De curând, multă vreme ilegalul Partid al Poporului a devenit partid cu acte in regulă: Curtea de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză şi a admis înregistrarea Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD). Cum PP-DD înregistra în sondajele recente un scor destul de ridicat pentru o formaţiune încă inexistentă, am avut curiozitatea să arunc o privire peste platforma nou înfiinţatei formaţiuni politice. Eram curioasă mai ales pentru că acum ceva vreme, în cadrul unei emisiuni de la B1TV, Dan Diaconescu declara că mişcarea sa este una de stânga! Ce-i drept, justificările sale pentru care PP este de stânga au cam depăşit capacitatea mea de a înţelege logica diviziunii stânga-dreapta aşa cum se prefigurează ea în capul domnului Diaconescu. Argumentul pentru care partidul său este de stânga era că “vine cu patru taxe, în loc de peste 80”! Şi pentru a-şi demonstra apartenenţa doctrinară, la aceeaşi emisiune actualul lider al PP-DD se lansa în profeţii bătăioase, anunţând că în România va avea loc o revoltă populară a “maselor de oameni nevoiaşi, sărmani, împotriva celor bogaţi”. Pentru a rămâne totuşi în limitele cuminţeniei, dânsul a ţinut să ne precizeze că această revoltă se va produce “în limitele legale”, împăcând astfel şi capra şi varza: adică patosul revoluţionar cu legalitatea confortabilă şi lipsită de riscuri.
Ce oferă însă PP-DD în cele 20 de puncte pe care doreşte să le impună o dată ajuns la putere?
– Un populism preluat de la partidele mainstream şi doar exagerat puţin de PP-DD: câte 20.000 de euro pentru fiecare român care va deschide o afacere. Geoană promitea această sumă doar migranţilor reveniţi acasă şi care începeau o afacere. În continuarea tradiţiei, Diaconescu s-a gândit să fie mai generos: nu a crescut suma, devenită cumva referenţială între timp, dar a extins-o către un grup ţintă mai larg. La aceasta se adaugă, bineînţeles, deja răsuflatele ingrediente fluturate periodic de restul partidelor politice: mărirea salariilor şi pensiilor, locuinţe sociale, etc.
– Binefaceri care decurg din traumele personale care au marcat biografia lui Dan Diaconescu – interzicerea arestului preventiv şi a cătuşelor cu excepţia faptelor violente.
– Teribilisme cu alură de socialism primitiv – înfiinţarea unei companii naţionale, Averea Poporului, al cărui şef va fi ales direct de către popor şi care va distribui dividende egale către toţi cetăţenii.
– Revanşism à la Vadim, dar cu miză mai modestă, strict simbolică – evacuarea demnitarilor din Palatul Parlamentului, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, interzicerea subvenţionării partidelor politice. De asemenea, după ce promite să se răfuiască cu clasa politică, Diaconescu se lansează într-un avânt anti-capitalist (sic!) care îl face să promită scutirea de la plata ratelor bancare pentru toţi cetăţenii pe o perioada de 12 luni!
– Şi o demagogie cumva originală prin irealismul grosolan – anularea tuturor taxelor şi impozitelor actuale şi introducerea unui singur impozit pe venit şi proprietate, precum şi diminuarea TVA la 10%. O fi vreo ironie foarte fină de-a lui Dan Diaconescu – de când însă fiscalitatea redusă şi cota unică sunt apanaje ale stângii? Dacă asta este stânga, atunci eu sunt extraterestru!
Mă întreb stupefiată – confundă Dan Diaconescu poporul cu prostimea? Cum poate cineva care promite anularea ratelor la bancă să fie luat în serios, cărui tip de public trebuie să i se adreseze pentru ca asemenea gogoriţe să fie înghiţite?
Conform unei analize efectuate de sociologul Mirel Palada (CCSB) la solicitarea CriticAtac, votanţii PP-DD provin de regulă din zona exterioară arcului carpatic, cu excepţia Bucureştiului, fiind regăsiţi mai ales în Moldova şi Dobrogea şi foarte puţin în Transilvania. Sunt din localităţi mici, de maxim 15 000 de locuitori, predominant din mediul rural sau quasi-rural. Au studii primare şi in general sunt casnice, ţărani, muncitori agricoli şi pensionari: nu regăsim şomeri în rândul votanţilor PP-DD, şi cu atât mai puţin elevi, studenţi sau ocupaţii ce necesită studii superioare. Au venituri destul de scăzute sau medii, iar în ceea ce priveşte variabilele gen vârstă, se poate afirma că sunt mai degrabă bărbaţi trecuţi de 60 de ani şi femei cu vârsta cuprinsă între 30- 44 de ani. Prin urmare, avem un electorat format în linii mari dintr-un segment al marginalilor societăţii, al celor mai curând excluşi de pe piaţa muncii, cu acces precar la informaţie şi pentru care o promisiune ca de exemplu anularea tuturor taxelor actuale poate părea plauzibilă. Ce mi se pare grav însă este că acest gen de electorat s-ar putea să fie mai numeros decât cele între 8 şi 13% pe care le atribuiau sondajele unui potenţial Partid al Poporului: avem o populaţie agricolă de aproximativ 30% din totalul populaţiei active, la care se adaugă un număr substanţial de pensionari, prin urmare bazinul electoral al PP-DD-ului ar putea fi mult mai larg.
În acest context, declaraţia Elenei Udrea, care anunţă că odată ce acest partid va intra în Parlament, el poate „intra în calculele unei coaliţii” este concomitent surprinzătoare, dar şi predictibilă. Surprinzătoare, pentru că nu pricep cum se împacă această declaraţie cu intenţia PDL-ului de a concentra în jurul său toate forţele civice şi politice de pe dreapta eşichierului politic. Mi se pare mie sau înţelegerea noţiunii de dreapta de către doamna Udrea este asemănătoare cu cea a stângii de către domnul Diaconescu? Este însă predictibilă dacă ţinem cont de oportunismul electoral al partidelor politice din România, care nu are nici o legătură cu culoarea ideologică a acestora, de triumful unui pragmatism amoral asupra principiilor şi valorilor. De altfel, Elena Udrea o recunoaşte explicit: „trebuie văzut parcursul acestui partid şi trebuie văzut câtă susţinere va avea din partea populaţiei, până la urmă”, afirmă dânsa. Şi mai recent, inclusiv Traian Băsescu pare să întărească afirmaţia doamnei Udrea, susţinând că nu există partide imaculate: „Acest proiect (Alba ca Zăpada, n.a) poate exista, dar nu în sensul la ceva ridicol. Nu o sa găseşti partide imaculate, nu se poate”. Prin urmare, toate opţiunile sunt posibile, ne lasă să înţelegem preşedintele.
Demagogii sunt vechi de când lumea, or, aşa cum afirma Giovanni Sartori, dacă demagogia ar fi sa fie contracarată, cel mai eficient mod de a face acest lucru este de a crea in jurul escrocului politic un vid de credibilitate. Dar cine sa facă acest lucru, pe o scenă politică pe care diverşii actori politici concurează între ei pentru a excela într-ale demagogiei? Cine să se producă aşa ceva din moment ce foamea de voturi şi obsesia electorală predomină în faţa calculului raţional? În acest context, apariţia unui partid precum PP-DD nu trebuie să ne mire – el este doar caricatura burlescă, caraghioasă şi tristă a tuturor celorlalte partide politice din România.