“Mihai Iovanel e dintre cei mai buni critici literari ai ultimilor ani. Tusa sa aparte tine de lectura foarte atenta, uneori pare ca da textul cu incetinitorul, alterneaza limbaj colocvial cu maniera old school de investigare critica, verdictele fiind de o acuratete deranjanta pentru autori sau pentru cititori prea entuziasti. Maniera asta i-a si adus, de altfel, invective fara sens, dar nu mai putin violente, din partea establishmentului literar de pe aici. Generatia lui Iovanel e la stadiul publicarii tezelor de doctorat (Terian, Goldis au facut-o in anii trecuti). Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologica este una dintre cele mai bune carti ale lui 2012 (si nu vorbesc aici pe categorii enervante precum “debutant”, “tinar” etc.).
Mihail Sebastian a fost servit drept naratiune convenabila, drept martor perfect al generatiei Eliade-Noica-Cioran. Aparitia Jurnalului in 1996 a produs un freamat real si pentru ca erau pentru prima data atinse piedestalurile unor grei interbelici cu aprobarea discipolilor si autoproclamatei generatii neointerbelice de dupa 1990 (texte critice foarte bune despre tineretile fanatizate s-au scris inca din primele luni dupa Revolutie). Trairismul, spiritualismul unei generatii interbelice care avea sa capete aura din ce in ce mai puternica in anii ‘70-’80 in Romania, tolerata interesat si de regim, trebuia smuls din contextul incomod – antisemitism, extremism de dreapta la vedere, texte jenante ale unor Noica, Eliade, Cioran, Nae Ionescu si multi altii – si trebuia expus intr-o forma acceptabila. Mihail Sebastian a fost vehiculul. Setea de informatie si document din ‘90 nu a venit ca o explozie, ci uneori a semanat cu un al doilea val neointerbelic, de data asta arhivistic, arheologic, dupa un demers consistent de recuperare sub semnul “patriotismului” inceput sub Ceausescu. Un val de sentimente dubioase isi primea in sfirsit si documentele.
“Cazul” ramine deschis doar acolo unde merita
Este si explicatia pentru care Mihai Iovanel ii dedica o monografie “ideologica” lui Sebastian. Aici gasim efectul straniu al unui text atit de bine documentat dedicat unui scriitor pe care criticul il asaza ferm in raftul doi. Nu mai e o chestiune de estetica, Sebastian e “un caz”, deci sa nu ne mai pierdem in cocktailuri prafuite de etic si estetic. Aerul de laborator, de experiment al cartii a si trezit deja fioruri unor recenzenti care resimt raceala de autopsier a lui Iovanel. De unde vine “raceala”? Din incercarile in buna parte reusite de taxare ferma a derapajelor din receptare. Paginile dedicate Martei Petreu, care vedea in Sebastian “extremistul moderat”, sint relevante, la fel demontarea teoriilor conspiratiei in ce priveste moartea scriitorului; la fel se intimpla si cu judecarea pozitiei fragile in spatiul public a lui Sebastian. Iovanel vrea sa lase deschis “cazul” doar acolo unde merita.”
Întregul articol, în Suplimentul de Cultură.