Herta Müller luptă foarte sincer cu stalinismul, comunismul, Securitatea şi cu tot soiul de alţi zombies estici care pot infecta sănătatea statului de drept în Vest. Nu luptă interesat, cu recompense diverse – precum Tismăneanu et comp. Probabil chiar crede în sensul acestei lupte în România de azi. Poate vrea să audă o critică exasperată, dar sinceră, a platitudinilor periculoase în care s-a blocat. Un gest amical de la un nimeni din Est; poate după Nobel e şi mai greu să primeşti o bătaie pe umăr şi un simplu „nene, ai luat-o razna”. Mă ofer. Aşadar:
Stimată Herta Müller,
Nu ştiu cum să-mi fac înţeles dezgustul. L-am avut şi când citeam relatări stupide ale presei străine, germane sau franceze, despre românii comunişti de peşteră care au creierul spălat de securişti. O să încerc să explic prin exemple. Am primit zilele trecute, de la un prieten, un articol excelent semnat de Dani Rockhoff (aici). Vedem în sfârşit lucruri mai puţin cunoscute despre Germania: ţepe uriaşe date muncitorilor sau angajaţilor de orice fel, spulberarea pensiilor sub privirile impasibile ale autorităţilor. Pare aproape o poveste românească. Avem aceleași probleme, numai că s-ar putea ca marile corporaţii să fie mai gentile cu voi acolo decât cu cetăţenii de mâna a doua sau a treia.
Este povestea angajatului de pretutindeni în ziua de azi. Sunt lucrurile care ne spulberă pur şi simplu, care fac din panicile cu libertatea de exprimarea nişte floricele discursive penibile. În Germania, după o astfel de ţeapă, încă mai există o plasă socială de susţinere. În România, s-a dus. O vând pe toată, fie că-s PSD, fie că-s PDL. Asta e problema, Herta Müller! Veţi spune imediat că iau apărarea USL. Dar nu fac decât să critic politicieni pentru chestiuni care chiar contează. Unora li se pare mai eficient să le zică stalinişti. Mie mi se pare mai eficient să văd cum toate puterile, succesiv, se lasă cumpărate ba de corporaţii, ba epuizează banii publici pentru clienţii lor. Ponta îi reproşa nişte lucruri lui Boc: acum le face chiar el, fie că e vorba de gaz de şist sau de privatizarea sănătăţii. Cum aş putea fi cu USL când chiar vreau măsuri sociale şi politici serioase de protecţie în faţa capitalului?
Ne dăm scriitori angajaţi – dar în ce ne angajăm? Simţiţi, doamnă Herta Müller, o misiune foarte apăsată de a clarifica istoria? Atunci explicaţi-le tinerilor cum o mişcare de scriitori germani din Banat, toţi foarte buni, au atacat regimul de pe poziţii de stânga, marxiste. Explicaţi cum şi aceşti oameni cu credinţe pe care azi le dispreţuiţi au fost urmăriţi de Securitate. Explicaţi-le tinerilor istoria în toată complexitatea ei şi, mai ales, observaţi când mizele şi opresiunea îşi schimbă natura!
V-aţi certat cu Cărtărescu pentru că aţi pus problema pasivităţii în timpul regimului Ceauşescu. De fapt, faceţi parte din aceeaşi lume cu scriitorii pe care îi acuzaţi de pasivitate. Să nu vă miraţi dacă peste 10 ani vor veni alţii şi vor întreba cu aceeaşi cruzime, sau poate chiar mai mare decât a dvs.: ce dracu făceau Müller sau Cărtărescu ăştia în anii 2000, în timp ce totul se ducea de râpă? Întrebaţi un tânăr de 20-30 de ani cum dracu mai face să-şi găsească loc pe lume acum. Sau vorbiţi cu unul dat afară de la job la 40-50. Poate veţi reuşi să păreţi altceva decât prototipul scriitorului care strigă tare doar ca să alunge strigoii.
Pentru că ceea ce spuneţi, doamnă Müller, o spun şi vocile ultraoficiale. Spuneţi că problema nu-i că supravieţuirea costă din ce în ce mai mult şi că, spre deosebire de acum 20 de ani, ni se pregătesc nu doar spitale mizerabile, ci spitale mizerabile contracost. Spuneţi că problema ar fi de fapt că suntem virusaţi, stalinizaţi. USL e doar încă un grup de lobby cu aer politic. Ce rost au balivernele cu Securitatea? De ce nu-i atacaţi acolo unde-i doare? Păi lor exact poveştile astea cu stalinişti le convin. Aşa cum îi convin şi lui Traian Băsescu.
