Protestul social a murit. Trăiască protestul social! La manifestarea „Democrație Reală Acum” de duminică am anunțat că protestul social a murit în România, dar trăiască „împăratul”. Noi tipuri de mobilizări cetățenești sunt necesare, care nu se bazează pe număr, ci sunt mai creative, mai subversive, seamănă mai mult cu happening-urile și performance-urile stradale decât cu mobilizarea bazată pe mase de oameni, de tip sindical, specifică secolului XIX și a unei părți din secolul XX. Ceea ce anunț este de o banalitate crasă, un lamento. Ceea ce este mai interesant ar fi proiectul unui ciclu semestrial de întâlniri bilunare care au ca temă Tehnici de mobilizare socială.
Societatea românească este prea spartă, eterogenă, fărâmițată și nedemocratică, pentru a mai spera într-o mobilizare asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în alte țări europene, cu o tradiție democratică ceva mai vastă. În consecință, am propus participanților ca Grupul pentru Acțiune Socială (GAS) și alte asociații să organizăm, din toamnă, o serie de ateliere și seminarii despre tehnici diversificate de mobilizare cetățenească. Am făcut schimb de contacte și sper să aducem oameni cu experiență contestatară care să îmbine arta și politica din alte țări, în afara celor din GAS cu o minimă experiență activistă. Eu am organizat și am participat, în Cluj, la câteva zeci de manifestări sociale stradale și, din păcate, rareori reușeam să depășim suta de manifestanți. Iar cele mai reușite acțiuni erau cele cu miză estetică, participanții fiind mai relaxați decât la manifestări cu o focusare strict socială sau politică. Concentrat spus, în spațiile retarde politic, estetizarea politicii e singura supapă pentru regenerarea țesutului social. Este și unul dintre motivele pentru care GAS se mută în Fabrica de Pensule, cel mai creativ spațiu artistic independent din România la momentul de față, cu zeci de artiști care au închiriat o fostă fabrică de la marginea cartierului clujean Mărăști, la vernisajele cărora se pot vedea și câte 200-300 de oameni constant.
Unii ne-au acuzat că nu am avut autorizație pentru manifestație, motiv pentru care toți cei prezenți au fost legitimați de forțele de ordine. Există un grup anarhist din anii 1960, The Diggers, continuator, într-o anumită măsură a unor protestanți radicali din modernitatea timpurie, un grup contracultural care avea o filozofie foarte radicală și libertară. The Diggers spuneau că nu trebuie să îi ceri statului ceea ce el oricum nu are dreptul să îți acorde. Nu cred că statul trebuie să îți dea dreptul să te întâlnești, să te constitui ca o comunitate cetățenească, politică și democratică și preconizez că viitoarele întâlniri vor fi, de asemenea, ilegale. Oricum, pseudo-comunitățile de consumatori din mall-uri, terase, festivaluri de tot felul, nu sunt legitimate de nimeni. Devii periculos pentru stat și capital, doar când îți revendici drepturile. Dincolo de asta, polițiștii au fost foarte politicoși și de treabă, în ciuda legitimărilor la care eram supuși.
Caragialești deveniseră unele relatări din presa locală, care ne acuzau ca în Napoca News că „organizatorii fac parte din organizaţii anarhico-sindicale din U.E. Originea ideologică a acestor tineri se trage din mişcările anarhiste de stânga din vestul european şi au la bază radicalii şi stângi…ştii din anii 70: Brigăzile Roşii, Armata Roşie Germană, Grupul Grecesc ELA, care au introdus teroarea şi crima revoluţionară de stânga în societatea capitalistă”. Din altă parte am aflat că cei 50 (la momentul de vârf) eram fără un zero. Dar dezamăgirea necoagulării era în aer, chiar dacă aeriseam atmosfera cu discuții destinse cu Luci Butaru & friends.
GAS-istul Norbert Petrovici face referire pe pagina lui de facebook la un ideal comun, deși vag definit, al unei democrații participative, dincolo de sistemul electoral, care anima participanții cu o pregătire ideologică diferită, cu un background social eterogen:
„A fost amuzant pentru că protestul nostru „neautorizat” a fost clasificat de poliție ca un „pericol”: era ceva „fioros” în felul în care stăteam pe bancă liniştiţi. Asta, probabil pentru că, spre deosebire de ceilalţi tineri din piaţă mare, aveam pancarte pe care scria vrem mai multă democraţie. Poate eram mai normali dacă pe bannere era logoul de la coca-cola sau altă corporație. Dar, pentru că nu a fost tocmai așa, şi eram o „problemă” am fost legitimați pe rând cu toţii, filmați şi urmăriți cu atenţie. S-au prins că ar fi penibil să ne amendeze pentru că punem pancarte pe clopot inscripţionate cu „democrație acum”! Întâlnirea această între prieteni m-a făcut din nou foarte conştient de faptul că spaţiul public în Cluj şi probabil aiurea, este doar un spaţiu pentru festivisme, pentru dansuri populare, pentru scene, şi nu este un spaţiu pentru dezbateri, pentru democraţie, pentru întâlniri cu alţii în care putem discuta destinul nostru. Străzile sunt pentru cappucino, iar pieţele pentru șezut în scaune estetice. Străzile nu sunt pentru oameni care vor să fie cetăţeni. Eu vreau să fiu cetăţean şi a fost interesat să discut cu necunoscuţi despre destinul ţării. A fost neaşteptat să discut cu trecători și, de ce nu, cu poliţişti despre democraţie şi salariile lor tăiate fără nici o dezbatere”.
Singura veste veste bună care mă alină după manifestare constă în faptul că un concert de muzică populară din Piața Unirii, din imediata noastră apropiere, a adunat și mai puțină lume din cauza norilor grei de deasupra Clujului. Viitoarele mobilizări sociale vor fi mai puțin reactive, iar indignarea și activismul incipient la Cluj vor fi filtrate teoretic și artistic pentru o solidarizare mai amplă. Cel mai bun cadru pe care îl pot propune la ora actuală e cel al seminariilor și atelierelor amintit despre tehnici creative de mobilizare, chiar dacă fragmentate, ori subliminale uneori ca mesaj. Asta nu mă împiedică însă să particip la viitoarea întâlnire din 26 iunie, tot la „Clopot”, ora 18.00, pentru a face schimb de idei și contacte cu alți oameni care ar fi interesanți să participe la seminarii. A propos, veniți cu idei de teme și seminariști pentru atelierele preconizate.
