…Pe la sfârșitul anilor 80 se fredona, în Bulgaria, un cântecel al formației ”Lotos” , cu un titlu năstrușnic – ”Vreau să fiu negru” – pe versurile lui Nikolai Iskârov. Primele două rânduri sunau cam așa: ”Vreau să fiu negru, negru în Alabama, negru, negru, negru, în statul Alabama” și transmiteau un mesaj subversiv: trăiești mai bine negru fiind în Alabama, decât alb în Bulgaria socialistă a lui Todor Jivkov”…
Nu că, să zicem, în Alabama viața negrilor ar fi fost dulce-dulce. Din contra: cântecul miza pe contrapunerea unui standard ab solut al Răului în epocă – situația cetățeanului de culoare în SUA în general, și în statele din Sud în particular, între care Alabama deținea o faimă chiar proastă – și un standard al Binelui Suprem – condiția trăitorului socialismului multilateral dezvoltat. Comparația ieșea prost pentru Jivkov…Și pentru viitorul luminos…
Alabama a revenit din nou în centrul atenției. Tot cu problema rasială. Vorba vine că editura NewSouth Books a decis să unească sub un acoperiș comun (și nou-nouț) două romane celebre ale lui Mark Twain ”Aventurile lui Huckleberry Finn” și ”Peripețiile lui Tom Sawyer” (primele exemplare ale cărții vor fi puse în vânzare în februarie 2011)… Decizia curioasă a editorilor de a grupa cele două povestiri între coperțile aceleiași cărți putea fi o inovație importantă în raport cu alte ediții ale cărții, dar alt pas, mai ”inovator”, a atras grosul criticilor și disputelor literar-politice: anume faptul că editorii s-au hotărât să cearnă limbajul povestirilor și să-l curățe de ”nigger” (the n-word) pe motiv că acesta ar leza sentimentele rasiale corecte ale americanilor contemporani.
Zice editorul Alan Gribben care semnează prefața cărții:
Apreciem mult abilitatea lui Twain, ca un reprezentant de vază al realismului literar, de a înregistra/reproduce limba unei regiuni pe durata unor ere istorice particulare, dar insultele rasiale abuzive ce sugerează o inferioritate permanentă trezesc dezgustul cititorilor contemporani.
(eng. We may applaud Twain’s ability as a prominent American literary realist to record the speech of a particular region during a specific historical era, but abusive racial insults that bear distinct connotations of permanent inferiority nonetheless repulse modern-day readers.)
Motivația nu e în măsură să convingă că decizia ar fi fost bună, ci din contra. Unii critici au intuit că ar fi vorba de o cenzură inspirată din corectitudinea rasială și cea politică (și-i tare curios faptul că majoritatea celor ce optează pentru păstrarea lui ”nigger” provin din tabăra stângistă…adică locul de naștere al riglelor și șublerelor corectitudinilor de tot felul)…
Personal aș crede că ar fi vorba mai degrabă de o cenzură morală cu efect retroactiv. O parte a societății americane (între care și editorii cărții) vrea doar ”note bune la purtare” în Agenda Reușitei Istorice. Adică o biografie romanțată a țării în care sclavia n-ar fi existat niciodată, iar segregarea rasială nu s-ar fi construit decât ca o proiecție falsă și răuvoitoare a propagandei sovietice…Această biografie roză ar trebui să evite repovestirea scenelor în care eroul liric principal – poporul american – iese prost, rău, brutal sau crud. Trecut utilizabil sau patriotism luminat, spălat frumușel cu Tide și Ariel să iasă toate petele…Impecabil de curat, vorba sloganului…Și tocmai pe potriva încrederii de sine a celui mai puternic stat de pe glob care iată, a decis că are nevoie și de un trecut pe măsură (nici nu poate fi vorba că realitatea bicisnică ce a servit drept parcurs istoric pentru o epocă de vreo 200 și ceva de ani se cere demult reciclată!).
