Începînd cu anii 70, după abolirea unilaterală a tratatului monetar internațional de la Bretton Woods și liberalizarea consecutivă a ratelor de schimb valutar, a liberalizării capitalului, apariția băncilor din umbră (the shadow bancking sau hedge funds) dar, mai ales, liberalizarea creditului băncilor comerciale și a ratelor de interes,a dobînzilor ,asistăm la metamorfoza sistemului financiar internațional din servitor al economiei și domeniului public în stăpîn al națiunilor și al economiei globale, scăpat totalmente de sub controlul băncilor centrale naționale. Cui se datorează această transformare radicală ?? Dominația nemaiîntîlnită a sistemului financiar mondial se datorează transferului puterii de a creea credit din ”thin air’’al băncilor centrale naționale către băncile comerciale și băncilor din umbră adică, a privatizării creerii de credit sau, în jargon bancar, syntetic money, bani creeați din burtă prin mecanismul împrumutului bancar indiferent de rezervele bancare. Acești bani nou creați au crescut datoria sectorului privat din SUA ,de exemplu, de la 45% din PIB în anii 60 la 303% din PIB în 2007, în momentul declanșării crizei financiare.Tot în acest context , băncile din umbră, hedge funds au ajuns să controleze în 2007, 69 trilioane de dolari aproape echivalentul PIB-ului mondial. Măsurile de salvare a sistemului bancar din principalele state occidentale și Japonia au dus la pomparea a 16 trilioane de dolari de către băncile centrale naționale, FR, BA, BOJ, BCE etc. în conturile băncilor comerciale , instituțiilor financiare , asigurări și chiar industrii , cum a fost cazul industriei de automobile din SUA. Dat fiind ratele foarte scăzute de interes, sau dobînda, la care aceste bănci au primit împrumuturi de la băncile centrale , BCE de exemplu a dat 1 trilion de euro cu rata de 0,5%, s-a creeat o enormă masă de capital speculativ care a invadat lumea, peste granițele convenționale intrînd pe piețele financiare mondiale, fără control al capitalului . Pe aceste piețe determină o inflație speculativă a prețului materiilor prime, a alimentelor și, în ultimă instanță a monedelor acelor state, a ratelor de interes, a acțiunilor la bursă , într-un cuvînt asset markets, etc.etc. Acestă inflație de capital a determinat state ca Brazilia să intre volens nolens în ”currency war”, război valutar pentru a împiedica creșterea necontrolată a valorii monedei naționale. Care sunt consecințele supremației sistemului financiar global scăpat de sub controlul statelor?? În primul rînd sistemul financiar , prin mecanismul creerii datoriei, a început să controleze statele suverane. În al doilea rînd, în acest moment noi trăim într-un sistem care favorizează bogăția privată, mai ales bogăția rezultată din operațiuni financiare speculative a elitelor sistemului bancar mondial. Este aproape imposibil pentru antreprenori, fermieri, instituții interesate în inovații în domeniul green energy sau agricultură organică să obțină un împrumut care să fie susținut (sustainable). La rate de peste 15-20% cerute de bănci asemenea investiții sunt imposibile , din punct de vedere al limitelor fizice de exploatare, pentru ca o asemenea datorie să poată fi plătită. Cu cît rata de interes este mai mare, cu atît, efortul de muncă și exploatare a resurselor naturale este mai mare. Rate de interes, dobînzi iraționale cerute de bănci nu pot fi susținute(sustainable) din punct de vedere ecologic, deoarece plata acestor