand that takes. Money has no motherland; financiers are
without patriotism and without decency; their sole object is gain”!! cu alte cuvinte, dependența statului de bancheri înseamnă că aceștia controlează situația , nu liderii nației deoarece, mîna care dă este deasupra mîinii care ia , bancherii nu au decență sau patriotism scopul lor este numai cîștigul.
În 1691 cu trei ani înainte de inființarea Băncii Angliei, guvernatorul coloniei Massachusttes a purtat un război local și nu a găsit mijloace să finanțeze campania militară. Atunci, a emis niște note care certificau serviciul soldaților și personalului și, care erau “ legal tender” adică puteau fi schimbate pentru servicii și produse,notele fiind recunoscute pe teritoriul coloniei. Acest prim medium de schimb a funcționat atît de bine că a fost copiat și de alte colonii. Colonia Pennsylvania unde “the quakers” au stabilit un sistem bancar public neinflaționist închis, unde banii de credit se întorceau sub forma de taxe și servicii către statul-colonie a funcționat atît de bine încît, Franklin a fost mîndru să-l popularuizeze în Anglia atrăgînd invidia britanicilor. Stabilitatea și acumularea de bogăție în acest sistem a fost extraordinară pentru o colonie care nu poseda aur și a cărei populație se confrunta cu sălbaticia ținuturilor virgine. Coloniile de nord însă, au tiparit note și au inflaționat sistemul, cea ce a făcut, comercianiții britanici să se plîngă regelui George al II-lea. Deasemeni, Parlamentul Britanic a fost contrariat de succesul coloniștilor, mentalitatea momentului fiind, coloniile trebuie să servească coroana nu pe ele însăși și, în consecință,au decis interzicerea emiterii de note de către colonii. Ca urmare, coloniile au devenit dependente de bancherii britanici pentru banii de taxe(aur) și medium de schimb, cea ce a determinat o recesiune severă. Această recesiune a dus la confruntarea armată, Războiul de Îndependență. În timpul acestui război, Coloniile unite au emis monedă proprie “ Continentalul” pentru finanțarea campaniei. În mod absolut remarcabil, o națiune nouă fără resurse în aur a învins o armată bine echipată și finanțată. Bineînțeles că, conform strategiilor acelui timp, armata britanică a adus în portul NewYork mașini care falsificau moneda americană, cu scopul de a devaloriza Continentalul . Din cauza acestei inflații orchestrată de inamic, Congresul nu a stipulat, în mod expres, în Constituția Americană dreptul de a emite monedă, ca fiind un drept suveran al Congresului. După război, pentru plata datoriilor acumulate, Hamilton a codificat Prima Bancă a SU după modelul Băncii Angliei. Coloniștii au cîștigat războiul dar, au pierdut dreptul la moneda proprie , banca încăpînd pe mîinile bancherilor privați. Jefferson a înteles pericolul încredințării, pe mîini private a dreptului de emitere a monedei și, a desființat Prima Banca a SU. În acel moment, bancherii britanici se aflau sub influența familiei Rothschild. Aceștia au amenințat în 1812 că dacă Prima Bancă americană va fi desființată, SUA se va afla într-un nou război cu Anglia. Și, bineînțeles , războiul a avut loc în 1812 deși, nu a existat nici o bază politică pentru acest nou război. Pentru a plăti datoriile razboiului cu Anglia, a Doua Bancă a SU a fost înființată asemănătoare cu prima. În 1838, Președintele american Andrew Jackson , fiind un adept al filozofiei lui Jefferson, a desfințat această bancă. Din păcate, din nou, societatea americană a fost lipsită de un mediu de schimb , băncile britanice fiind singurele care emiteau monedă și credit, în acel moment. La începutul războiului de secesiune Lincoln s-a aflat în situația de a împrumuta bani de la bancherii englezi pentru campania împotriva sudului. Aceștia aveau interesul ca Nordul să fie învins și au cerut dobînzi de 26% care, ar fi falimentat administrația americană. Lincoln a refuzat și a tipărit monedă proprie, “ the greenbacks” onorat în țară ca “legal tender”.Nu numai că, s-a cîștigat războiul dar, America a cunoscut o perioadă de mare productivitate, s-au construit căi ferate, porturi, agricultura ,educatie etc. Acești “greenbacks” au fost o moneda emisă de statul american după modelul coloniștilor sfidînd sistemul privat al bancherilor englezi.
