O analiză Mâna de lucru
Viitorul partid de stânga Demos și-a lansat recent programul politic. Este probabil cel mai progresist program lansat în spațiul public din România în ultimele decenii și reflectă deschiderea tot mai mare din ultimii ani a unor pături din societatea românească spre ideile de stânga. Este un program în esență social-democrat, cum PSD ar trebui în principiu să aibă dacă nu ar fi în realitate un partid populist de dreapta.
Grupul nostru rezonează cu multe dintre punctele din acest program. Salutăm, în mod special, politicile care vizează combaterea sărăciei, rebalansarea raporturilor dintre capital și muncă și încurajarea unei economii sociale și sustenabile. Salutăm, de asemenea, preocuparea pentru drepturile categoriilor oprimate din societate, o temă absentă din programul altor organizații care se revendică de la stânga.
Există, așadar, destule puncte comune între Mâna de Lucru și Demos pentru a pune bazele unui dialog constructiv și chiar unei eventuale colaborări. Tocmai în spiritul unui astfel de dialog vrem însă să subliniem, punctual, câteva dintre aspectele programului (în ordinea în care apar în text) care nu ni se par suficient de clare ori cu care nu suntem total de acord:
- Se propune „Mărirea substanțială a redevențelor obținute de stat pentru exploatarea resurselor naturale” (p. 21). De ce însă nu renaționalizarea acelor resurse naturale, care ar trebui să aparțină cetățenilor acestei țări și generațiilor viitoare? De ce am accepta în continuare ca gazele, petrolul, pădurile și celelalte bogății naturale din România să fie exploatate pentru profitul unor companii private și nu de către autoritățile statului, sub control democratic, spre beneficiul întregii societăți?
- În strânsă legătură cu aceasta, de ce se limitează Demos la rezilierea contractelor de privatizare care nu respectă angajamentele contractuale? Stânga trebuie să meargă dincolo abordarea pur contractualistă și anistorică a liberalismului și să arate că toate contractele de privatizare au fost încheiate la presiunea capitalului occidental și a reprezentanților săi politici, în numele dogmei neoliberale a privatizării cu orice preț. Stânga trebuie să conteste această dogmă de la rădăcină, și nu doar acele instanțe în care aplicarea ei nu s-a conformat cu litera legii. Mai mult, stânga românească trebuie să aibă din nou curajul să pună deschis problema proprietății publice în economie, și nu simpla reglementare a proprietății private.
- Una dintre temele esențiale atinse în program e locuirea, iar măsurile propuse sunt lăudabile, însă credem că printre acestea ar trebui să se numere și plafonarea chiriilor (tot mai inaccesibile în municipii mari ca București sau Cluj), deja practicată în mai multe orașe din lume, dar și reevaluarea multor retrocedări aberante, incluzând spitale, muzee, parcuri și alte obiective de interes public.
- „Reintegrarea în piața muncii a tuturor [s.n.] persoanelor aflate într-o situație de vulnerabilitate” sună periculos de neoliberal. Stânga nu trebuie să facă nicio concesie discursului „anti-asistați” al dreptei, mai ales în contextul recentei legi privitoare la venitul minim garantat (pe care Demos o critică pe bună dreptate într-o petiție semnată și de grupul nostru). Desigur că trebuie oferite oportunități decente de lucru pentru cei care actualmente vor dar nu au unde să se angajeze, însă multe dintre persoanele aflate într-o situație de vulnerabilitate nu pot să muncească din motive obiective care țin de sănătatea lor fizică sau/și mentală.
- Educația este o altă temă centrală unde sunt propuse multe măsuri utile și interesante. Am adăuga însă construirea de noi unități de învățământ și renovarea multora dintre cele existente, precum și sporirea numărului de burse sociale și a valorii acestora. La un nivel mai profund însă, e nevoie de o democratizare radicală a sistemului de învățământ, inclusiv regândirea raporturilor elev-profesor, elev-instituție, părinți-profesori, școală-piața muncii etc. În societatea de azi, majoritatea școlilor sunt spații opresive care încurajează uniformitatea, obediența și competitivitatea rudimentară. Asta trebuie să se schimbe dacă aspirăm la un alt tip de societate.
- Ne bucură apelul pentru un control democratic mai extins în sfera politică, cu atât mai important în aceste vremuri când însuși principiul elementar al votului universal este pus sub semnul întrebării. Referendumurile locale și bugetarea participativă sunt două idei foarte bune în sensul democratizării administrației publice. Am adăuga însă dreptul cetățenilor de a-și revoca aleșii (fie la nivel local, județean sau național) în orice moment al mandatului lor în cazul în care aceștia încetează să reprezinte interesele celor care i-au ales.
- „Eliminarea monopolului industriei energetice” este o altă propunere cu care rezonăm, însă „încurajarea consumatorilor casnici independenți sau asociați în cooperative, dar și a persoanelor juridice, în a produce și distribui energie” nu ar fi de ajuns în acest sens. Pentru a sparge acel monopol, ar trebui renaționalizată industria energetică, ceea ce ne aduce din nou la chestiunea mai fundamentală a preluării în proprietate publică și sub control democratic a sectoarelor strategice ale economiei, despre care nu regăsim nimic în programul Demos.
