Proclamaţia de la Bârlad
Noi, locuitorii municipiului Bârlad, reuniţi în Piaţa Civică alături de reprezentanţi ai cetăţenilor din celelalte localităţi ale judeţului Vaslui protestăm împotriva explorării/exploatării gazului de şist prin metoda fracturării hidraulice a rocilor, metodă neconvenţională şi poluantă.
În prezent, Uniunea Europeană nu dispune de o legislaţie care să reglementeze utilizarea metodei fracturării hidraulice pentru exploatarea gazelor de şist.
Experţii în domeniu atrag atenţia asupra pericolelor majore pe care le prezintă această metodă pentru mediu şi pentru sănătatea oamenilor, şi anume:
1. contaminarea pânzei freatice şi a surselor de apă potabilă;
2. epuizarea resurselor de apă datorate metodei fracturării hidraulice, care foloseşte cantităţi enorme de apă în procesul tehnologic;
3. contaminarea terenului;
4. apariţia explozivă a bolilor specifice sistemului nervos, a bolilor de piele şi chiar a cancerului;
5. risc seismic asociat cu antrenarea unor substanţe radioactive, a metanului şi a altor substanţe cu efect de gaze de seră;
6. scoaterea terenurilor din circuitul agricol, precum şi degradarea florei şi faunei spontane.
Mai multe state din Europa au luat decizii împotriva utilizării metodei fracturării hidraulice, astfel:
1. în iulie 2011, FRANŢA a interzis prin lege folosirea acestei metode;
2. în noiembrie 2011, MAREA BRITANIE a suspendat toate explorările şi producţia de gaz de şist, ca urmare a seismelor produse în Blackpool;
3. în octombrie 2011, BULGARIA a impus un moratoriu permanent, iar în ianuarie 2012 a devenit a doua ţară, după Franţa, care a interzis complet, prin lege, explorarea şi exploatarea gazului de şist;
4. în GERMANIA, în landul Westfalia – Renania de Nord, parlamentul local se pregăteşte să adopte un moratoriu în acelaşi sens al interzicerii explorării şi exploatării gazului de şist.
Având în vedere atitudinea statelor europene de a-şi proteja cetăţenii şi mediile în care trăiesc aceştia prin interzicerea exploatării gazelor de şist, prin metoda fracturării hidraulice şi noi, cei care am protestat astăzi, cerem să fim protejaţi de instituţiile statului român pentru a nu deveni eventuale victime ale utilizării în zonă a acestei metode.
În acest sens, cerem tuturor autorităţilor statului român care, prin lege, sunt obligate să ne asigure protecţia noastră şi a mediului în care trăim, să adopte, de urgenţă, următoarele măsuri:
1. Guvernul României, prin persoana primului ministru, să impună Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale anularea sau suspendarea imediată a acordurilor petroliere de concesiune pentru explorarea/ exploatarea hidrocarburilor lichide sau gazoase prin metoda fracturării hidraulice a rocilor;
2. Guvernul să susţină în Parlamentul României proiectul de lege privind interzicerea folosirii în România a metodei de fracturare hidraulică a rocilor în explorarea/exploatarea hidrocarburilor lichide sau gazoase, aflată în dezbatere la Senat ca primă cameră sesizată;
3. Primul Ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, să-l destituie imediat pe preşedintele ANRM, pentru declaraţiile publice prin care respinge a prioriorice dezbatere asupra metodei fracturării hidraulice a rocilor şi pentru partizanatul evident prin care susţine o corporaţie privată în dauna interesului general al cetăţenilor din zonele vizate de explorarea/ exploatarea gazelor de şist.
4. completarea legislaţiei de mediu cu măsurile necesare evitării, acum şi în viitor, a riscurilor de poluare rezultate din explorări/exploatări de hidrocarburi lichide sau gazoase prin metoda fracturării hidraulice.
În conformitate cu art. 2 alin. 1 din Constituţia României, cerem Guvernului să analizeze cu responsabilitate cererile noastre. Ne susţinem punctele de vedere prin semnăturile ataşate în tabelele anexate.
Ca români nu putem concepe să fim părăsiţi de statul român şi instituţiile sale, în faţa unor ameninţări ce vin din partea unor corporaţii ce au ca singur scop asigurarea profitului şi nicicum sănătatea oamenilor şi protejarea mediului înconjurător. Sperăm ca Guvernul României să fie la fel de responsabil, atunci când este în pericol viaţa cetăţenilor săi, ca şi alte state din Europa cum sunt Franţa, Germania, Marea Britanie, Bulgaria, Irlanda.
Dată astăzi, joi, 22 martie 2012, la Bârlad.