Bantuiti fiind de fantomele politice ale secolului trecut si inclestati (in sensul propriu al cuvantului reflectat de textul lui Bogdan Ghiu) in metafora modernitatii care plaseaza individul ca element ontologic nechestionabil (cu toate bunele si relele sale) se pare ca orice tentativa de a privi oblic sau a rationa lateral dincolo (sau dincoace) de in-divid – cel ce nu poate fi divizat – este sanctionata prin etichetare si retrimisa in secolul revolutiilor falimentare si al finantelor volatile cu pretentii holistic-explicative si organizatoare politic. Argumentul acestei scurte interventii la interventia lui Bogdan Ghiu arata o posibila zona a plecarii, o zona speciala sau mai bine spus “specioasa” – ma refer la specia umana.
E fara de folos sa reiau argumentele din “cleste” si explicatia clara a similaritatii “autoritarismelor locale si postimperialismelor global” carora le suntem subiecti si pentru care suntem obiecte… Dar as dori sa imping reflectia, sau sa plantez samanta reflectiei asupra tensiunii subiect politic/ obiect al politicii. Indiferent de zona de subiectivare (stanga/ dreapta) se pare ca impasul in care ne aflam vine de fapt din imposibilitatea gandirii in alti termeni decat cei ai subiectului/ individ. Nimic surprinzator, constructia si plasarea sa in centrul ontologic au inceput cu mai mult de 500 de ani in urma. Se pare insa ca structurile construite in jurul sau – fie ele financiare sau revolutionare – sunt osificate, lipsindu-le capacitatea de a se redefini in acelasi timp in care isi redefinesc proprii subiecti…
Interesant de observat :
- Politicul accepta divizarea individului in expertiza medicala pentru o reconstructie a “faptului” si o readucere a sa in aparatul administrativ/ medico- legal/ farmaceutic. La nivel metaforic aceasta divizare se face in termeni de evaluare a factorilor de risc si a potentialului de productie (necropolitica guvernamentalitatii prin mecanismele financiare croite individual – credit, etc.)
- Politicul accepta agregarea a noi individualitati din suma indivizilor in termeni bine stabiliti (natiune, etnie, clasa, comunitate).
Interesant de intrebat/ speculat: se juxtapun aceste doua tendinte pe diviziunea stanga/ dreapta, in care dreapta este (1) si stanga este (2)? – oare sunt definibile asa bratele clestelui lui Bogdan Ghiu? Putem remarca si faptul ca, prin divizare succesiva a individului neoliberalismul a “tradat” capitalismul, rapindu-i unitatea ontologica. Astfel in-dividul interesat de sine si angajat in schimburi economice liber comsimtite, conform doctrinei, devine o multitudine de entitati cu interese cateodata conflictuale si incapabil de a produce plus valoare. Daca ne uitam pe harta lumii vedem ca tarile care au crestere economica sunt cele care mentin diverse forme de solidaritate inter-individuale si in care instrumentele financiare ale guvernamentalitatii neoliberale sunt tinute inca la distanta (ex. Turcia http://www.contributors.ro/global-europa/toamna-turceasca-dupa-primavara-araba/ ). Panta cealalta si falimentul ei este de prisos sa o mai analizam, populismul individualitatii de neam sau totalitarismele de tip utopic uniclasa fiind re-cunoscute inclusiv in cercurile ganditorilor critici de orientare stangista.
Plecarea nu este catre zona revolutiei – o reagregare ce poate aluneca usor in autoritarism, aici ma departez de Ghiu, in opinia mea “revolutiile arabe” fiind alt-ceva – ci catre zona evolutiei. Un prim pas este solutia ospitalitatii propusa de Derrida, o ospitalitate fara corolarul sau obisnuit, ostilitatea. Sa spunem da oricarei propuneri, oricarei cereri (de azil sau imigrare de exemplu), oricui solicita orice. Imposibil de gandit acum, cand si cat suntem inca tributari in-dividului in constructiile noastre.
Solutia gandirii in termenii holistici adusi in discutie recent si de Mirel Palada – desi naufragiul Meduzei nu mi se pare o metafora potrivita a holismului “specios” http://cursdeguvernare.ro/loialitǎti.html – ar putea veni dintr-o plecare de la conditia de homo sapiens sapiens (omul cu constiinta constiintei de sine) catre homo sapiens sapiens universalis (omul cu constiinta constiintei universale). La o a doua privire si aceasta ar fi o incercare posibil sa esueze pentru ca pastreaza referinta la individ/homo – si probabilitatea alunecarii pe panta universalismului clasic, atat de particular … Va trebui intr-adevar sa plecam, adica sa renuntam la hominid cu totul. Dar nu pentru a ne intoarce cum ar fi tentati sa spuna unii, catre animal, ci pentru a continua spirala. Suntem capabili sa renuntam capatul reprezentarii spiralate a evolutiei, sa renuntam la hominidul de acolo ca punct ultim si scop final, sa inlocuim thelos-ul reprezentat de biped cu un mare semn de intrebare si sa facem loc posibilitatii?