Herta Müller, sunteţi o persoană publică şi tot capitalul simbolic îl folosiţi pentru poveşti care ridică eventual nişte sprâncene nelămurite. Aţi văzut ce pericol naţionalist se ridică ca ripostă la globalizare financiară fără milă? Aţi scris vreun rând despre Estul exploatat la negru în Vest, cu complicitatea autorităţilor şi cu muncitori de aici care, evident, nu au de ales decât s-o facă cu zâmbetul pe buze şi să mai şi mulţumească dup-aia? Aţi scris vreun rând despre ce fac corporaţiile în Vest sau, şi mai rău, în Est? Aţi căutat vreun alt răspuns decât „comunismul” la dezlânarea ultimelor legături sociale din jur?
I-am scris lucruri din astea şi dlui Ujică, v-o scriu şi dvs. Alegerile din România s-au terminat de mult timp. Vor face exact acelaşi lucru şi nou-veniţii, am strâns aici multe dovezi. Vor face pe un teren mult mai instabil ceea ce fac mulţi politicieni şi în Vest. Îşi vor călca în picioare propriii cetăţeni, vor sprijini grupuri de interese financiare şi se vor bate în piept că-s mari germani sau mari români. Prostiile astea sunt cu atât mai dureroase pentru România (nu mai enumer motive culturale, politice, istorice) şi, cu ceva anestezie, pentru alţi cetăţeni europeni mai securizaţi de propriul lor trecut.
Scriitori ca dvs. ar putea să spună în sfârşit clar cât de globală e problema şi ce răspunsuri greşite încep să dea politicienii sau intelectualii lor. Dar nu, preferaţi să găsiţi „specificul local” – să spuneţi că 60% dintre români votează cu „staliniştii”.
Cunosc binişor literatura de aici, scriu literatură aici. Vă spun că faceţi ce făceau scriitorii în anii ’60-’70, când scuipau pe „obsedantul deceniu” pentru că aşa le dăduse voie Ceauşescu. Faceţi mai rău vorbind decât face Mo Yan, pe care-l acuzaţi că tace. Dvs. apăraţi libertatea de expresie acum ca să nu apăraţi libertatea de a avea o casă, o slujbă cât de cât sigură şi un sens cât de cât în matricea socială.
Apropo, numeaţi un dezastru premierea lui Mo Yan, un scriitor pe care, aşa dat cu regimul chinez cum o fi el, l-am citit cu declaraţii de zece ori mai incomode (despre situaţia economică a Chinei, despre bomba socială de acolo, despre lupta de clasă reală, despre corupţie) decât conformismul agresiv al marilor luptători vestici pentru libertate. Măcar el ştie lecţia de bază: ce libertate e aia fără minimă justiţie economică, fără egalitate?
Dvs. şi mulţi alţi scriitori, artişti mari, deţinători ai puterii simbolice acum, nu le mai spuneţi absolut nimic unor nimeni ca mine. Dacă nici în ăştia 5 ani toată pătura de jos europeană (da, în zona asta sunt 80% dintre români) sau pătura de angajaţi la limita supravieţuirii (pot fi estici, pot fi imigranţi, pot fi cetăţeni ai ţărilor vestice care au stigmatul de imigrant şi la a doua generaţie, pot fi angajaţi germani get-beget cărora tocmai li s-au topit pensiile sau asigurările) nu v-au impresionat încă înseamnă că puterea din ziua de azi chiar şi-a făcut treaba. Pe Mo Yan l-or fi cumpărat ameninţându-i libertatea. Dar dvs. sunteţi un om al puterii fără ca măcar să vă fi ameninţat cineva cu ceva. Ignoraţi problemele mari ale zilei din convingere. Asta e cel mai trist.
Suntem pe o navă găurită, într-un Titanic. E adevărat, unii primesc barcă de salvare, alţii nu. Ca să păstrăm imaginea până la capăt, ce-ar fi toată lamentaţia cu libertatea de expresie şi ameninţarea bolşevică în acest context? (Sunt ziarist și ştiu cât de importantă e libertatea de expresie, dar mai ştiu și cât de uşor devine câinele de pază al democraţiei un câine de companie al clasei conducătoare.) Situația de acum aduce mult cu lăutarii ăia care le cântau bogaţilor în timp ce coborau în bărci. Îmi pare rău, dar, şi pentru ce a fost înainte de ’89, şi pentru ce se întâmplă acum, rolul artistului e unul singur: să deranjeze, cu un milimetru măcar, puterea, prejudecăţile majorităţii sau ale elitei conducătoare.
Nu seamănă cu nimic din ce faceţi dumneavoastră.