Text de Costi Rogozanu:
Există apăsarea asta, am constat-o în zeci de contre, lupte internautice etc. Poate ar trebui inventată rubrica “ideologie”, nu sexologie. Întrebarea ar suna cam aşa: Bună ziua, stimată redacţie, am o problemă. Sînt împotriva exploatării la Roşia Montană, dar n-aş vrea să fiu lipit cumva de o ideologie periculoasă. Vreau doar să fiu aşa , împotrivă şi atît. Să nu se facă proiectul ăsta şi atît, în rest nu mă interesează. Sînt un om NORMAL, iubesc democraţia şi capitalismul şi vestul şi pe Pleşu, doar că nu vreau cianură.
Răspunsul redacţiei fictive l-aş alcătui maximalist, ca să terminăm cu obsesia asta de Mr. Proper:
Nu, nu poţi să acuzi că o corporaţie face legile şi dup-aia să fii “normal”, adică pentru o libertate vagă, generală, o şaorma cu de toate. Dacă intri cum trebuie în problematica Roşia Montană nu poţi rămîne doar ecologist, iar iţarii şi iile de pe unii ar putea să tremure şi ele de empatie dacă ar lua în serios o masă de săraci care sînt cumpăraţi practic de o corporaţie tocmai pentru că au fost lăsaţi de izbelişte. Unul dintre sloganurile mele preferate e acela pentru roşieni. Am văzut însă şi unii apucaţi cu pancarte cu “sărăcia n-a omorît pe nimeni”.
Mai văd puse la lucru mantrele dreptei care se teme să nu fie cumva considerată anti-business: mi se explica deunăzi că asta se întîmplă pentru că în România, tocmai, nu e suficient capitalism; şi că e diferenţă între fascism corporatist şi capitalism, alţii rămîn la tema corupţie, unii la jefuitorul străin, alţii urăsc politicieni, unii se tem că ne mai fură şi alte metale pe lîngă deci că sîntem fraieriţi. Toate sînt frînturi de indignare la care s-a ajuns dintr-un unic motiv – un du-te vino continuu între stat şi capitalul privat, chestie din care cîştigă întotdeauna ultimul.
Evident, la ameninţarea acuzaţiei de stîngism şi anticorporatism, fiecare fuge cum poate: unii se ascund după patrimoniu, alţii după “copiii noştri”, alţii după “toată politica e o mizerie” sau după toată presa e o mizerie (apropo, dacă vedeţi că presa tace, măcar să susţinem acele locuri care nu tac; de aia are sens să nu spui că toată presa a trădat că mai sînt unii fraieri care au ţinut ani de zile subiectul). Dar unii vor mişcarea pură-pură, numai oameni “de bine”. Restul, exotici.
Şi, ce să vezi, în timp ce mă uitam la o dezbatere la Antena 3 – pusă cu mîna în favoarea RMGC care a prezentat frumos, cu slide-uri, enormele avantaje ale exploatzării şi cu un Remus Cernea jalnic şi cu un profesor care participa prin satelit la dezbatere – am auzit ce vroiam să aud. Şi directorul de la RMGC, Dragoş Tănase, a spus că vrea să se depolitizeze spaţiul de business, să nu mai intervină politicul în piaţa liberă!
E un moment important. Dacă şi omul care a profitat din plin de politic ca să propună o afacere controversată spune că nu mai vrea politic, atunci mistificarea e completă şi anulată în acelaşi timp. Practic, cînd termină programul la RMGC, Dragoş Tănase se poate duce şi el în piaţă să manifesteze împotriva politicului, împreună cu Ponta care curînd o să manifesteze împotriva lui însuşi.
