Mai bine de jumătate dintre ofiţerii de poliţie din Grecia au votat pentru partidul neonazist Chrysi Avgi la alegerile din 6 mai, arată statisticile năucitoare publicate de ziarul elen To Vima şi citate de Ansa.it.
To Vima a analizat voturile exprimate la diferite secţii de votare, inclusiv cele situate lângă secţiile de poliţie şi folosite, potrivit publicaţiei elene, de oamenii legii.
Rezultatul: între 45 şi 59% dintre poliţişti au votat pentru Chrysi Avgi, spun ziariştii.
Formaţiunea neonazistă Chrysi Avgi (Zori de aur) a intrat pentru prima dată în Parlament, după ce a obţinut un scor de 6,84%, potrivit rezultatelor oficiale. Chrysi Avgi a tunat şi a fulgerat în timpul campaniei împotriva imigranţilor ilegali. Liderul grupării, Nikolaos Michaloliakos, a respins eticheta de neo-nazism, susţinând că el şi colegii săi sunt de fapt naţionalişti convinşi.
Mesajele partidului îi îndemnau însă pe greci să scape ţara de “mirosuri”. Liderii comunităţilor de imigranţi şi-au declarat groaza. “Acest rezultat este încredibil. Este o situaţie foarte serioasă, foarte periculoasă”, a declarat liderul comunităţii de imigranţi pakistanezi.
Principala temă de campanie a neonaziştilor a fost însă respingerea pachetului de ajutor venit din partea UE şi FMI. Michaloliakos i-a denunţat pe “trădătorii” care au adus ţara în actuala situaţie, a cerut respingerea politicilor de austeritate şi ştergea datoriilor ţării.
El a declarat că grupul său va lupta împotriva “cămătarilor mondiali” şi “sclaviei” impuse, în opinia sa, ţării sale de către Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Mesajul lui pentru alegători: “Nimeni nu ar trebui să se teamă de mine dacă este un bun cetăţean grec. Dacă sunt trădători – nu ştiu ce să zic”.