Protest împotriva acordării titlului de Doctor Honoris Causa pentru Gunter Verheugen

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

1Publicăm mai jos comunicatul de presă al celor care au protestat la Cluj împotriva acordării titlului de Doctor Honoris Causa lui Gunter Verheugen de către Universitatea Babeş-Bolyai:

Nu există onoare în premieri politice camuflate de evenimente academice

Câteva zeci de cetăţeni au protestat astăzi împotriva acordării titlului de Doctor Honoris Causa lui Gunter Verheugen, un fost comisar european, notoriu pentru conflictul de interese sancţionat în trecut de Comisia Europeană. La eveniment au fost prezenţi premierul Victor Ponta, primarul Emil Boc, membri ai executivului şi reprezentanţi politici locali.

Reamintim că Gunter Verheugen a fost comisar european timp de două mandate, conducând între 1999 – 2004 Comisia pentru Extindere Europeană şi între 2004 – 2010 – Comisia pentru Industrii. În anul 2011 Comisia Europeană a decis (1) să restrânga din motive etice (pentru a evita o situaţie de conflict de interese), activitatea fostului comisar, devenit lobbist, interzicându-i timp de aproape doi ani, orice contact cu instituţiile cu care a lucrat în calitate de comisar european.

Conform informaţiilor preluate de media de la iniţiatorii procesului de acordare a distincţiei, titlul a fost acordat în urma unei propuneri formulate de reprezentanţii Facultăţii de Studii Europene (Universitatea Babeş-Bolyai), pentru contribuţia substanţială la extinderea Uniunii Europene şi la integrarea României în UE, prin care “ţara noastră a avut şansa modernizării şi înscrierii în ritmurile evoluţiei sec. al XXI-lea”. Astfel, Gunter Verheugen primeşte cel mai înalt grad de distincţie academică pe criterii politice şi nu în baza unor realizări academice sau profesionale.

2

Prin mesajele protestului s-a expus politizarea gravă şi denaturarea acestui eveniment academic, precum şi reputaţia îndoielnică a personajului laureat. Protestatarii consideră că integrarea în Uniunea Europeană s-a realizat printr-un proces umilitor, fără a reflecta nevoile economice, sociale şi de mediu ale României şi fără a conduce la bunăstare şi dezvoltare aşa cum o arată realitatea socială românească. Astfel, Gunter Verheugen nu merită distincţia de Doctor Honoris Causa.

De asemenea, asocierea nesănătoasă a lui Verheugen în timpul mandatului de Comisar pentru Industrii cu companii şi industrii recunoscute pentru practici murdare, contribuie la motivele protestului. Verheugen a fost îndelung contestat de societatea civilă din Europa pentru promovarea organismelor modificate genetic (2), gazele de şist (3) şi industria extractivă non-energetică (4).

Protestul se adresează lui Gunter Verheugen, Universităţii Babeş Bolyai şi tuturor ploticienilor prezenţi la eveniment, fără excepţie.

(1)  Comunicare oficială decizia CE:  http://www.alter-eu.org/sites/default/files/documents/verheugen-case-doc-20.pdf Recomandare a Comitetului de Etică a CE:  http://www.alter-eu.org/sites/default/files/documents/verheugen-case-doc-17.pdf Solicitare informaţii secretariat general CE – cabinet Jose Manuel Barrosso, către Verheugen:  http://www.lobbycontrol.de/wp content/uploads/commission_documents_approval_verheugen_eec-11.pdf

(2) Discurs Verheugen la evenimentul Biotechnology Policy Day High Level Roundtable Brussels, 22 September 2005  http://www.monsanto.co.uk/news/ukshowlib.php?uid=9474

(3) Declaraţie Verheugen: “Polonia trebuie să se întrepte spre gazele de şist”  http://polishshalegas.pl/en/news/news-from-the world/09-2012/verheugen-poland-should-switch-to-shale-gas

(4) Discurs Verheugen la Forumul European al Mineralelor, 2008:  http://anepla.it/_pdf/riservata_uepg/EU Insight Issue 57 – November 2008.pdf

Autor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole