Pentru criticii mişcărilor anti-fracking

Multă luciditate şi imparţialitate s-a coborît în analismul român, mai ales după ce a fost anunţată şi o “zonă specială de siguranţă publică” la Pungeşti.  Asta mai ales în condiţiile în care, în cazul exploatării gazelor de şist, mi se pare că mare parte din blocul civic animat de exploatarea de la Roşia a făcut pasul înapoi. De oboseală, de frica de violenţă, din teamă că ar fi o opoziţia prea pe faţă visului capitalist etc.

de C.Rogozanu

Încerc să demontez nişte argumente care tot revin în încercarea de bagatelizare a rezistenţei de la Pungeşti.

Primitivismul şi lipsa de contact cu lumea reală a cetăţenilor din rural. Nu puţini îi tot trag cu “înapoierea” ţăranilor cărora le e frică şi de umbra lor. Poate ar trebui amintit că din zona rurală au plecat mare parte din milioanele care muncesc acum afară. Că oamenii ăştia au contact cu alte lumi, nu doar centrul românesc, că nu sînt picaţi din lună.

Frica iraţională e de fapt foarte raţională. Într-o zonă în care a rămas doar pămîntul şi ce s-o putea cultiva pe el, frica de a pierde resursele de apă este imensă. Ţăranii care ştiu cîteva chestii simple, că li se poate fura inclusiv echilibrul în sărăcie, sînt se pare mai iraţionali decît comentatorii de la centru care visează independenţă energetică pe pereţi, care acceptă rapid umflarea unei “bule a resurselor” în numele evoluţiei economice.

Evident, mai apoi contrastul dintre cetăţenii luminaţi care ar vrea modernizare şi ţăranii care sînt anti-tehnologie. Numai că exploatarea resurselor cu atîtea riscuri sînt evident exact inversul modernizării. Anii 90 au însemnat dezindustrializare. Acum ajungem la resurse. Şi dup-aia eventual o luăm în sensul invers al istoriei cu ceva iobăgie.

O altă lamentaţie curentă a pro-Chevronilor sau doar a băşcălioşilor la adresa prostestelor ţine de faptul că tinerii ecologişti agită bieţii ţărani, îi corup, le bagă prostii în cap. Păi, cum să vă spun, avem nevoie de nişte tineri de ăia care să îi îndoctrineze şi pe adormiţii de bucureşteni, furaţi de autorităţi locale din toate părţile cu reţea de apă privatizată şi din ce în ce mai scumpă, ca să dau numai un exemplu. Trebuie recuperat acel deceniu de somn şi abuz discret de dinainte de criză, în numele UE, al civilizaţiei, al  pieţei libere. E gata. Cine n-are activişti să-şi educe unii. (Nu să-i cumpere, cum zice proverbul, asta fac companiile private).

JANDARMERIE. Vă amintiţi lamentaţiile lui Ponta cînd luau protestatarii bătaie în ianuarie 2012. Atunci bătaia era în numele statutului care vroia să privatizeze urgenţele. Acum e tot în numele businessului care a privatizat deja legi. Doare şi mai mult ultima.

Pungeşti vs. Roşia Montană. Cum am tot spus, demobilizarea cu Chevron a venit tocmai pentru că de fapt multă “lume bună” susţine orice e cu americani. Însă oricît de pro-exploatare ai fi nu poţi să nu vezi tot parcursul abuziv. Bineînţeles, există întotdeauna argumentul că statul de drept trebuie apărat după ce îşi fabrică legi pe sub masă.

Unul dintre motivele des invocate de ambele tabere este “proprietatea privată”. Şi Chevron, şi antiChevron vin mereu cu argumentul proprietăţii. E o anormal că jandarmii au blocat tot, şi spaţiul public, că au izolat o localitate, că au blocat ei, nu sătenii, căile de acces.

