Asistăm zilele acestea atît în România, cît mai ales în Republica Moldova la un soi de serbare-comemorare a ceea ce pe rețelele de informare se numește ”200 de ani de ocupație rusească”. Recunosc că nu sînt un mare fan al patriotismului verde, gălăgios și demonstrativ care vehiculează argumente lacrimogene sau un soi de ură virulentă, dar golită de reflecție. E la fel de adevărat că la 200 de ani de la ACEL eveniment trebuie să-l comemorăm, dar poate altfel, mai așezați, mai puțin obsedați de ACELEAȘI teme și clișee. Cei ”200 de ani de ocupație rusească” poate nu sînt chiar 200 de ani, poate că în acești ultimi 200 de ani am avut și o perioadă în afara acestui Imperiu sau poate că ar trebui să ne reamintim că există de ceva timp un stat numit Republica Moldova care încă așteaptă să fie gîndit și asumat. Poate era un moment prielnic pentru reflecție, în care să cugetăm ceva mai atent asupra a ce s-a întîmplat cu noi în acești ultimi 200 de ani? Poate ar trebui să ne reamintim că istoria nu trebuie iubită sau urîtă, ci doar înțeleasă și asumată. Prea multă patimă pentru trecutul nostru și prea puțină înțelegere pentru istoria nostră spune de fapt că noi sîntem în mare parte sclavii acelui trecut. Din păcate aceste lucruri arată că noi încă ne zbatem undeva la finele secolului XIX, ca și cum secolul XX nici nu a existat. Dar el a existat și a lăsat urme și răni foarte adînci. Iar cel mai grav lucru e faptul că de istoria noastră se ocupă politicienii, oameni care nu ar trebui sa se ocupe de trecut, ci de prezent și viitor. Dar asta e o altă discuție.
În timp ce tineri în tricouri negre (prea multe din păcate) și bătrîni cu icoane și steaguri tricolore în mînă încercau să ne demonstreze că ”Noi sîntem români” , undeva departe, dar din păcate nu la București, Iași sau Chișinău, se întîmpla un altfel de eveniment. Un eveniment de o importanță semnificativă și de lungă durată, dar nu atît de vizibilă. Orașul cu pricina se cheamă Moscova, fostă capitală a acelui imperiu căruia i-a aparținut pînă acum vro 20 de ani și gubernia Basarabia. Iar evenimentul la care fac referință nu era decît o lecție publică ținută de doi dintre tinerii istorici basarabeni Andrei Gușco și Victor Taki cu titlul ”История с Бессарабией”, moderată de cunoscutul istoric rus Alexei Miller. Cum lecția și dezbaterile care i-au urmat au putut fi vizionate și online (o puteți vedea pe polit.ru), am urmărit cu mare atenție evenimentul. Surpriza foarte plăcută a fost aceea de a descoperi nu doar doi istorici dobă de carte, ci și două minți sclipitoare care au reușit nu doar să ne ofere date, informații importante, ci să explice semnificația acestui ”trai împreună” în Imperiul țarist și cum s-a întîmplat să trăim împreună.
Povestea evenimentului este însă puțin mai complexă, de aceea și spun că e foarte semnificativă. Prelegerea vine de fapt în urma apariției unui volum – atenție, la Moscova, nu la București sau Chișinău, cum ne-am aștepta – la o editură rusă prestigioasă (NLO). Volumul ”Бессарабия в составе Российской империи / Basarabia în componența Imperiului Rus” semnat de cei doi istorici face parte din cadrul unui proiect al editurii NLO în colaborare cu CEU (Central European University) numit ”Окраины Российской империи” și care analizează aceste zone de periferie ale Imperiului.