împrumuturi forțează exploatarea mîinii de lucru, forțează defrișarea pădurilor, poluarea apelor și aerului, scoaterea iraționala a peștilor din ocean etc.etc. Și cu toate acestea, băncile comerciale primesc de la băncile centrale naționale împrumuturi cu 0,5% precum cazul BCE !! Mai mult, acești bani dați aproape de pomană băncilor ajung pe piețele financiare să crească speculativ prețul materiilor prime, alimentelor și a bunurilor de care omenirea are nevoie. Sistemul acesta este absolut inechitabil și extractiv dar, în același timp, ecologic imposibil de sustinut (unsuatainable)!! Care este originea deconectării între sistemul financiar și economia resurselor limitate ale mediului ?? Explicația se află în natura diferită a legilor care guverneaza creditul financiar și lumea fizică terestră. Datoria este obiectul legilor matematice pe cîta vreme bogăția , resursele pămîntului sunt guvernate de legile fizice ale termodinamicii. Datoriile nu sunt deteliorabile cu vîrsta, nu sunt consumabile în timp, din contră, datoria crește cu un procentaj pe an, conform legilor interesului simplu sau dobînzii cumulative (compound interest). Procesul incremental al dobînzii cumulative (compound interest) este, din punct de vedere fizic, imposibil . Pe cîtă vreme procesul dobînzii decrementale este obișnuită în lumea fizică. Cu alte cuvinte matematic, varianta incrementală duce spre infinit, în timp ce, decrementală duce la valoarea 0. Această activitate specifică băncilor de a face bani din bani , cămătăria cu alte cuvinte, a ratelor de interes sau dobînzilor, este un proces matematic care nu are nimic de a face cu lumea fizică a producției sau a pămîntului și , cu toate acestea , pentru a plăti datoriile oamenii trebuie să producă venit într-o lume fizică limitată de condițiile naturale și sociale. Creditorii folosind procesul matematic al dobînzii cumulative nu își asumă nici un risc datorat condițiilor lumii fizice din care debitorii trebuie să extragă valoarea, dacă afacerea debitorilor produce venit sau nu , creditorii fac profit indiferent de circumstanțe , riscul lor raportat la valoarea profitului lor este 0. Pentru a plăti datoria trebuie să lucrăm mai intens, să lucrăm mai multe ore, să extragem din pămînt mai multe resurse, totul pentru a satisface această creștere matematică a datoriei. Realitatea este că, cel mai devastator pericol pentru sistemul ecologic terestru este deconectarea dintre sistemul financiar mondial extractiv și limita posibilitaților fizice de a extrage valoare din sistem pentru a satisface iraționalitatea dobînzilor practicate de elitele sistemului bancar. În acest punct apare întrebarea : cine sunt profitorii privatizării creditului și ratelor de interes, dobînzilor?? Răspunsul este cît se poate de clar : bancherii, bondholders, deținătorii acțiunilor bancilor sau hedge funds, într-un cuvînt, superbogații deținători ai mijloacelor și instrumentelor sistemului financiar! Dobînzile reprezintă , în teorie, costurile pentru folosirea împrumuturilor bancare sau financiare. Problema apare atunci cînd sumele creditate de bănci nu reprezintă contravaloarea rezervelor bancare a depozitelor ci, sunt generate de noile depozite înregistrate în procesul de acordare a noilor împrumuturi. Cu alte cuvinte, a generării creditului din burtă indiferent de nivelul rezervelor și, prin acest proces, a expansiunii fără precedent a datoriilor bazate pe creditul bancilor comerciale private.