Vorba lui Florin Poenaru, nasol e că stăm şi admirăm lupta extraordinară a oamenilor cu jandarmii. Dar suflul a fost complet îngheţat la centru. Toţi politicienii aproape tac chitic. Dacă la Roşia mai auzeai un pro sau contra, la Chevron e tăcere. Ridicolul e cu atît mai mare cu cît se tot încearcă înscenarea “terorismului” pungeştean. Unii ziarişti spun că au lovit primii activiştii şi după aia se plîng de jandarmerie. Asta e chiar sadic să spui.

Bătălia dintre moderniştii protehnologie şi ţăranii eco e absolut falsă. Disperarea acestora din urmă stă tocmai în neputinţa de a mai trata cu autorităţi care fac legi servite, care au perfecţionat abuzul economic în stare de legalitate. Fără rezistenţa străzii ar fi trecut o ordonanţă absolut nebunească precum aceea propusă pentru Roşia Montană.

Interesant e şi cazul lui Porumboiu despre care scrie Adevărul. E acuzat că ar susţine mişcările împotriva exploatării. Cumva, se reia un tipar din ce în ce mai vizibil în ultimii ani: capitalul autohton încearcă să obţină sprijin împotriva privilegiilor obţinute de marele capital. Porumboiu neagă orice apropiere. Deşi reacţia lui ar fi logică, să-şi apere afacerea de altă afacere. Problema e că ăştia, de obicei, se pupă pînă la urmă. Ţăranii nu au cu ce să vină la masa negocierilor.

Cînd sărăcia se revoltă, ne avertiza Caragiale într-un articol memorabil (1907) acum un veac, ceva minunat se întîmplă: marii inamici care valsează politic îşi dau mîna:

Au urmat, în Camere, duioase scene teatrale… În publicitatea romînească, foarte înclinată, la ocaziuni mari, către nota sentimentală, astfel de exibițiuni se numesc “scene înălțătoare”. Toată lumea a plîns, miniștri de azi, miniștri de eri, deputați, senatori, publiciști, raportori și tribunale publice; și’n fața lumii acesteia atît de emoționate, doi mari între mari fruntași, un conservator și un liberal, s’au strîns în brațe cu efusiune și s’au sărutat solemn, spălînd cu lacrimi fierbinți tot trecutul – care, ce’i drept, cam avea nevoe de spălat: în căldura luptelor de pînă eri a celor două facțiuni, primul nu numea pe al doilea decît ” trădător de neam”, iar acesta pe acela “fiul lui Belzebut”. Răscoalele făceau deci o minune: trădătorul de neam de pînă eri se preschimba în salvator al patriei; iar fiului lui Belzebut îi crescuseră peste noapte aripi de cheruvim. În fața primejdiei, pentru amîndouă egal de amenițătoare, facțiunile de guvernămînt dușmane își dau mîna spre restabilirea ordinii. Care va să zică, un guvern incapabil, deși dispune de majorități formidabile, cade; vine altul la putere declarîndu-se și el dintru început incapabil dacă incapabilul căzut nu’i dă, fără nici o reservă, concursul – tocmai după principiul gramatical că două negațiuni fac o afirmațiune: două incapacități mărturisite dau o capacitate netăgăduită.

P.S. ordinul 60 din 2010 al MAI, condiţiile pentru zona specială de siguranţă publică:

Art. 12:

• (1) Prin dispozitia sefului politiei municipale/orasenesti, in mediul urban si rural se pot constitui zone speciale de siguranta publica, in care se instituie dispozitive suplimentare de ordine si siguranta publica, folosindu-se inclusiv personal de la alte formatiuni ale politiei – investigatii criminale, detasamente de interventie rapida etc.
• (2) Constituirea zonei speciale de siguranta publica are loc atunci cand pe un spatiu restrans se concentreaza un fenomen infractional – violente, trafic si consum de droguri, prostitutie etc.
• (3) In momentul in care cauzele ce au determinat constituirea zonei speciale de siguranta publica au fost inlaturate, masurile speciale luate inceteaza.