După asasinarea lui Lincoln, bancherii englezi s-au opus acestei monede naționale americane. Citez din declarațiile de atunci: “ the great debt that capitalist will see to it is made out of war, must be used as means to control the volume of money. To accomplish this the bonds must be used as a banking basis…It will not do to allow the greenbacks , as it is called, to circulate as money any length of time, as we cannot control that.”
Cu alte cuvinte, bancherii englezi doreau desființarea monedei greenbacks și constituirea datoriei statului american prin emisiune de bonduri cu dobîndă către băncile private englezești. Liderul sistemului bancar privat din Marea Britanie, Amschel Rothschild a definit astfel strategia dominației națiunilor cu ajutorul sistemului financiar : “ Let me issue and control the nation’s currency and I care not who makes the laws.”Deci, scopul este de a controla națiuni prin controlul asupra politicii monetare. În 1863 “The National Bank Act” legiferat de Congres, sub presiunea bancherilor privați, prevedea ca notele emise de băncile private deveneau substituenții monedei naționale. Este semnificativ comentariul atribuit familiei Rothschild din acea perioadă : “ The few who understand the system will either, be interested in its profits or, so dependent upon its favors that there will be no opposition from that class while, on the other hand , the great body of people , mentally incapable of comprehending …will bears the burdens without complaint”. ( June 25, 1863). Cu alte cuvinte, impunerea sistemului de emitere privată a banilor de către bănci avea un character extractiv clar, pe care națiunea trebuia să-l suporte.Problema acestor bănci, însă, era că emiteau mai multe note decît rezervele în aur și, din cînd în cînd, populația devenea suspicioasă producîndu-se un “ bank run”, depunătorii încercind simultan să-și scoată depozitele din bancă. Se pare că, în 1907 agentul familiei Rothschild la New York, JP Morgan a regizat un foarte serios “bank run”, depunătorii fiind foarte panicați de efectele financiare, pentru ca apoi, cu ajutorul bancherilor internaționali, acesta să oprească panica generală și să facă mai acceptabilă idea unei banci naționale centrale. Astfel , drumul către constituirea a Federel Reserve Act din 1913 a fost deschis. Majoritatea congresmenilor care au votat neînțelegînd că FR nu este o agenție federală ci, un cartel de bănci private cărora li-s-a încredințat tipărirea dolarului , moneda SUA. Bineînțeles că, obiectivul de a evita panica și “bank run” nu a fost atins. În anii 20,’ Marea Depresiune a avut loc și de atunci alte și alte crize ale sistemului financiar american s-au petrecut. În 1933, Roosevelt a refuzat participarea la Congresul mondial al bancherilor , a suspendat “ the gold standard”, a creeat “ the Reconstruction Finance Corporation” încercînd ieșirea din criză prin acordarea de credit de stat pentru proiecte de infrastructură, “The New Deal”. Apoi, aceiași corporație a statului american a finanțat efortul militar al SUA în al doilea razboi mondial. Succesul economic a acestei corporații de stat a fost incontestabil! S-ar fi cuvenit ca, din cauza circumstanțelor similare, actuala administrație Obama să urmeze modelul the New Deal, și să asigure împrumuturi cu o rezervă de 700 bilioane cît a fost TARP inițial , care ar fi însemnat, prin leverage, 7 trilioane de dolari injectate în economie.Dar nu a fost așa, Obama, omul bancherilor, a preferat să dea băncilor private de pe WallStreet 7 trilioane pentru acoperirea pierderilor lor pe piața derivativelor. Din nou, și în acest ultim exemplu se observă ca beneficiarii băncilor publice sunt națiunile respective, pe cînd beneficiarii sistemului privat bancar sunt numai bancherii și investitorii lor.
Nu peste tot teritoriul Statelor Unite, cartelul bancherilor privați a fost victorios.În 1919, fermierii scandinavi din statul Dakota de Nord au constatat că, bancherii de pe Wall Street au organizat o conspirație cu corporațiile de căi ferate și silozuri, pentru a îndatora și falimenta fermierii , cu scopul deposedării acestora de fermele lor. Fermierii s-au organizat și au constituit un
sistem bancar public unde Banca Nord Dakota este bancă centrală a statului. Toate veniturile statului sunt în depozitul băncii, care, la rîndul ei, asigură prin leverage, împrumuturi pentru cetățeni și business cu dobînzi scăzute , bani care se reîntorc în sistemul public prin taxe. Din acest motiv, statul Dakota de Nord nu a cunoscut criza financiară și nici recesiunea care a urmat.
