Bogăţia dosită în offshore se referă la bani, dar mai ales la instrumente financiare depuse în altă ţară decît cea în care ai rezidenţa. Contul din Insulele Virgine, Insulele Cayman, Irlanda şi, mai ales, venerabilul şi bucolicul cont elveţian – sînt cam 60 de jurisdicţii naţionale şi subnaţionale în total. Se asigură impozitare neglijabilă, secret bancar à la Suisse, poliţe de asigurare generoase şi chiar pavilion la alegere, dacă vrei să plăteşti impozite jenant de mici pe transportul maritim.
După ce marii deponenţi ruşi au fost taxaţi în Cipru, o întreagă flotă aeriană – cu bancheri din Singapore, Elveţia, Andorra şi altele paradisuri fiscale – au luat drumul Moscovei pentru a-i convinge pe melancolicii miliardari ruşi să-şi mute banii în băncile acelor ţări. Tradiţionalul naţionalism arătat de Letonia în relaţiile cu Rusia a fost repede suspendat, în numele aceluiaşi demers. Şi cine face contabilitate creativă în Bucureşti ştie că mari firme şi familii bogate din România au beneficiat de aceleaşi solicitări precum omologii lor ruşi. Mergem mai departe, spre „vest“. O listă cu 2000 de nume din marea burghezie greacă – bine înzestrată cu conturi geneveze, care se cifrează la mai mult de jumătate din valoarea datoriei externe a Greciei – a fost dosită de chiar ministrul de finanţe. Cînd un ziarist a dat de ea, a fost scurt săltat de poliţia acestei tragice ţări. Deşi grecii au cea mai mare flotă comercială din lume, aceasta practic nu plăteşte impozit pe profit în Grecia. Corupţie balcanică? Conservatorii spanioli primeau plăţi din conturi elveţiene, de ani buni. Un ministru socialist francez, care tuna la televizor împotriva sărăciei şi a inegalităţii, a fost găsit cu rotunjoare conturi în Elveţia.
Criza ne-a obosit. Nici măcar nu mai reacţionăm. Nici măcar cînd în offshore, departe de Fiscul ţărilor în care s-au făcut aceşti bani, stau parcate între 10 şi 20 de trilioane de dolari. Dacă luăm ultima estimare, ar fi cît tot PIB-ul UE şi al Japoniei puse la un loc. Iar în vremuri de criză, cînd ni se spune că şi bogaţii plîng, Boston Consulting Group arată că valoarea acestora a crescut cu cîteva sute de miliarde, numai anul trecut.
Offshore nu este o patologie a sistemului capitalist. Este parte integrantă a lui. Este modul prin care marile firme îşi reduc singure – şi în general perfect legal – impozitele, supunînd societăţile în care trăiesc unui şantaj permanent, care s-a accentuat tocmai cînd se taie de la şcoală, de la spital, de la cultură. Vreţi să ştiţi cum Google şi Apple plătesc mărunţiş Fiscului din America? Foarte legal, foarte civilizat, cu ajutorul binevoitor al unor respectabile state europene, pentru care industria financiară care mijloceşte aceste trazacţii este printre părţile cele mai vibrante ale economiei.