Premierul tehnocrat Dacian Cioloș a lansat săptămâna trecută o platformă de guvernare care se vrea, pasămite, vizionară și trans-ideologică, însă care de fapt nu e decât o altă înșiruire de clișee sforăitoare și idei fixe neoliberale, cu care elitele politice ne-au făcut capul calendar în ultimul deceniu (până și titlul e luat de la Ponta). Asta când nu e vorba de mistificări fățișe:
Am promis că nu voi candida în aceste alegeri și că nu mă voi implica politic pe durata acestui mandat. Decizia mea rămâne fermă, iar Guvernul pe care îl conduc rămâne unul independent.
Primul paragraf, primul fals grosolan. Faptul că ești independent de partidele politice nu înseamnă că ești independent politic. În plus, când ministrul tău al comunicațiilor spune că gratuitatea învățământului e o reminiscență a comunismului (!), iar cel al transporturilor că mersul cu trenul e un lux (!!), atunci nu mai poți prosti pe nimeni că te afli în fruntea unui guvern independent. E un guvern care urmează foarte clar linia pură și dură a ideologiei dominante.
Totodată, a avut rostul de a da partidelor politice răgazul necesar să se reformeze, să recâștige încrederea oamenilor, să se deschidă mai mult spre societate. Unele partide nu par să fi mers pe această cale.
Aici ni se sugerează că unele partide ar fi mers pe calea reformei. Care ar fi alea?! Și cum se pupă atacul ăsta voalat la PSD cu independența politică pomenită la început? Nu că PSD nu merită atacat, ba din contră, dar să renunțăm la pretențiile de neutralitate trans-partinică. În fine, să vedem cum stă treaba cu cele „10 principii ale unei guvernări pentru cetățeni”.
#1
Nicio forță politică din România nu trebuie să pună opreliști luptei împotriva corupției, să slăbească justiția și statul de drept. Corupția înseamnă sărăcie, corupția ne condamnă la subdezvoltare. (…)
Problema cu primul principiu nu e atât că e un truism colosal, cât că e un truism incomplet, care percepe exclusiv unilateral relația dintre corupție și sărăcie. Punând sub preș rolul jucat de sărăcie în perpetuarea corupției, Cioloș pune convenabil lupta împotriva sărăciei pe plan secund (pe planul cinci, mai exact, în lista asta de principii). Dacă discutăm de corupție ca fenomen generalizat, și nu doar de corupția de la nivel înalt, atunci e în primul rând un fenomen economic, care e cu atât mai pregnant și mai adânc înrădăcinat cu cât sărăcia e mai mare și mai structurală. Pe scurt, dă salarii decente medicilor și profesorilor, și o să vezi că vei reduce și cultura șpăgii din sănătate și educație!
#2 & #3
(…) La 100 de ani de la Marea Unire, România merită o clasă politică cinstită, care să devină un model de etică și onestitate, nu de populism și demagogie. Merită un Parlament ai cărui membri respectă justiția, care țin cont de nevoile și de așteptările societății, care lucrează pentru țară, nu pentru interese private. (…) Respectul pentru cetățeni trebuie scris în ADN-ul administrației. Doar în felul acesta administrația va inspira încredere și respect.
Încă o rafală de platitudini sterile, pe care le repetă mecanic, de ani încoace, toate partidele și toți politicienii, corupți și necorupți la grămadă. Însă retorica asta goală de conținut servește și ea un rol foarte precis: de-a evita confruntarea problemelor grave din societatea românească – slujbele puține și prost plătite, pensiile și ajutoarele sociale mizere, criza acută a locuirii (despre care nu se suflă o vorbă aici), subfinanțarea și proasta calitate a serviciilor publice, decalajul dintre sat și oraș etc. Căci confruntarea acestor probleme ar însemna o altă politică fiscală și de redistribuire, ceea ce ar contravine dogmelor neoliberale pe care Cioloș și tehnocrații ca el le slujesc conștiincioși.
#4
Creșterea economică sănătoasă și nivelul de trai vor putea fi menținute numai dacă vom crea mai multe locuri de muncă. Creșterile de salarii, de pensii sunt posibile numai dacă există suficienți oameni care muncesc, care aduc valoare în economie. (…)
Ăsta e probabil cel mai strident fals neoliberal din tot manifestul! Degeaba ai creștere economică, Dacian Cioloș, dacă ea nu se reflectă în standardele de viață ale tuturor românilor, iar pentru asta ai nevoie, în primul rând, de salarii mai bune. Or, salariile mai bune nu depind exclusiv de crearea de locuri de muncă, că poți avea milioane de noi locuri de muncă pe salarii mici, ca în cazul economiilor pretins ieșite din criză (SUA, Marea Britanie etc.). Salariile mai bune depind în primul rând, surpriză!, de creșterea salariilor și de transferarea poverii fiscale dinspre angajați spre angajatori, dinspre săraci spre bogați, dinspre indivizi spre corporații, nu invers, cum propune guvernul Cioloș!