Un alt exemplu în care bancherii cartelului internațional au eliminat concurența sistemului financiar public, bazat pe suveranitatea națională a politicii monetare, este Australia.
La fel ca SUA în anii 1890, în Australia o mulțime de cetățeni și-au pierdut economiile în “bank run”datorită insolvenței băncilor private. În 1911, prin lege, a fost constituită banca Commonwealth Bank care a funcționat ca o bancă publică a statului. Această bancă publică a fost la baza unei expansiuni economice remarcabile, publicul și-a recăpătat încrederea în bănci, competiția băncil, a fost finanțată participarea Australiei în primul razboi mondial. Din pacate, admirabilul administrator al băncii Denilson Miller a murit în condiții misterioase în1923. În 1924 bankerii londonezi au pus mîna pe bancă și au refuzat ajutor financiar pentru populatie în timpul Marii Depresiuni din anii 30’, condiționînd ca guvernul să reducă substanțial pensile. Guvernul Laburist a refuzat sacrificarea pensiilor și, în timpul războiului banca a redevenit publică, asigurînd suveranitatea guvernului australian asupra politicii monetare. Dupa război , a urmat o expansiune economică extraordinară, Commonwealth Bank fiind principalul finanțator, restabilind încrederea în sistemul bancar național și asigurînd publicul împotriva abuzurilor băncilor private.. Banca a fost privatizata în 1990, la presiunea bancherilor internaționali dar, actualmente, există o mișcare politică de a restabili proprietatea statului asupra băncii.
Canada este un alt exemplu strigator la cer, unde, rapacitatea cartelului bancherilor internaționali a reusit să forțeze austeritatea în cea mai bogată țară, ca resurse naturale, din lume. Istoria Canadei, între 1939 și 1974 guvernul canadian a împrumutat, fără dobindă, de la Banca Canadei , aceasta fiind bancă natională centrală a statului. În această perioadă, proiecte publice majore au fost finanțate: Trans Canada highway autostrăzi, producția de avioane militare canadiene, beneficiile veteranilor de război, pensii de stat, St.Lawrence Seaway, sistem public de sănătate pentru toți cetățenii canadieni etc.etc..După 1974, “the Basel Committee” a fost înființat de zece națiuni, Canada a devenind parte a BIS, Bank for International Settelments. Acest organism director al cartelului bancilor private a adoptat politica de “ stabilitate monetară și financiară”. Bineînțeles, că a fost o gogorița a bancherilor care cereau guvernului Canadian (ca și guvernului francez) să renunțe la împrumutul fără dobîndă de la banca naționala și să adopte împrumuturi de la creditori privați( bonduri) sau bănci private , totul în numele stabilității monetare.
Acest sistem a făcut, ca și în cazul Franței , ca datoria statului Canadian să atingă stratosfera , datoria a crescut exponențial începînd din 1981 s-a dublat la fiecare patru ani. Astăzi, Canada a plătit deja un trillion de dolari canadieni în dobînzi, la o datorie totală reprezentînd jumatate din dobînda plătită. Acesta a fost rezultatul dezastros pe care cartelul bancherilor internaționali l-au impus Canadei pentru apartenența la BIS. In același timp, Franța la o datorie de 1,35 trilioane de euro a plătit o dobînda de 1,4 trilioane de euro din 1971 pîna acum. SUA la o datorie de 16 trilioamne de dolari a plătit deja 8,2 trilioane în dobînzi numai în ultimii 24 de ani. Toți banii de pe dobînzi au intrat în buzunarul stăpînilor cartelului bancar privat internațional și investitorilor acestora. Dacă aceste națiuni ar fi împrumutat de la băncile lor naționale, datoria lor asăzi ar fi minimă și banii ar aparține națiunilor respective. În acest context , este interesant de menționat că în anii 1990 Suedia și Finlanda au trecut la naționalizarea băncilor private nesolvabile, soluție care nu a costat, aproape nimic, popoarele respective.
