Creşterea în popularitate a partidelor populiste de pe continentul nostru pare să fie un ecou al succesului înregistrat de Tea Party în Statele Unite. Cele două mişcări nu au totuşi aceeaşi istorie, explică un jurnalist de la De Morgen, corespondent la Washington. Chiar dacă rezultatul este acelaşi: guvernele riscă paralizia. Excerpts.
În mass-media americană s-a vorbit recent despre un”Tea Party european” (Boston Tea Party, acţiune simbolică pentru revoluţia americană. Preluarea numelui est un transfer propagandist al valorii patriotice şi al promisiunii conţinute de debuşeu concret – a urmat revoluţia N.T.). Se pare că bătrânul continent ar fi făcut cunoştinţă cu această mişcare de când cu victoria Adevăraţilor Finlandezi în alegerile din această ţară şi cu performanţele – deocamdată în sondaje – ale preşedintei Frontului Naţional, Marine Le Pen, în Franţa.
Se spune că sentimentele care animă mişcarea Tea Party au fost exportate în Europa. Când plouă în Washington, pică la Helsinki, Paris şi în Flandra. Şi când Tea Party-ul american se ridică împotriva Washington-ului, Tea Party-ul european se revoltă împotriva Bruxelles-ului.
Noţiunea de Tea Party european nu are nici un sens
Să fim clari : în afară de câteva cazuri izolate, care au o pagină Facebook, noţiunea de “Tea Party european” nu are absolut niciun sens. Ci chiar dimpotrivă. Tea Party este o expresie americană, şi anume a unor sentimente care în Europa au un debuşeu de ani de zile cu partide precum Vlaams Blok, devenit Vlaams Belang [VB, partid naţionalist flamand de extrema dreaptă] în Flandra, Frontul Naţional în Franţa, Lista Pim Fortuyn [dizolvat în 2008] în Olanda sau Liga Nordului din Italia. [Şeful VB-ului] Filip Dewinter îşi rostea deja discursurile atunci când [simbolul Tea Party american] Sarah Palin încă îşi ajuta soţul ei în întreprinderea sa de pescuit său în Wasilla, Alaska. Suntem deci îndreptăţiţi de a revendica paternitatea a ceea ce se întâmplă la noi acasă.
Putem observa de asemenea că mişcarea poreclită “Tea Party european” este preocupată de menţinerea câştigurilor sociale, în timp ce versiunea americană este dimpotrivă îngrozită la ideea de un stat al bunăstării după modelul european. [Preşedintele american Barack] Obama nu poate lua nicio iniţiativă în domeniul social, fără să işte plângeri că aduce comunismul în ţară. Diferenţele sunt deci numeroase. Şi totuşi originile resentimentului sunt foarte asemănătoare.
În fond, este vorba tot despre temerile existenţiale ale muncitorilor albi şi ale clasei de mijloc. Pe ambele maluri ale Oceanului Atlantic, cetăţeanul alb se teme de a-şi vedea ţara luată ostatică, de a fi împins deoparte de imigranţi şi de a asista la dispariţia unei lumi în care a trăit atât de mult timp în confort. De asemenea, pe ambele maluri ale oceanului, există această aversiune faţă de orice fel de elite arogante care privesc cu dispreţ oamenii obişnuiţi şi nesocotesc propriile lor caracteristici naţionale.
jimmy buffett tour 2011
huntington learning center
healthy breakfast ideas
ibooks for mac
chicken salad sandwich recipe