A apărut raportul libertăţii presei pe ultimul an, Freex, publicat de Agenţia de Monitorizare. Îl puteţi citi pe tot aici. Multe dintre chestiuni sînt ştiute, unele mai puţin. E de citit.
Pe lîngă cele ştiute am reţinut două două chestiuni. Primul şi cel mai important este un mecanism economic mai puţin cunoscut prin care banii care merg spre presă sînt foarte bine vămuiţi. Mărturia e dată sub protecţia anonimatului. Dar vă asigur că dată cu acurateţe:
„Marii publisheri, creatorii de conținut sunt defavorizați de starea de corupție din interiorul industriei de publicitate. Mă refer în primul rând la serviciile de marketing ale clienților. S-a ajuns, în România, ca aproape niciun pitch din 2011 să nu fie câștigat fără șpagă de la agenție către client. (…) Oamenii din companii iau șpagă când se atribuie bugetele, agenția plătește banii (către furnizori – n.red.) și trebuie să și-i scoată, se întoarce împotriva furnizorilor, pe care îi calcă pe gât să scoată prețuri cât mai mici posibile. [..] Toată lumea acceptă mecanismul”
O a doua veste, destul de exotică, arată un stil de business foarte bun promovat de BOR:
Ziarul Lumina e “în creștere de peste 20.000 de exemplare, apropiat de cel al Evenimentului Zilei53, al patrulea ziar „quality” din România la vânzări, după Adevărul, Jurnalul Național și România Liberă54.
Cine a zis că religia a fost instituţia care ştie cel mai bine lecţia neoliberală “de tranziţie” nu s-a înşelat prea mult.
Na-vă dereglementare
Din tot raportul pe mine mă obsedează o chestie care nu apare niciodată în nici o dare de seamă despre presa română. Mulţi vor sări să-i spună că e de natură ideologică. Unii chiar se plîngeau că presa e în halul în care e pentru că ar fi “de stînga”, o gogomănie, situaţia stînd exact invers. Nu avem nici o publicaţie mare asumat de stînga. Toate sînt de la centru pînă foarte la dreapta.
Ce vreau să spun e altceva (nu e prima oară cînd denunţ situaţia pe acest blog):
- presa românească de calitate a căzut odată cu zeci de alte drepturi esenţiale. Nu se compară cu dreptul la sănătate sau la educaţie, dar dreptul la informaţie echilibrată e şi el ceva. Cum s-a întîmplat asta?
- foarte mulţi oameni chiar din presă au un discurs hegemonic ultraconservator şi ultraneoliberal: cînd aud de vînzări privatizări, multinaţionale etc, au imediat un orgasm “de piaţă”. Pentru ei piaţa rezolvă tot. Însă piaţa foarte liberă n-a rezolvat nimic. Audiența se cumpără, nu există competiție liberă, e un mit păgubos. Presa bună se face și cu tradiție, și cu un curent popular de sprijin în spate și cu sentimentul apartenenței la niște valori. Neutralitate totală e o tîmpenie.
- Media au fost dereglementate. Situaţia seamănă destul de mult cu ce s-a întîmplat şi în mediul financiar. Sub pretextul liberei concurenţe care rezolvă tot, în media s-a produs un haos concurenţial în care chiloţii şi decolteurile concurează cu analize despre business. CNA a lăsat momente de maximă audienţă să fie confiscate de un singur tip de program semiregizat de scandal. Și s-a ajuns la o competiție cu cine plătește mai prost pentru materiale foarte proaste și violente.
- Internetul a accelerat (în mai toată lumea, nu e o problemă românească) clonarea ştirilor. În acest moment jurnalistul e un soi de broker la bursă. Plasează ştiri pe piaţă şi le urmăreşte evoluţia, producţia e pe ultimul loc. Nu-l face asta nici un jurnalist mai prost, nici mai bun. E altceva și noi ne încăpățînăm să preamărim formulele vechi.
- În fine, dereglementarea a lovit însuşi statutul de angajat al jurnalistului: nu se mai poate apăra de intervenţii patronale sau de abuzuri ale statului, corporaţiilor etc. decît prin demisie şi atît. Jurnaliştii sînt dintre cele mai prost organizate bresle. Cică pentru că practicăm “profesii liberale”. Ei bine, meseria ni s-a modificat atît de mult în ultimii 5 ani încît modelul de business ne duce acum firesc către aiureli precum proiecte speciale sau advertoriale. În faţa unor asemenea mişcări nu te poţi apăra decît cu forme de minimă reglementare sau de negociere onestă cu firmele care încă dau bani pe publicitate.
- politicul a călcat serios în picioare tot peisajul, mai ales în ultimii 5 ani – Năstase a fost mic copil, de data asta puterea a avut criza ca aliat. Cei care doresc să-şi vadă de meserie s-au trezit între două fronturi de jurnalişti activişti, care luptă pentru putere sau pentru opoziţie. În aceste condiţii, singura formulă de rezistenţă e discreţia şi audienţa mică. Grav e că nimeni n-are chef să vadă problema de ansamblu.
- Organizarea pe bresle şi pe sindicate ar veni prea tîrziu acum, e aproape imposibilă. Iar alte soluţii nu am, în afara atitudinilor individuale. Pe astea nu le poţi pretinde ca obligatorii. N-am auzit lucrători în bănci sau în construcţii să-şi dea demisia din motive deontologice. Iar jurnaliştii asta au ajuns, nişte lucrători la şaibă, parte dintr-un sistem dereglementat pe care, culmea, mulţi dintre ei aşa şi l-au dorit. Cred că au greşit. Dar acum trebuie văzut ce se mai poate face după ce ne recunoaştem lucid situaţia.
Concluzia? Presa mare și marele consumator sînt împreună căzuți într-o dulce visare. Și apoi au pusee de trezire care dau spre ridicol. Ne-am aruncat singuri în bule de presă așa cum ne-am aruncat în bule imobiliare, în credite, în politici de austeritate. Pentru că așa e “normal”, pentru că așa merge lumea, pentru că altfel nu merge. Iar acum ne-o luăm pe rînd pe coajă. Toţi. Şi cînd mergem la spital, şi cînd mergem la şcoală, şi cînd mergem să protestăm, şi cînd deschidem ziarul. Ba chiar aş spune că, în comparaţie cu netransparenţa altor domenii, presa românească încă mai mişcă în sensul bun pe ici, pe colo…