Cititorii romanului, în această situație, l-ar lectura cel mult ca pe un proză ce relatează nebuniile adolescenței și tinereții unor copii năstrușnici, al cărei subiect se desfășoară într-o vreme inventată pe un loc inventat, cu eroi inventați. La asta s-ar putea adăuga niște bagaj metodologic – cum a fost scris romanul, registrul, genul, curentul literar, influențe și unelte lingvistice folosite (figuri de stil, arhitectură a textului etc). Eventual ceva detalii biografice ale autorului. Rezultatul – un subiect-film de acțiune, ca o bandă desenată, cu aventuri, peripeții și năzbâtii. Interesant și captivant. Niscaiva pop-corn și cola?
Dar s-ar pierde mult, infinit mai mult: sensul acestor două scriituri, constituţia lumii imaginare construite de autor, motivele şi acţiunile personajelor literare, pe scurt, posibilitatea de a accesa însăşi intimitatea romanului, dramei, poemului sau poeziei. Adică încărcătura de sens și cea morală…
Așa încât, o decizie ca asta nu face decât să mai discrimineze încă o dată, de data asta definitiv, populația de culoare, sugerându-i că, vedeți Domniile voastre, problema segregației rasiale nici n-a existat vreodată în Statele Unite ale Americii…În schimb, am trăit o lungă și pașnică istorie a conviețuirii pașnice între rase, iar războiul civil, vorba guvernatorului Virginiei, Robert F. McDonnell, a fost de fapt ”pentru proprietate”…
Nu că aș susține cu orice preț vorbirea despre rasă. Nu că aș vrea să-l citim pe Twain doar prin cheia angajamentului său moral sau politic. Dar nici ștergerea completă a referințelor rasiste nu mi se pare opțiunea cea mai inspirată…Suplimentarea cărții cu o introducere bună ce ar explica nepărtinitor cum stăteau lucrurile în perioada aia, ar fi o idee minunată. Cred eu…
Despre povestea romanului și romanul poveștii
De ce s-ar deosebi bunăoară cenzura ”politic corectă” a unor romane de genul celor scrise de Mark Twain de cea a unor povești precum Scufița Roșie (sper că reiese din acest mesaj că sprijin pe alocuri cenzurarea poveștilor pe care le spunem copiilor noștri)?
Pentru că ultima e un basm, și o poveste morală, pentru care realitatea chiar nu contează. Atât Charles Perrault cât și frații Grimm au avut altceva în vedere decât descrierea fidelă sau exactă a realității secolului XVII sau XIX: ei construiau fabule cu morală, adică cu o oarecare întâmplare (subiectul putea fi lupul, fântâna, eroi imaginari, iar realitatea/irealitatea lor e complet irelevantă) ce se revărsa, la final, într-o maximă: să faci asta, să nu faci cealaltă…Maximă ce ar trebui să devină pe viitor un criteriu de apreciere morală și o giruietă etică…
Mark Twain, dimpotrivă, ca scriitor realist, confecționează o realitate fictivă pentru a o reproduce exact pe cea reală. În cadrul acestei ”fotografii literare” (ce și-a zis, rând pe rând, ba realism, ba naturalism) detaliile banale ori cele considerate a avea încărcătură negativă, stau pe picior de egalitate cu restul și de aia sunt incluse legitim în urzeala narativă… ”Nigger” se găsește legitim în romanele lui Twain pentru că se găsea din abundență în realitatea cotidiană pe care acesta se străduia să o pună pe hârtie…Și, la fel de legitim, ”nigger” nu trebuie să-și găsească un loc în ”Scufița Roșie”, pentru că aia e poveste morală, adică construcție imaginară cu funcții didactice și morale. La limită, am putea ”angaja” un dragon-zilier să rostească de 2-3 ori cuvântul cu pricina, după care un Făr Frumos trecut prin școala toleranței rasiale să-i taie capul…Dar ar fi exagerat… Și cam fals. Întocmai precum poveștile sovietice – îmi amintesc de una în care obida cea mai mare pe care doi copii și-o adresau unul altuia era ”Fascistule!”, iar eu aveam o memorie ambiguă a acelui război: un bunel ce a făcut Armata Română și apoi cea Sovietică…