Un studiu recent al piețelor de credit a arătat că între 35 și 40% din prețul bunurilor de consum și serviciilor reprezintă valoarea interesului, dobînzilor plătit băncilor și instituțiilor financiare. Cu alte cuvinte, 35-40% din PIB intră automat în buzunarele superbogaților , bogătie care reprezintă un transfer datorat sistemului, ce face mai bogați pe superbogați și mai saraci pe ceilalți membrii ai societății. Această realitate nu se datorează numai avariției piețelor financiare ci , mai ales, inexorabilei matematici care guvernează sistemul privat bancar, sistemul ratelor de interes sau dobînzilor. Poate aceste cifre sunt surprinzătoare pentru majoritatea cetătenilor care își plătesc la timp credit cardul, nu au împrumuturi la bancă și, deci cred că nu plătesc interes, dobînda. Totuși, realitatea este cu totul alta. Astfel studiul a demonstrat ca toți participanții lanțului producției : furnizori, angrosiști, manufactură, transport, depozitare, engross, tradesman-intermediari, comercianți, retail etc. Toți depind de creditul băncilor pentru plata datoriilor lor și, bineînțeles, toți transferă costurile creditului pe timpul mediu, de la producător la consumator, aproximativ 90 de zile . Fiecare dintre acești furnizori și intermediari adaugă prețului final dobînda plătită băncilor. Este edificator în acest sens faptul că : profitul sectorului financiar în SUA în 2011 a reprezentat 40% din PIB, situație similară fiind și întîlnită și în țarile occidentale în același an, comparativ cu 7% cît a reprezentat profitul sectorului financiar în 1980. Această creștere exponențială a profitului sectorului financiar s-a făcut pe seama celorlalte sectoare ale economiei a căror profituri au crescut doar linear. Discrepanțele între veniturile superbogaților fața de restul populației s-au accentuat în ultimii 20 de ani ,veniturile oligarhiei dublîndu-se la fiecare 10 ani, în timp ce, veniturile populației au stagnat în ultimii 30 de ani. În natură creșterile sunt lineare sau logaritmice, creșterile exponențiale sunt imposibil de susținut a la long. Nu întîmplător creșterile exponențiale se întîlnesc în cazul paraziților sau a celulelor canceroase …și , bineînțeles dobînzii cumulativă, compound interest. În natură organismele parazitate încetează să furnizeze suport și curba exponențială intră în colaps. În sistmul băncilor comerciale private dobînzile cumulative , compound interest sunt incluse în toate tipurile de împrumuturi, interesul ”este toate cele ce sunt și în cele ce mâine vor rîde la soare” , ca să parafrazez un cîntec de pe vremea comunismului. Chiar dacă ne plătim credit cardul în perioada de grație plătim 2-3% interes pe care comercianții îl trec consumatorilor. Debit cardurile includ , de asemenea, dobîndă. Master card sau Visa includ „interchange transactions” ‚în valoare medie de 44 cenți deși, cheltuielile lor pe tranzacție sunt de numai 4 cenți. Dacă credit cardurile nu sunt plătite la timp, dobînda lunară devine cumulativa, compound interest aplicîndu-se în fiecare zi. În SUA 80% dintre împrumuturile contractate de populație sau business includ dobînzi cumulative prin formula matematică în care au fost concepute.
Este absolut fără posibilitate de tăgadă că sistemul financiar , ratele de interes îmbogățesc oligarhia financiară și corporatistă, superbogații lumii prin intermediul sistemului creditului privat al băncilor comerciale. Aici intervine întrebarea firească : cum este posibilă recuperarea de către public a dobînzilor pe care le plătim în tranzacțiile vieții obișnuite?? Răspunsul este de a dreptul șocant! Recuperarea interesului ar însemna că am putea cumpăra trei produse pentru prețul plătit pentru două iar chenzina ne-ar ajunge cu 50% mai mult decît acum. În SUA guvernul federal a plătit dobîndă la datoria națională 454 de miliarde de dolari adica 1/3 din valoarea plătită de contribuabilii americani în taxe. Aceasta înseamnă că cetățenii americani pot plăti cu 1/3 mai puțin în taxe dacă, s-ar desființa sistemul extractiv al superbogaților asupra bugetului federal american. Aceiași situație și în Italia unde, deși economia italiană a produs un surplus de 16 miliarde de euro, dobînda la datoria publică a fost de 78 de miliarde. Cu alte cuvinte, creditorii superbogați au extras interes, dobîndă în 2011, din economia americnă 454 de miliarde de dolari și din economia Italiană 78 de miliarde de euro, „ the magic of compound interest”!! Este greu să identificăm un mecanism prin care fiecare să primească înapoi cea ce a plătit sub formă de dobîndă băncilor dar, este absolut posibil ca, banii