Costi Rogozanu pe VoxPublica despre Programul economic USL.
Update. O serie de observaţii bune despre schizoidia stînga-dreapta găsiţi aici, pe blogul lui Ciprian Domnisoru.
Măsurile ecoomice ale USL pot fi văzute aici.
După ce a fost ales Victor Ponta am sperat la o normalizare ideologică a PSD. Asumarea simplă şi concretă a stângii. Alianţa cu PNL însă (şi nu cred că doar asta, în PSD sînt mulţi lobbyşti şi băieţi de afaceri care n-au nimic cu stînga în comun, poate doar un blabla electoral) a dus la o negociere ciudată pentru stabilirea unor măsuri economice comune în eventualitatea cîştigării alegerilor.
E adevărat, şi ce spune cu indulgenţă Liviu Voinea, că măcar s-a schimbat accentul de la tăiere, la creştere economică. Nu sînt specialist, deci nu mă bag la posibila creştere a colectării, la cum obţinem un milion de locuri de muncă etc. Am observaţii de făcut mai ales în zona ideologică şi politică a documentului.
Ce văd eu poate cu un ochi paranoid este că această alianţă se bazează pe aceeaşi promisiune către toate lumea – decît să rişti să-ţi asumi o bucată ceva mai precisă de electorat, în România toată lumea candidează pentru votul a 20 de milioane de oameni. Nimeni să nu fie deranjat, nimeni să nu cumva să se supere pe noi pentru cum vrem să guvernăm. Cred, de exemplu, că există o clasă importantă de rentieri în România sau de speculatori care au făcut bani grămadă în anii 200o, în vremurile de creştere economică. Cu excepţia unei notiţe vagi despre taxarea speculatorilor, acea clasă bogată va rămîne liniştită, neatinsă. Pentru ei criza nu există şi nu a existat.
Nu interpretaţi aiurea. Nu cer luptă declarată bogaţilor şi alte din astea. Aş fi vrut doar o taxare progresivă realistă. Nu o caricatură ridicolă în care nu creştem cei 16% ci doar scădem pentru cei plătiţi mai prost. Plafonul cîştigului maxim e iarăşi ridicol de mic – 1600 de lei (este un cîştig care te poate situa uşor tot sub limita sărăciei şi e ridicol să pretinzi că ai impozitare progresivă cînd unul cu 100 de milioane e impozitat la fel cu unul cu 16).
Se pune problema impozitării prea mari a muncii (ceea ce e adevărat, iar acolo trebuie făcut ceva urgent, dar doar concomitent cu reformarea unor instituţii care se ocupa de pensii, sanatate etc). Nu se pune nici o clipă problema impozitării prea mici a averii, a proprietăţilor mari sau a cîştigurilor mari şi foarte mari. Se menţionează la un moment dat doar suprataxarea tranzacţiilor speculative – prea puţin.
O greşeală frecventă dacă ne uităm în istoria măsurilor politico-economice, este decizia luată tardiv, în trend cu prezentul şi deloc anticipativă. Avem exemple în interbelic cînd reuşeam performanţa să exportăm la greu cînd preţul scădea la cereale şi să micşorăm exportul cînd preţul creştea. Sau măsurile lui Ceauşescu de a pompa în industrie desuetă şi proiecte fără sens în anii ‘70-80. Cum spune Bogdan Murgescu, avem o serie întreagă de măsuri luate în vremuri bune care aveau să ne adîncească foarte rău în vremurile negre.
Mijlocul anilor 2000 nu face excepţie. Cotă unică mică, grad scăzut de colectare (Boc iese acum cu poliţia la control şi se laudă cu combaterea muncii la negru) într-o perioadă în care puteau fi îmbunătăţite exacte zonele care acum ne fac extrem de vulnerabile. Cînd economia a început să cadă, Boc a venit firesc şi a lovit clasele cele mai vulnerabile. Cînd probabil ca reîncepe să crească extrem de timid, va veni şi USL-ul să nu deranjeze pătura subţire dominantă financiar.
Reducerea TVA treptat pare a fi o măsură calculată inteligent şi politic, şi economic. În alt mod nu se putea îndreptara tîmpenia făcută de regimul actual – asta spun experţii.
Apare iar ideea managementului privat, aplicată dezastruos în mai multe rînduri. Mai merge încă o dată, nu?
Nici o strategie care să regleze relaţia clienţi-bănci. Doar plafonarea creditului guvernamental şi cam atît.
Iniţiativa prezentării acestui program a fost bună. Măcar ieşim puţin din logica anti-Băsescu. Însă e dezamăgitor că stafia lui Traian bîntuie prin simplul fapt că avem o astfel de struţo-cămilă stînga-dreapta. Stângii îi e încă o dată ruşine că există. Lui Victor Ponta pare să-i fie de ajuns primul pas al terapiei, cel în care repetă obstinat că el e social-democrat. De aici pînă la o stategie clar orientată într-acolo e cale lungă. Programul USL e încă un document centru-dreapta călduţ, fără zvîc, cu zone de ambiguitate prea mari. Şi toate în numele unei stări de urgenţă: aceea de a scăpa “uniţi” de Băsescu.
Cumva, temerile mi-au fost confirmate de o declaraţie dată de Ponta pe hotnews.ro astăzi. După ce “a treia cale” a eşuat superb în ultimii 20 de ani, el a găsit de cuviinţă că e modelul perfect. Deci nu e vorba de ruşinea de a fi de stînga, ci doar de un camuflaj subţirel al unei dimensiuni ideologice inexistente:
Este 100% ceea ce eu inteleg si admir prin termenul britanic de a treia cale. O modernizare evidenta si radicala a ceea ce a fost setul de politici atat al PSD cat si al PNL in perioadele anterioare. Asa incat cred ca este un program 100% USL.