Ciprian Domnişoru pe VoxPublica
Directori ai companiei Walmart sunt anchetaţi în SUA pentru că ar fi dat mită 24 de milioane de dolari unor oficiali mexicani. “Come on boys, are you committed to international expansion or not?” (“Mă băieţi, sunteţi puşi pe expansiune internaţională sau nu?” se întreabă Financial Times pe pagina lor de opinii “Lex” , comentând că 24 de milioane de dolari este nimica toată la veniturile de zeci de miliarde de dolari ale companiei.
Algoritmul pe care Financial Times îl descrie cu lejeritate în Mexic e unul aplicabil şi în România: politica este arena celor care fac bani. Austeritate înseamnă că populaţia suportă crizele imobiliare, de producţie, de speculă financiară. Regulile “jocului democratic” sunt de aşa natură încât politica să continue să ocrotească interesele financiare.
Spectacolul trecerii parlamentarilor din PD-L la PSD este cea mai bună expresie a acestui “joc democratic”: “Mă băieţi, facem politică sau ce facem?”. Jocul a ajuns la mize mari: se vorbeşte de un parlament unicameral în care ar intra doar cei mai ghiftuiţi dintre politicieni, cei care şi-ar permite campaniile cele mai costisitoare şi ar reprezenta interesele cele mai rentabile. Pentru parlamentarii mai ponosiţi din PD-L , ideea unui unicameral cu 999 de parlamentari ar fi o soluţie, nu are USL loc în judeţe câţi traseişti stau la uşă. Pentru parlamentarii PD-L care sting lumina după ei, reforma administrativă care ar fi trebuit să reducă numărul de regiuni şi judeţe ar fi oportună astăzi în sens invers, prin creşterea numărului de consilii judeţene.
Urmărind acţiunile bucureştenilor care încearcă să strângă cu bani puţini semnături pentru candidatul independent Nicuşor Dan, văd un drum greu care presupune ca oamenii să înţeleagă algoritmul şi să stingă televizorul. Să devină din consumatori de politică pe sticlă cetăţeni. Închiderea OTV şi negocierile Antenelor cu RCS sunt doar expresii ale “jocului democratic” care ni se pregăteşte în alegeri. În 2008 Sorin Paveliu şi jurnaliştii de la Hotnews scriau despre ce sume percepeau televiziunile pentru apariţiile politicienilor în campanie: 10- 20 de mii de euro pentru o oră la televizor.
Nu va eradica nimeni vreodată corupţia din politică, nici dacă vom trage la sorţi cine să intre în Parlament dintre toţi românii cu drept de vot. Putem schimba regulile jocului în schimb. Pentru a candida la Primăria Bucureştiului îţi trebuie 36.000 de semnături, pentru o iniţiativă cetăţenească 100.000 de semnături, în schimb orice borfaş ajunge în Parlament cu o sută-două de mii de euro. Convinşi că printre cei care nu vor veni la vot sunt mulţi susţinători ai dreptei, unii au vânturat recent ideea votului obligatoriu în România. Nu este nevoie de vot obligatoriu, e suficient ca oamenii inteligenţi să nu se mai amuze cu circul unor foşti aprozarişti comunişti şi să înţeleagă că în era internetului mobilizarea politică e o acţiune puţin costisitoare.