plătiți pe interes să se întoarcă în profitul publicului plătitor, în locul buzunarelor superbogaților . Soluția este : sistemul bancar în proprietatea publicului, fie la nivel național fie la nivel local, municipal. Astfel, în țări ca Australia, Canada, Noua Zeelandă sau Argentina rezultatele recuperării interesului în cadrul sistenului bancar public au fost excepționale, au făcut ca aceste țări sa elimine total interesul plătit sectorului bancar privat, cu rezultate extraordinare din punct de vedere al datoriei naționale. Un exemplu deasemeni șocant îl constituie cazul Franței care, între 1946 și 1973 a împrumutat pentru Trezoreria franceză bani fară interes de la Banca Națională a Franței. În 1973 legea a fost schimbată, în sensul că această practică a împrumutului guvernamental de la banca națională a fost interzisă , guvernul fiind obligat să împrumute numai de la băncile comerciale private sau de pe piața bondurilor. Rezultatul expus pe un grafic arată că în loc să scadă datoria națională de la 21 la 8% din PIB, cum s-a întîmplat între 1946 și 1973, datoria națională a Franței a crescut de la 21 % la sfîrșitul războiului la 78% din PIB, cît se află în momentul de față. Nici o cheltuială din domeniul welfare sau militar nu poate să explice o asemenea creștere a datoriei, numai matematica dobînzilor cumulative, “ the magic of compound interest” cum îl numea Keynes. Un alt exemplu din 2010, statul California a plătit datoriile rezultate din emisiunea de bonduri în valoare de 158 de miliarde de dolari dintre care 70 de miliarde adică, 44% a fost dobîndă la banii împrumutați. Dacă acest împrumut s-ar fi datorat unei bănci publice a statului California atunci, banii s-ar fi întors în trezoreria statului și absurditatea măsurilor de austeritate nu ar mai fi fost necesare, concedierea profesorilor , salariațiilor , eliminarea serviciilor către populație etc.etc.
În SUA singurul stat care are bancă publică proprie este statul Dakota de Nord , nu întîmplător, este singurul stat care nu a fost afectat de criza bancară din 2008. Din contră, are cea mai mică rata de șomaj, cea mai mica rată de delingvența la plata credit card, cele mai puține falimente din SUA și, în plus, creștere economică în loc de recesiune. Banca publică a statului Dakota de Nord asigură bondurile emise de municipalitățile și orașele de pe teritoriul statului, evitînd astfel asigurările , swaps care, în restul pieței bondurilor din SUA, sunt asigurate de băncile private de pe Wall Street, unde speculanții și “bond vigilenții” forțeaza ratele de interes plătite de bonduri prin asigurări speculative nefondate economic. Exemplul cel mai recent a fost orașul Philadelphia care a pierdut 500 de milioane de dolari datorită interesului în swaps legat de specularea indicelui Libor.
La nivel mondial, 40% dintre bănci sunt bănci publice locale sau naționale concentrate în țarile BRIC, Brazilia, Rusia, India și China reprezentînd 40% din populația globului, țari care nu au cunoscut criza financiară și economică și care, au avut o creștere economică de 92% în ultima decadă comparativ cu economiile occidentale care au stagnat sub presiunea datoriilor sectorului privat și a datoriilor statelor suverane .
Din această analiză sumară bazată , în parte pe date recente , rezultă foarte clar că sistemul financiar mondial bazat pe sistemul băncilor comerciale private reprezintă vehicolul major care prin mecanismul ratelor de interes al creditului și circulația liberă a capitalului asigură oligarhiei bancar-corporatistă deturnarea a 40% din veniturile populației și economiei, în general, direct în buzunarele superbogaților. Nu întîmplător puterea politică dată de influența banilor în politică are ca obiectiv principal extinderea fără precedent a sistemului bancar privat în toate statele și localitățile unde, oligarhia bancar-corporatistă ,prin intermediul guvernelor corupte , își poate exercita puterea politică și, excluderea prin orice mijloace a băncilor publice. Numai dacă avem în vedere cazul Franței sau al articolului 123 din Tratatul de la Lisabona care, prevede că BCE nu poate monetiza datoria statelor semnatare a uniunii monetare dar și, prin trataele de aderare, a celorlalte state UE, putem constata influența nefastă a forțarii statelor și populațiilor respective la împrumuturi de la sistemul băncilor comerciale private sau piața bondurilor , ambele aflate pe mâna oligarhiei bancar corporatistă și , ambele, constituind metoda preferențială de exploatare a resurselor consumatorilor, business, și în ultimă instanță , a economiilor acestor țari.