#5
(…) Avem unul dintre cele mai ineficiente sisteme de asistență socială din Europa. În loc să fie sprijiniți, cei mai săraci dintre noi sunt puși pe drumuri, sunt folosiți ca masă de manevră electorală. România are nevoie de un nou concept de incluziune socială, bazat pe activarea economică a celor în nevoie. Trebuie să continuăm reforma asistenței sociale, să promovăm pachete de sprijin integrat pentru oamenii săraci și pentru familiile lor, care să ducă la o reală integrare în societate: locuri de muncă, sănătate, școală pentru toți.
La fel ca la punctul anterior, Cioloș face pe dracu-n patru ca să nu pomenească ceva de subfinanțarea – și nu doar ineficiența – sistemului de asistență socială, la ora actuală cea mai prost finanțată din toată Uniunea Europeană. Orice numai să nu sugerăm măcar ideea de redistribuire ori taxare progresivă, orice numai să atacăm problema de la rădăcină nu. În schimb, Cioloș ne anunță că trebuie continuată „reforma asistenței sociale” – în traducere liberă, tăierea și mai drastică a fondurilor. Ce se întâmplă cu cei care au nevoie de ele? Simplu, îi punem la treabă – se cheamă „activarea economică”!?! E ca și cum i-ai striga unuia care se îneacă să nu mai dea din mâini, ci să respire. Se întâmplă în țări mai „civilizate”, ca Marea Britanie, unde statisticile oficiale arată că mii de oameni cu dizabilități au murit în ultimii cinci ani de austeritate după ce le-au fost retrase ajutoarele sociale și declarați apți de muncă (recomand „I, Daniel Blake” dacă nu l-ați văzut deja). Și unii se mai minunează când le vorbești de luptă de clasă. Există, numai că e profesată de stânga și mai degrabă practicată de dreapta.
#6
La aproape 100 de ani de la Marea Unire, România nu are o autostradă care să treacă munții. (…) La asta ne-au adus inconsecvența, incapacitatea de a duce până la capăt proiecte și de a avea abordări strategice, sistemele arbitrare de a distribui banii cu scopul de a “cumpăra” primari pentru campania electorală. (…)
Aici ni se amintește ceea ce știam deja, că din cauza guvernelor corupte și incompetente de după 1989 suntem unde suntem. Corect, atât de corect și de bine-știut, că deja e redundant s-o mai spunem. Și contra-productiv, pentru că acoperă ce trebuie spus și nimeni acolo la vârf n-o face: despre cum companii străine ca Bechtel, care ne iau banii pentru autostrăzi și pleacă bine mersi fără să-și facă treaba. În genere, corupția e percepută ca un flagel exclusiv autohton, iar rolul jucat de corporațiile multinaționale (și de ambasadele străine care le reprezintă interesele) e băgat sub preș. Alde Microsoft, Chevron, Gabriel Resources, Schweighofer etc. pot să dea șpăgi și țepe statului român, pot să distrugă resursele naturale ale țării și să exploateze forța de muncă, pot să-i intimideze și să-i șantajeze pe cei câțiva care li se opun ș.a.m.d. – îi lăsăm în pace, să facă ce vor, că doar au venit aici să investească și să creeze locuri de muncă, nu?
#7
(…) Trebuie să dăm o șansă egală elevilor și profesorilor din mediul rural, să recuperăm și să dezvoltăm învățământul tehnic, agricol și învățământul dual astfel încât școala să înțeleagă realitățile pieței, să lucreze direct cu întreprinderile și să fie direct cuplată la economie.
Cioloș începe surprinzător de bine când vorbește despre educație, ba chiar pomenește de subfinanțare și de excluderea săracilor. Își revine spre final însă, când trasează explicit funcția primară a sistemului de educație în capitalismul neoliberal: nu formarea de cetățeni capabili să gândească cu mintea lor și să-și urmeze chemarea, care o fi ea, ci crearea pe bandă rulantă de forță de muncă pentru nevoile capitalului. Așadar, un sistem educațional subordonat pieței, pe potriva unui sistem social și economic în care indivizii sunt subordonați pieței. Asta e misiunea tehnocraților ca Cioloș: marketizarea a ceea ce n-a fost deja marketizat.
#8
Prea mulți medici pleacă din țară. În România nu s-au mai construit spitale noi, România nu a avut în ultimii 26 de ani un plan de extindere, de dezvoltare, de modernizare a infrastructurii spitalicești. Odată cu alocarea unui buget suficient, este nevoie de o reformă profundă a sistemului de sănătate, care să elimine corupția, politicul și conflictele de interese din managementul spitalelor, care să ofere condiții de muncă și de dezvoltare decente, astfel încât medicii noștri să rămână în țară. (…)
Ca să fim corecți, punctul despre sănătate este în linii mari bun și, surprinzător, nu ridică problema privatizării. Și totuși, dincolo de vorbele astea frumoase, ce a făcut guvernul Cioloș mai concret în privința îmbunătățirii sistemului de sănătate? Au crescut salariile cadrelor medicale în mod semnificativ? S-a început pe undeva construirea unui spital sau a unei clinici, poate în comunitățile rurale unde nu există nici urmă de asistență medicală? S-a făcut ceva în privința lipsei acute de medicamente și echipamente din spitale? Sau a lipsei acute de personal? Cioloș a avut totuși un an de zile la dispoziție. Ce a făcut mai exact?