Actualmente rădăcina răului se afla în vîrful piramidei mici de pe umerii piramidei mari. Creerul sistemului bancar privat se află la Basel , Bank for International Settlements unde sunt concepute toate codurile și reglementările sistemului financiar internațional, destinate să perpetueze stăpînirea bancherior asupra națiunilor suverane prin controlul asupra politicii monetare. Puterea acestor “acorduri” nu poate fi subestimată. Astfel, Basel I din 1988 a ridicat nivelul de capitalizare a băncilor de la 6 la 8%. La aceea dată , datorită succesului economiei japoneze, băncile private japoneze erau cei mai mari creditori pe piețele financiare. Această nouă reglementare a dus la prăbușirea băncilor japoneze care, nu și-au mai revenit și au fost , în ultimă insatanță , naționalizate. Bineînțeles că, în timp ce băncile din tările în curs de dezvoltare erau penalizate din cauza subcapitalizării conform cu Basel I, băncile mari americane foloseau “off-balance sheet activities” adică operațiuni necontrolabile pentru a eluda Basel I. Pentru a contracara asemenea practici, în 2004 a fost adoptat Basel II, capitalizarea făcîndu-se pe tipul “value-at-risk” ca nou standard de contabilizare. SUA au adoptat regulamentele Basel II abea în noiembrie 2007 cînd “ Office of the Controller of the Currency” a aprobat Basel II capital accord. Astfel, pe 15 noiembrie, “ The Financial Acounting Standards Board (FASB), o organizație privată, a adoptat FASB 157 , un set de reguli de contabilitate pentru sectorul privat bazat pe filozofia : “mark-to-market accounting” adică stabilirea valoarii acțiunilor deținute de bănci la valoarea acestora pe piața. Din nou, la fel ca în cazul băncilor japoneze , de data aceasta, băncile americane nu și-au revenit nici în ziua de astăzi după impactul Basel II. Criza financiară , de lichidități și blocarea creditului interbancar și creditului destinat economiei poate fi considerată , în SUA ,ca fiind legată de adoptarea Basel II. Chiar dacă în aprilie 2009, FASB a îmbunătățit sistemul contabil, efectele devastatoare a Basel II nu au fost recunoscute de BIS. Cea ce binînțeles, dă apă la moara adepților teoriei conspirației , în sensul că această criză a fost provocată intenționat. Mai ales dacă, avem în vedere afirmația lui David Rockeffeler :” This present window of opportunity, during wich a truly peaceful and independent world order might be built, will not open for to long…We are on the verge of a global transformation.All we need is the right major crisis , and the nations will accept the New World Order”. Rockefeller in 1924, la un diner cu ambasadorii UN. Bancherii nu au reușit în anii 20’ , oare vor încerca după 100 de ani ???
La noi, domnul Isărescu este un fregvent călător la Basel, independența politică a BNR sună mai mult ca dependența de bancherii de la Basel. Datorită acordului de aderare la UE , România se află pe mîna bancherilor occidentali. BNR în loc sa fie sursă de credit pentru economie și pentru populație este în slujba bancherilor străini permitîndu-le acestora cele mai josnice practici de îndatorare și administrare a împrumuturilor. Statul român este sufocat de aberațiile Pactului fiscal și forțat la împrumuturi de la FMI, un cal troian, un bastion al bancherilor internaționali care dictează guverului român. Planurile de viitor ale bancherilor, de integrare într-o uniune bancară, sunt menite să desființeze definitiv suveranitatea statului român asupra politicii monetare. De asemenea , Trans Atlantic Pact care se negociază între SUA și UE este menit să impună dominația corporațiilor multinaționale asupra statului și legislației românești.Un tăntălău pe “contributors” se întreba cît este de bun acest pact pentru România. Dacă nu ne trezim la timp, vom ajunge sclavii bancherilor străini în propria noastră țară !!! Dar nu trebuie să fie așa, un sistem bancar public poate asigura independența economică a Romăniei, este foarte clar că succesele incontestabile ale băncilor publice nu sunt pe placul bancherilor, care încearcă prin orice mijloace să impună sistemul bancar privat, asigurat de “ independența”colaboraționistă a bancii , așa zisă,națională.
După părerea
mea, un program a unui partid politic de stînga trebuie sa înceapă cu restabilirea suveranității naționale asupra politicii monetare și constituirea unui sistem bancar public, concedierea lui Isărescu și instituirea controlului asupra capitalului străin. Altfel, nu există nici o șansă pentru revenirea economiei naționale și a prosperității!! Sistemul bancar internațional privat , în brațele căruia actualul guvern împinge țara, nu este pentru noi ci , împotriva noastră !!