Este foarte clar că singura soluție de a scăpa de natura extractivă a sistemului bancar privat este constituirea unui sistem bancar public alternativ, fie chiar și, prin naționalizarea băncilor comerciale existente !!
Avînd in vedere această concluzie logică, ca fiind singura soluție de ieșire de sub imperiul curbei exponențiale de exploatare a dobînzilor cumulative sau compound interest practicat de sistemul bancar privat , devine clară direcția aberantă în care clasa politică romanească actuală impinge țara. Nu numai că au distrus sistemul bancar autohton, permițînd bancilor private străine să facă legea dar, guvernul actual insistă să înglodeze țara în datorii din ce în ce mai apasătoare, fără nici o idee despre cumularea acestor datorii, datorită căreia vor fi imposibil de plătit și, datorită cărora suveranitatea României este în pericol. Datoria unui guvern sănătos mintal și necorupt este de a prezerva suveranitatea și prosperitatea națională, nu de a sacrifica interesul național pe altarul unor aberații ideologice sau a unor cumetrii europene care, vor duce națiunea română la disoluție. Direcția în care actualul guvern a luat-o este diametral opusă direcției care poate salva România din marasmul economic și politic în care se află. Am ferma convingere că, singura soluție de ieșire din cleștele oligarhiei bancar-corporatiste care, actualmente domină comunitatea europeană, este abolirea sitemului bancar privat străin pe teritoriul României și înlocuirea acestuia cu un sistem bancar public național, concedierea imediată a lui Isărescu și constituirea unui moratorium asupra datoriilor FMI, pîna cînd un audit serios poate clarifica cifrele și destinația sumelor împrumutate de la FMI , WB și BCE. Economia și populația Romaniei are nevoie de o sursă de credit ieftină, dobînzi moderate, reciclarea banilor din dobînzi pentru extinderea creditului si monetizarea datoriei naționale. Relansarea economică necesită creditare din surse autohtone eliberate de influența extractiva a sistemului financiar reprezentat de băncile comerciale străine. Actualemente , surplusul creeat în economie este extras de băncile străine sub forma de dobîndă, taxe, rentă, acțiuni speculative și, în plus dobînda către FMI 5 miliarde de euro anul acesta.
În opinia mea , nu există măsuri parțiale de eradicare a răului care consumă societatea românească, exploatarea practicată de sistemul financiar internațional trebuie ruptă de la rădacină, vorba doamnei Tatcher : ”Nu există altă alternativă !”
Înainte să închid articolul, am citit declarația domnului Antonescu , după scurta vizită în America .Din cele declarate de acest domn rezultă că a fost informat de proiectul noului tratat comercial între SUA și UE, numit Trans Atlantic Pact copie a controverstului TPP, Trans Pacific Pact negociat în mare secret de 600 de lobby-ști bancar corporatiști, tratate care de fapt, reprezintă intențiile corporațiilor multinaționale de a institui supremația acestora asupra legislațiilor naționale care au ca obiect protecția : consumatorilor, piaței muncii, mediul, suveranitatea monetară, educația, agricultura etc.etc. Este clar că , inițiatorii tratatului doresc impunerea condițiilor oligarhiei națiunilor semnatare. În opinia domnului Antonescu, stabilirea ordinii corporatiste străine în Romania reprezintă o „mare oportunitate” pentru economia românească de a ne coordona legislația cu dictatul
bancar-corporatist străin. Cu alte cuvinte, nici nu a ajuns în fruntea executivului și, interesele naționale au fost deja călcate în picioare fie din prostie, fie din ignoranță sau interese ascunse ariviste !!