#9
(…) Uniunea Europeană este în criză. România trebuie să decidă dacă vrea să fie parte din problemă sau parte din soluție. Trebuie să decidem dacă preferăm o Europă a populismului, a etnocentrismului și a demagogiei sau o Europă a democrației, a toleranței și a prosperității. (…) Avem forța de a deveni ancora din Est a Europei unite. Avem forța să rămânem cel mai de încredere partener din Europa de Est al Statelor Unite ale Americii. Totodată, avem datoria istorică și morală de a-i ține lângă noi, pe o cale europeană, pe românii din Republica Moldova, de a pregăti regăsirea neamului nostru în orice formă vor dori generațiile care vin, de aici și de dincolo de Prut.
Aici ni se prezintă succint rețeta de politică externă pentru orice colonie care se respectă. Se începe cu o platitudine pro-europeană care, evident, ignoră complet faptul că Europa aia „a populismului, a etnocentrismului și a demagogiei” este în mare parte produsul politicilor neoliberale și nedemocratice duse de UE de peste douăzeci de ani încoace. Se continuă cu clișee grandomane despre rolul României pe plan internațional, menite de fapt să cosmetizeze tributul adus șefilor de la Bruxelles și Washington – schema clasică a sclavului de casă care-și reasigură stăpânul de loialitatea sa. Și se încheie cu o mostră din miezul aceleiași Europe „a populismului, a etnocentrismului și a demagogiei” denunțată cu doar câteva rânduri înainte (ca să nu mai vorbim de ideea complet patriarhală că România ar avea vreo misiune de a-i ține pe cetățenii altui stat pe „calea europeană”).
#10
Cei mai mulți dintre românii plecați să muncească în străinătate fac asta pentru că și-au pierdut încrederea că acasă se poate mai bine. Avem datoria de a le respecta decizia, de a-i proteja și sprijini acolo unde au ales sa trăiască, dar și obligația de a nu-i înstrăina de țară și de a-i încuraja să se întoarcă acasă. România este a fiecăruia dintre noi, cetățenii ei, în măsura în care ne-o asumăm, indiferent de etnia noastră, de credințele noastre, de locul unde trăim sau muncim. La 100 de ani de la Marea Unire, o Românie puternică are nevoie mai mult ca oricând de un spirit de neam puternic, de un țesut social solid, bazat pe valori, bazat pe ceea ce ne definește și ne unește. (…)
La fel ca restul programului, ultimul punct e o junglă deasă de stereotipuri în care te zbați în zadar să găsești o soluție cât de cât concretă la problemele (parțial) identificate. Cum să nu plece oamenii din țară, când locurile de muncă sunt puține și prost plătite, locuințele sunt prea scumpe, iar serviciile publice sunt la pământ?! De la asta trebuie pornită orice discuție serioasă despre emigrația în masă a românilor, dar Cioloș se face că plouă. În schimb, ne mai servește o porție reîncălzită de platitudini vagi despre „spiritul de neam puternic”, „țesutul social solid” și „valori” (care or fi alea, că „valori” pur și simplu pot însemna orice!). Nu, mersi. Nu de sloganuri populiste au nevoie românii pe care sărăcia îi forțează să plece din țară.
Una peste alta, platforma lui Cioloș este la fel de săracă în formă și în conținut ca toate celelalte platforme, programe, agende și proiecte de țară cu care politicieni de toate culorile ne-au tot plictisit în ultimii ani și care valorează mai puțin decât hârtia pe care au fost tipărite. Dincolo de banalitățile greu de suportat, avem aici, la ochiul liber, mai toate dogmele pro-piață ale capitalismului neoliberal (în ciuda rezultatelor lor catastrofale în toată lumea de peste 30 de ani încoace). Iar asta face cu atât mai periculoase pretențiile de neutralitate ale tehnocraților ca Cioloș: a nega că ai vreo agendă ideologică pe ideea că agenda ta e pur și simplu „de bun simț” înseamnă a încerca să o ferești de critici și de orice dezbatere serioasă. Căci cine critică sau mai vrea să dezbată ce e „de bun simț”? Ceea ce e cel mai ideologic lucru cu putință, la fel cum cei mai buni hoți sunt ăia care te fură fără să-ți dai seama. Tocmai ăsta și e rolul tehnocraților: în plină criză globală a neoliberalismului, ei consolidează pe șest hegemonia neoliberală. Hai să-i dăm în fapt!