Ajung şi la un text al Victoriei Stociu – tot spunea că e omul dialogului aşa că îi dau o replică la textul publicat pe contributors (locul unde e aşa de mult dialog încît Dragoş Aligică, plin de fler ca de obicei, a sărit să salveze capitalismul de Roşia Montană). Pentru că de la apolitism şi mozaicul de ideologii, ea întoarce ipoteza pe dos şi spune că politicul provoacă harababura. Spune Victoria:
Există mişcări politice atât de neinspirate, încât reuşesc să aducă de aceeaşi parte a baricadei oameni care altfel se află la ani lumină distanţă ca valori, viziuni, poziţii doctrinare, şamd. În iarna lui 2012, un proiect de lege a sănătăţii – legea Vlădescu – reuşea să scoată în stradă activişti din ONG-uri, naţionalişti, anti-capitalişti, grupări din noua dreaptă, ultraşi, ecologişti şi feministe. O altă lege, făcută ca şi legea Vlădescu, la comanda corporaţiilor – Legea privind exploatarea de la Roşia Montana, recent aprobată de Guvern – a produs acelaşi efect. Dintr-o cauză asumată până de curând mai ales de ecologişti, chestiunea Roşia Montana a devenit, subit, graţie proiectului de lege, o problemă de interes general. Semnificaţia protestului de ieri merge dincolo de chestiunea strict punctuală a exploatării de la Roşia Montana – la mijloc se află modelul de dezvoltare economică, maniera de legiferare, asimetria dintre cetăţenii obişnuiţi şi marile corporaţii, şi, în definitiv, democraţia. Grupările naţionaliste sunt mânate în stradă de tradiţionalul slogan „Nu ne vindem ţara”, liberalii de dreapta – de forţarea limitelor statului de drept, de violarea regimului proprietăţii private, anti-capitaliştii – de abuzul capitalului şi privilegiile acordate corporaţiilor, şamd. Asta ar trebui să îi lase fără replică pe toţi comentatorii sau politicienii care spun că nu e treaba unor tineri „bine îmbrăcaţi” din Bucureşti să se pronunţe pe un subiect care vizează strict locuitorii de la Roşia Montana. Nu, de data asta nu e vorba doar de Roşia Montana – ci de crearea unui precedent periculos şi de ce ni se poate întâmpla, mâine, tuturor.
Cu alte cuvinte, tinerii “bine îmbrăcaţi” dar cu ideologii diferite sînt uniţi de prostia politicienilor şi agresivitatea RMGC. Ei bine, tocmai acest transideologic a fost fatal şi în ianuarie 2012, şi în Bulgaria, şi în multe zone de indignaţi. E mai mare preocuparea unora să pară transideologici şi uniţi de un subiect, decît să fie bănuiţi cumva de vreo idee periculoasă. Şi în cazul lui Arafat s-a repetat papagaliceşte că a fost “pretext”, nu cumva să se scoată în evidenţă şi cealaltă dimensiune: că privatizarea urgenţei e o limită în sine pe care mulţi cetăţeni n-au vrut s-o depăşească.
Victoria spune că protestul e generat de “întreaga clasă politică”. E mai frumos aşa. Nu supără nici protestatarii mai îndîrjiţi, nici politicienii vînduţi. Mie mi s-ar părea un eşec teribil să fim al zecilea val de apolitici şi “sfîrşiţi ai istoriei”. Eu aş răspunde scurt la întrebarea “cum să fiu şi împotriva exploatării, să fiu şi frumos, şi curat?” Nu poţi, nene, să fii doar ecologist sau doar iubitor al muzicii populare roşiene. Ai ieşit? Te-ai “infestat” fără să vrei de anticapitalism oricît te-ai chinuit s-o ascunzi cu slogane şmechere şi coregrafii cool. (Evident, există pericolul real ca negarea adevăratului motiv al mişcării să dea în extremisme de dreapta). De ce e important să spunem asta? Că poate după o sută de episoade ne prindem că ar trebui să luptăm la nivel mai mare ca să şi conteze pe termen lung. Primul pas: nu vă mai fie atîta frică de cuvinte şi etichete. Să gîndeşti liber nu înseamnă neutru şi imparţial – neutru şi imparţial vor să ne-o tragă ăia cu exploatarea. Ficţiunea “tehnocraţiei” şi a “neutralităţii” e esenţială pentru ei, nu pentru noi. Eu de aia, am ieşit şi susţin mişcarea, nu pentru armonie transideologică.
O altă recomandare pe care i-o fac Victoriei: să nu evite în comentarii un conflict clar şi profund care izbucneşte periodic între unii manifestanţi şi sărăcanii “cumpăraţi” de la Roşia (deşi am văzut din text că nu o interesează ce zic majorităţile, fie ele cumpărate sau nu) – e motivul din care mi-am luat critici de cîteva ori de la unii activişti RMGC. Democraţia e plină de subiecte de astea incomode.