Sunt alegeri locale în România la sfârșitul lui septembrie 2020. Localitățile s-au umplut de afișe electorale, feluriți candidați grăbindu-se să-și prezinte oferta electorală. „Reușim împreună”, „Despre taxa abuzivă de salubrizare”, „Stradă cu stradă schimbăm România”, „Acum este momentul nostru (Milioane de tineri români răspund provocării lansate generaţiei lor de a recrea ţara în care vor să trăiască)”, iată câteva noi contribuții la istoria sloganurilor electorale din perioada postcomunistă. Ca la un examen cu repetiție, pe lângă partidele mainstream – azi Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) –, apar nou-veniții care promit că totul se va schimba, premisa fiind că ultimii poftiți la festinul electoral nu au mâinile pătate și nici corupția în sânge. Anul 1996 a fost momentul celor 15.000 de specialiști. După un interludiu PSD (2000-2004), în 2004, fiecare român a fost invitat să se imagineze în chip de Vlad Țepeș și să tragă (simbolic) în țeapă vechea politică murdară sau, dacă trasul în țeapă era cumva prea crud, măcar să-i ardă pe corupți. În 2008-2009, s-a continuat cu „anti-corupția”, pentru ca acum să se ajungă în zona liberă de neo-penali, a ultra-liberalilor de la USR PLUS.
Aceste diverse strategii de campanie pot urca sau pot coborî partide și candidați în preferințele electoratului. Dar ce se întâmplă oare în spatele acestui spectacol de comunicare politică? Cum se desfășoară campania electorală în periferia românească, în județele Călărași, Ialomița, Olt sau Vaslui? Ce miză au alegerile în localitățile rurale Cârna, Măceșu de Jos, Cioroiași, toate cu o populație sub 1.500 locuitori? Ce se poate spera aici? Ce se va întâmpla după alegeri în fostele orașe monoindustriale Anina, Aninoasa, Baia Sprie, Balș, Buhuși, Călan, Petrila, Plopeni, Victoria sau Zlatna? Ce strategii de dezvoltare vor fi aplicate în aceste periferii ale periferiilor? Admițând că aplicarea sârguincioasă a legii va multiplica numărul anahoreților non-coruptibili, iar fenomenul corupției va tinde spre zero, cum va arăta economia în localitățile mai sus menționate? Se vor crea noi locuri de muncă pe ruinele vechilor fabrici, IAS-uri și SMT-uri?
Dezvoltarea este inegală în capitalism, inegalitățile geografice individualizându-se ca vulnerabilități clasice ale creșterii neoliberale (vezi Neil Smith, „Uneven development Nature, capital and the production of space”, Athens: The University of Georgia Press, p. 143). România, ca periferie a capitalismului central, își are și propriile periferii interne; Bucureștiul nu-i totuna cu județul Vaslui, după cum, economic vorbind, județul Cluj nu seamănă mai deloc cu județul Călărași. Diferențele de dezvoltare sunt istoric structurate și perpetuate, inegalitățile dintre regiuni existând și în urmă cu 100 de ani. Nici Bucureștiul nu este monocrom economic, cartierul Cotroceni având prea puține în comun cu Rahova-Ferentari, spre exemplu, chiar dacă ambele sunt în același sector (cinci).
Continuarea aici