- Viziunea despre o „Europă socială” conține multe propuneri atractive, însă majoritatea intră în conflict atât cu actuala arhitectură instituțională a UE, cât și cu balanța de forțe din cadrul UE. Ca să dăm doar cel mai recent exemplu în acest sens, propunerea Comisiei pentru viitorul buget al UE (2021-2027) arată că răspunsul UE la multiplele crize prin care trece pare să fie o militarizare crescândă în dauna cheltuielilor pentru problemele sociale – exact opusul „Europei sociale” propuse de Demos și alte organizații de stânga de pe continent. Într-un astfel de context, care ar fi strategia politică pentru obținerea reformelor structurale propuse?
Dincolo de aceste aspecte punctuale, Demos oferă o panoramă în genere corectă a crizelor cu care se confruntă România de azi. Însă lipsește o strategie politică pentru realizarea soluțiilor avansate de Demos. În mod special, lipsește o orientare clară către clasele populare, fără mobilizarea cărora nicio stângă din istorie nu a reușit vreo victorie notabilă și de durată. Drumurile către clasele populare și în special către clasa lucrătoare nu există încă pentru stânga românească, ci trebuie construite cu răbdare. Unul dintre ele trebuie să ducă spre mișcarea sindicală, dar nu spre birocrații din conducerea acesteia, satisfăcuți cu pozițiile deținute și privilegiile care decurg din ele, ci spre activiștii de la firul ierbii și membrii de rând care vor sindicate mai militante și un partid politic care să le reprezinte interesele. De asemenea, e nevoie de o orientare către milioanele de lucrători precari din sectorul privat, nu doar nesindicalizați ci efectiv nesindicalizabili sub incidența actualului cod al muncii. E o sarcină dificilă, care trebuie să țină cont de experiențele de succes în contextele similare din alte țări, iar grupul nostru e dispus să dezbată și să colaboreze în acest sens.
La un nivel mai fundamental, din programul Demos lipsește o analiză care să explice, fie și schematic, sursa mai profundă a acestor crize, o critică asumată a sistemului capitalist care le face posibile. Se vorbește, într-adevăr, de modelul neoliberal, dar acesta nu e o versiune extremă ori denaturată de capitalism, ci e capitalismul însuși, în toată goliciunea sa, dezbrăcat de majoritatea reformelor sociale cucerite în trecut, prin luptă, de masele organizate. E în natura capitalismului, animat de logica profitului, să încerce să ia înapoi concesiile făcute. El nu poate fi reformat, ci doar forțat să se retragă, și numai temporar.
Iluzia posibilității de a reforma capitalismul în mod permanent a fost plătită scump de social-democrația europeană, aflată într-o continuă defensivă ideologică de aproape 40 de ani încoace. La finele anilor ’70, iluzia că modelul keynesian – de la care programul Demos pare să se revendice – găsise formula perenă a capitalismului cu față umană a căzut pradă propriilor contradicții. Atunci, social-democrația europeană s-a aflat (din nou) la un moment de răscruce: radicalizare și revenire la originile sale socialiste SAU îmbrățișarea graduală a noii ortodoxii neoliberale – cu alte cuvinte, revoluție SAU contra-reformă, deghizată sub numele pompos de „reforme structurale”. Știm ce a urmat, iar azi partidele social-democrate plătesc cu vârf și îndesat alegerea făcută, în special după îmbrățișarea măsurilor de austeritate din ultimii ani.
În contextul economic și politic de azi însă, nici măcar reformele obținute după Al Doilea Război Mondial nu mai sunt posibile. Capitalismul trece printr-o criză structurală evidentă: creșterea economică din ultimii ani e artificială și nesustenabilă, datoriile publice și private deopotrivă au atins nivelurile din ajunul crizei financiare din 2008, rata investițiilor stagnează, iar inegalitățile de venit sunt tot mai mari. Un astfel de context nu permite capitalului să facă concesii majore de genul celor presupuse de agenda reformistă avansată de Demos, cu atât mai mult într-o țară periferică precum România.
Așadar, oricât de bine intenționate și aparent realiste ar fi, politicile propuse de Demos nu pot fi implementate decât ca parte a unui program mai ambițios, care propune o strategie de luptă cu capitalul și reprezentanții săi – o strategie de auto-apărare în fața rezistenței inevitabile și agresive cu care capitalul va întâmpina asemenea politici. O astfel de strategie ar presupune preluarea puterii nu doar politice, prin mobilizare populară și câștigarea alegerilor, ci și economice, tocmai pentru a face posibile și a extinde acele politici. Or, asta ar însemna, nici mai mult nici mai puțin, o viziune curajoasă de depășire a capitalismului la nivel național și internațional deopotrivă, o viziune socialistă și nu doar social-democrată, care să vizeze o economie pusă în slujba nevoilor oamenilor și nu a profitului.
Desigur, o astfel de viziune pare nerealistă în România de azi, în care stânga e slabă și fragmentată, iar conștiința politică a claselor populare nu e deocamdată (nici în România, nici în alte țări) la nivelul la care nevoia de socialism să se fi impus ca o concluzie clară. Ele vor ajunge la această concluzie văzând că reformele pentru care luptă nu sunt posibile ori durabile în limitele sistemului capitalist. Va fi atunci de datoria stângii să intervină și să indice ruta alternativă, socialistă, pentru ieșirea din impas. O astfel de stângă vrem să construim cu Mâna de Lucru, capabilă să lupte pentru reforme concrete, pe care totodată să le coreleze însă cu nevoia mai fundamentală de politici socialiste în vederea unui alt tip de societate.